Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

3 intr─âri

17 defini╚Ťii pentru mantie

M├üNT─é, mante, s. f. (├Änv.) Mantie. ÔÇô Din fr. mante.
M├üNTIE, mantii, s. f. 1. Ve╚Öm├ónt asem─ân─âtor cu o pelerin─â lung─â ╚Öi larg─â, care se purta peste celelalte haine. 2. Hain─â de postav lung─â ╚Öi larg─â, purtat─â mai ales de c─âlug─âri, peste alt─â ├«mbr─âc─âminte. ÔŚŐ Expr. A lua sub mantie = a proteja, a ocroti. ÔÇô Din sl. mantija.
M├üNTIE, mantii, s. f. 1. (Ast─âzi fig.) Hain─â (de ceremonie) ca o pelerin─â lung─â ╚Öi larg─â, care se purta peste celelalte haine. 2. Hain─â de postav lung─â ╚Öi larg─â, purtat─â mai ales de c─âlug─âri, peste alt─â ├«mbr─âc─âminte. ÔŚŐ Expr. A lua sub mantie = a proteja, a ocroti. ÔÇô Din sl. mantija.
M├üNTIE, mantii, s. f. (Ast─âzi mai ales figurat sau ├«n compara╚Ťii) Ve╚Öm├«nt (de ceremonie) lung ╚Öi larg, f─âr─â m├«neci, ca o pelerin─â, confec╚Ťionat dintr-o stof─â grea ╚Öi scump─â, adesea ├«mpodobit, care se purta peste celelalte haine. Cum ie╚Öir─â din Amara, c├«mpia alb─â se desf─â╚Öura ├«n fa╚Ťa lor ca o nesf├«r╚Öit─â mantie de ermin─â, sc├«nteind ├«n lumina soarelui. REBREANU, R. I 215. Mantia lung─â, p─âl─âria cu pan─â... fac prea mare ├«ntip─ârire asupra domni╚Öorilor din lumea a╚Öa-zis─â bun─â. GHEREA, ST. CR. I 261. Mihai era ├«mbr─âcat cu o mantie alb─â, ╚Ťesut─â cu fir de aur. ISPIRESCU, M. V. 43. ÔŚŐ Fig. Toamna goal─â se-nfioar─â... ├«╚Öi arunc─â-nfrigurat─â Peste trupul ei de spum─â, Argintie ╚Öi u╚Öoar─â Mantie de brum─â. CAZIMIR, L. U. 26. Ia vezi soarele colo la marginea p─âm├«ntului, ├«mbr─âcat ├«n mantia lui ro╚Öie. GANE, N. I 145.
mántie (-ti-e) s. f., art. mántia (-ti-a), g.-d. art. mántiei; pl. mántii, art. mántiile (-ti-i-)
mántie s. f. (sil. -ti-e), art. mántia (sil. -ti-a), g.-d. art. mántiei; pl. mántii, art. mántiile (sil. -ti-i-)
MÁNTIE s. 1. (înv.) manta, mantă, mantelă. (Purta o ~ largă.) 2. v. hlamidă.
MÁNTIE s. v. rantie.
-MAN╚Ü├ŹE Element secund de compunere savant─â cu semnifica╚Ťia ÔÇ×devina╚ŤieÔÇŁ, ÔÇ×ghicitÔÇŁ, ÔÇ×prezicereÔÇŁ. [< fr. -mantie, it. -manzia, cf. gr. manteia < mantis ÔÇô ghicitor, profet].
-MAN╚Ü├ŹE elem. -mant.
MÁNTIE ~i f. 1) Haină lungă și largă, care se poartă peste alte haine. 2) Haină de postav, lungă și largă, purtată de călugări. /<sl. mantija
m├ántie f. 1. ve╚Öm├ónt arhieresc pus peste toate celelalte; 2. ve╚Öm├ónt de suveran: sub mantia regal─â v─âd numai goliciune AL.; 3. (poetic) acoperem├ónt: luna revars─â pe copil─â o mantie argintoas─â AL. [Slav. MANTI─ČE].
m├ínt─â f., pl. e (fr. mante) ╚Öi (ob.) m├íntie f. (vsl. man┼şti─şa, rus. m├ínti─şa. V. manta, mani╚Öc─â). Ha─şn─â de mare ceremonie purtat─â peste toate cele-lalte de suveran─ş ╚Öi de prela╚Ť─ş. (Tot cu mantie ├«─ş reprezent─â pictori─ş pe arti╚Öt─ş).
MANTIE s. 1. (înv.) manta, mantă, mantelă. (Purta o ~ largă.) 2. hlamidă, (rar) purpură, (înv.) plașcă. (~ împărătească.)
mantie s. v. RANTIE.
Mantie v. Mamant 6.
-MAN╚ÜIE ÔÇ×prezicere, divina╚ŤieÔÇŁ. ÔŚŐ gr. manteia ÔÇ×ghicit, prezicereÔÇŁ > fr. -mancie, it. -manzia, germ. -mantie > rom. -man╚Ťie.

Mantie dex online | sinonim

Mantie definitie

Intrare: mantie
mantie substantiv feminin
  • silabisire: -ti-e
Intrare: Mantie
Mantie
Intrare: man╚Ťie
man╚Ťie