Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

16 defini╚Ťii pentru mantel

MANTÉL s. n. v. mantelă.
MANT├ëL─é, mantele, s. f. (├Änv.) 1. Hain─â larg─â, mai scurt─â dec├ót mantaua, purtat─â de femei peste rochie; mantil─â. 2. Mantie. ÔÇô Din it. mantello. Cf. rus. mantel.
MANTÉL s. n. v. mantelă.
MANT├ëL─é, mantele, s. f. (├Änv.) 1. Hain─â lung─â, mai scurt─â dec├ót mantaua, purtat─â de femei peste rochie; mantil─â. 2. Mantie. ÔÇô Din it. mantello. Cf. rus. mantel.[1]
MANTÉL s. n. v. mantelă.
MANT├ëL─é, mantele, s. f. (├Änvechit; ╚Öi ├«n forma mantel) Hain─â purtat─â de femei pe deasupra rochiei. Te rog, las─â pe Spiridon s─â se duc─â p├«n la mine acas─â, ca s─â-mi aduc─â mantelul; bate v├«ntul ╚Öi mi-e fric─â s─â nu r─âcesc. CARAGIALE, O. I 58. Fosta-i pe la croitorul meu, ca s─â-i spui s─â-mi aduc─â mantela cea de drum? ALECSANDRI, T. I 271. ÔÖŽ Mantie. Ni╚Öte porci ├«i sf├«╚Öiar─â mantela ╚Öi coiful. B─éLCESCU, O. II 258. ÔÇô Variant─â: mant├ęl s. n.
mant├ęl─â (├«nv.) s. f., g.-d. art. mant├ęlei; pl. mant├ęle
mant├ęl─â s. f., g.-d. art. mant├ęlei; pl. mant├ęle[1]
MANTÉLĂ s. (înv.) mantăl, mantilă. (Ea purta o ~.)[1]
MANTÉLĂ s. v. mantie.[1]
MANTÉL s.n. v. mantelă.
MANT├ëL─é s.f. Manta scurt─â cu care femeile ├«╚Öi acopereau umerii ╚Öi bra╚Ťele. ÔÖŽ Mantie. [Var. mantel s.n. / < it. mantello, rus. mantel, germ. Mantel, cf. lat. mantellum].
MANTÉLĂ s. f. mantilă (1). (< it. mantello)
mant├ęl n., pl. e, mant├ęl─â ╚Öi mant├şl─â f., pl. e (it. mantello, fr. mantille [d. sp. mantilla], din ace─şa╚Ö─ş r─âd. cu manta). M─ânt─âlu╚Ť─â de dam─â.
MANTELĂ s. (înv.) mantăl, mantilă. (Ea purta o ~.)
mantel─â s. v. MANTIE.

Mantel dex online | sinonim

Mantel definitie

Intrare: mantel─â
mantel─â substantiv feminin
mantel