mantă definitie

13 definiții pentru mantă

MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.
MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.
MÁNTĂ, mante, s. f. (Rar) Mantie. Ca-ntr-un cuib ne-om pituli Și-astă mantă largă, tainic, pe-amîndoi ne va-nveli. DAVILA, V. V. 30. La pieptu-i manta neagră în falduri și-o adună, Movili de frunze-n drumu-i le spulberă de sună. EMINESCU, O. I 92. ◊ Fig. Dar a nopții neagră mantă peste dealuri se lățește, La apus se adun norii, se întind ca un veștmînt. ALEXANDRESCU, P. 135.
mántă (înv.) s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte
mántă s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte
MÁNTĂ s. v. mantie.
MÁNTĂ s.f. Pelerină lungă și largă care se purta peste celelalte haine; mantie. [< fr. mante].
MÁNTĂ s. f. pelerină lungă și largă purtată peste celelalte haine; mantie. (< fr. mante)
mantà (mantă) f. 1. haină largă și lungă ce se pune deasupra celorlalte; a pune cuiva mantaua, a-l păcăli; 2. (poetic) acoperemânt: a nopții neagră mantă peste dealuri se lățește BOL.; 3. fig. pricină de ceartă, belea: vă veți găsi mantaua cu mine CR. [Pol. MANTA; V. mantie].
mántă f., pl. e (fr. mante) și (ob.) mántie f. (vsl. manŭtiĭa, rus. mántiĭa. V. manta, manișcă). Haĭnă de mare ceremonie purtată peste toate cele-lalte de suveranĭ și de prelațĭ. (Tot cu mantie îĭ reprezentă pictoriĭ pe artiștĭ).
mantă s. v. MANTIE.
cu manta expr. (intl.) indirect, pe ocolite.
mantă, mante s. f. marginea interioară a mesei de biliard.

mantă dex

Intrare: mantă
mantă substantiv feminin