manoperă definitie

12 definiții pentru manoperă

MANÓPERĂ, manopere, s. f. 1. Muncă manuală depusă pentru efectuarea unei lucrări; plată pentru această muncă. 2. (Rar) Acțiune tactică; atitudine; mijloc, procedeu întrebuințat pentru realizarea unui scop. 3. Fig. Manevră (4). – Calc după fr. manœuvre, it. manovra. Cf. lat. manopera.
MANÓPERĂ, manopere, s. f. 1. Muncă manuală depusă pentru efectuarea unei lucrări; plată pentru această muncă. 2. (Rar) Acțiune tactică; atitudine; mijloc, procedeu întrebuințat pentru realizarea unui scop. 3. Fig. Manevră (4). – Calc după fr. manœuvre, it. manovra. Cf. lat. manopera.
MANÓPERĂ, manopere, s. f. 1. Muncă manuală depusă pentru efectuarea unei lucrări. Fig. Uneltire pusă la cale în vederea realizării unui scop necinstit sau a cîștigării unei cauze nedrepte; intrigă, manevră, tertip. Manoperă grosolană, ca să intimideze pe cițiva nehotărîți. CARAGIALE, O. I 114. Celelalte actrițe privesc la dînsa cu ochi pizmași și întrebuințează toate manoperele pentru ca să împiedice succesul ei. ALECSANDRI, O. P. 130.
!manóperă (ma-no-/man-o-) s. f., g.-d. art. manóperei; pl. manópere
manóperă s. f. (sil. mf. man-) operă
MANÓPERĂ s. v. cale, chip, fel, formă, intrigă, manevră, manieră, mașinație, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putință, sistem, uneltire.
MANÓPERĂ s.f. 1. Muncă manuală necesară pentru efectuarea unei lucrări, pentru producerea unui lucru. 2. (Fig.) Uneltire, intrigă, manevră. [După fr. manoeuvre, it. manovra, cf. lat. med. manopera].
MANÓPERĂ s. f. 1. cantitatea de muncă (manuală) necesară pentru efectuarea unei lucrări; remunerația cuvenită pentru această muncă. 2. (fig.) uneltire, intrigă. (după fr. monoeuvre, lat. manopera)
MANÓPERĂ ~e f. 1) Muncă manuală care este necesară pentru efectuarea unei lucrări. 2) rar Mijloc de a acționa în vederea atingerii unui anumit scop; manieră; modalitate; procedeu; manevră. /<fr. manoeuvre, it. manovra
manoperă f. mijloc întrebuințat spre a ajunge la un scop: manopere neleale.
*manóperă f., pl. e (fr. manoeuvre supt infl. luĭ operă. V. manevră și manufactură). Pl. Manevre, uneltirĭ, tertipurĭ.
manoperă s. v. CALE. CHIP. FEL. FORMĂ. INTRIGĂ. MANEVRĂ. MANIERĂ. MAȘINAȚIE. METODĂ. MIJLOC. MOD. MODALITATE. POSIBILITATE. PROCEDARE. PROCEDEU. PROCEDURĂ. PUTINȚĂ. SISTEM. UNELTIRE.

manoperă dex

Intrare: manoperă
manoperă substantiv feminin
  • silabisire: man-