manita definitie

15 definiții pentru manita

MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.
MANÍTĂ s. f. Substanță organică zaharată conținută în rășina de frasin și în unele ciuperci. – Din fr. mannite.
MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.
MANÍTĂ s. f. Substanță organică zaharată conținută în rășina de frasin și în unele ciuperci. – Din fr. mannite.
MANÍȚĂ s. f. (Învechit) Stofă groasă din care se făceau odinioară anterie și rochii. Nu va purta niciodată rochii de maniță și de bogasiu. FILIMON, C. 209.
manitá vb., ind. prez. 3 sg. maniteáză
manítă s. f., pl. maníte
MANÍTĂ s.f. (Chim.) Substanță organică zaharată care se găsește în rășina de frasin și în unele ciuperci, având acțiune laxativă. [< fr. mannite].
MANITÁ vb. refl. (despre vin) a se altera sub acțiunea unor bacterii specifice, care transformă zahărul în manită. (< manită)
MANÍTĂ s. f. 1. substanță organică cu gust dulce, în rășina de frasin și în unele ciuperci, cu acțiune laxativă. 2. boală a vinului datorată manitei (1). (< fr. mannite)
maníță (-țe), s. f. – Postav de lînă. Ngr. μανίτσα „manșon” (Scriban). Sec. XIX, înv.
maníță s.f. (înv.) stofă din care se făceau anterie, rochii etc.
maniță f. stofă din care se făceau anterie și rochii (FIL.). [Origină necunoscută].
maníță f., pl. e (ngr. manitsa, manșon). Flm. Un fel de stofă din care se făceaŭ anterie, rochiĭ ș. a.
Mani, -ța, -țiu v. Manuel III 8, 9.

manita dex

Intrare: manită
manită substantiv feminin (numai) singular
Intrare: manita
manita conjugarea a II-a grupa I verb reflexiv unipersonal
Intrare: maniță
maniță
Intrare: Manița
Manița