Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru manierism

MANIER├ŹSM s. n. 1. Comportare manifestat─â prin lips─â de naturale╚Ťe, artificialitate; afectare2. 2. Formalism ├«n realizarea unei opere artistice sau literare, rezultat mai ales din folosirea mecanic─â ╚Öi repetat─â a anumitor procedee. [Pr.: -ni-e-] ÔÇô Din fr. mani├ęrisme.
MANIER├ŹSM s. n. 1. Comportare manifestat─â prin lips─â de naturale╚Ťe, artificialitate; afectare2. 2. Formalism ├«n realizarea unei opere artistice sau literare, rezultat mai ales din folosirea mecanic─â ╚Öi repetat─â a anumitor procedee. [Pr.: -ni-e-] ÔÇô Din fr. mani├ęrisme.
MANIER├ŹSM s. n. Lips─â de naturale╚Ťe; afectare. C├«t de profund trebuie s─â-l fi afectat pe delicatul poet... noile rela╚Ťii de dragoste, manierismul, rafinarea, spoiala lor. GHEREA, ST. CR. III 385. ÔÖŽ Procedeu formalist de realizare a unei opere literare ╚Öi artistice prin folosirea afectat─â ╚Öi prea insistent─â a unor mijloace de expresie, pe care un maestru anterior le folosise just ╚Öi m─âsurat. ╚śtie s─â ├«ntrebuin╚Ťeze totdeauna cuv├«ntul cel mai just, cel mai curat, f─âr─â a silui vocabularul, f─âr─â a c─âdea ├«n manierism. V. ROM. mai 1954, 293. ÔÇô Pronun╚Ťat: -ni-e-.
manier├şsm (-ni-e-) s. n.
manier├şsm s. n. (sil. -ni-e-)
MANIER├ŹSM s. v. afectare.
MANIER├ŹSM s.n. 1. Afectare; superficialitate. 2. (Med.) Comportament gestual afectat la unii schizofrenici. 3. (Arte) Procedeu formalist de realizare a unei opere literare sau artistice prin folosirea afectat─â ╚Öi insistent─â a unor mijloace de expresie create de un altul sau de artist ├«nsu╚Öi. 4. Curent artistic ap─ârut ├«n Italia ├«n sec. XVI, care reprezint─â ├«n pictur─â o art─â ce se adreseaz─â unei minorit─â╚Ťi cultivate. [Pron. -ni-e-. / cf. fr. mani├ęrisme, it. manierismo].
MANIER├ŹSM s. n. 1. lips─â de naturale╚Ťe ├«n comportare, afectare, afi╚Öare a unui mod de a fi altfel dec├ót ├«n realitate. ÔŚŐ ansamblu de procedee ╚Öi mijloace de expresie formaliste ├«n realizarea unei opere literare sau artistice, care cultiv─â elegan╚Ťa ╚Öi rafinamentul, jocul nelimitat al fanteziei. 2. form─â de art─â practicat─â mai ales ├«n Italia ├«n sec. XVI ╚Öi XVII, prin efecte picturale rafinate, adres├óndu-se unei minorit─â╚Ťi cultivate ├«n materie artistic─â ╚Öi literar─â. 3. comportament gestual afectat, la unii schizofrenici. (< fr. mani├ęrisme)
MANIER├ŹSM f. 1) Lips─â de naturale╚Ťe ├«n comportare. 2) Formalism ├«n realizarea unei opere de art─â, caracterizat prin tendin╚Ťa de a ├«nzorzona cu elemente artificiale. /<fr. mani├ęrisme
*manier├şzm n., pl. e (fr. mani├ęrisme). Defectu de a fi prea manierat.
MANIERISM s. afectare, artificialitate, c─âutare, emfaz─â, grandilocven╚Ť─â, patos, pre╚Ťiozitate, retorism. (~ ├«n stilul cuiva.)
manierism 1. Conceptul de manierism [manierismo (ital.), mani├ęrisme (fr.), mannerism (engl.), Manierismus (germ.)] ├«n istoria artei: ├«╚Öi are originea ├«n termenul it. de maniera din sec. al 16-lea (v. Giorgio Vasari, Le vite de ÔÇÖpiu eccelenti architetti, pittori, et scultori italiani, Floren╚Ťa 1550). Maniera ├«nsemna arta profund individualizat─â a unui artist de a-╚Öi concepe crea╚Ťiile. Manierismul va desemna stilul perioadei ├«ntre Rena╚Ötere* ╚Öi Baroc*, cu tendin╚Ť─â manifest anticlasic─â. Sensul negativ al m. apare mai t├órziu, dup─â jum─âtatea sec. 17, criticii de art─â ╚Öi literari vor defini arta manierist─â drept ÔÇ×decadent─âÔÇŁ. ├Än teoria literar─â a sec. 16-17, precum ╚Öi ├«n scrierile muzicale, termenul nu p─âtrunde cu acela╚Öi interes manifestat de plasticieni. Abia ├«n prima jum─âtate a sec. 20, termenul ├«╚Öi reg─âse╚Öte valoarea pozitiv─â. Conceptul modern al m., valorizat pozitiv, apare ├«n istoria artei ├«n jur de 1920: W. Weisbach (1918-1919), M. Dvo┼Ö├ík (1921), W. Friedl├Ąnder (1925). ├Än numeroase lucr─âri de istoria artei ╚Öi de critic─â literar─â se observ─â o pledoarie ├«n favoarea unui stil ne-clasic sau anti-clasic (cu distinc╚Ťia necesar─â), ca manifestare artistic─â individual─â nu neap─ârat legat─â de o anumit─â epoc─â, dar ╚Öi ca epoc─â ├«ntre ca. 1520-1630. Atributele sale, raportate la cele clasice, s-ar defini succint astfel: tensiune ├«n loc de armonie, anormal ├«n loc de normal, artificial ├«n loc de natural, exagerare ├«n loc de fidelitate, jocul cu regulile ├«n loc de respectarea canonului, subiectivitate ├«n loc de obiectivitate. ├Än critica literar─â, E.R. Curtius (1948) va lansa ideea m. ca o constant─â neclasic─â ├«n istoria culturii, idee perpetuat─â de G.R. Hocke (1957-1959). Interesul pentru m., fie ca perioad─â delimitat─â istoric, fie ca o manifestare ce revine ciclic de-a lungul secolelor, va determina diverse alte abord─âri ale temei ├«n a doua jum─âtate a sec. 20. 2. Cercet─âri muzicologice asupra m.: Primele scrieri muzicologice despre maniera corespund ascensiunii interesului pentru acest concept: 1928-H. Trede, 1934-L. Schrade. Apoi se pot g─âsi referiri la o categorie istoriografic─â a m. la Willi Apel (lucr─ârile sale ├«ntre 1942-1950), f─âr─â leg─âtur─â conceptual─â ├«ns─â cu teoriile istoricilor de art─â ╚Öi de literatur─â contemporani. O discu╚Ťie mai temeinic─â asupra conceptului, cu implica╚Ťiile sale istorice, de stil, estetice, o vor genera B. Cannon / A. Johnson / W. Waite (1960), H. Hucke (1961), H. Besseler (1966), Cl. Palisca (1972), L. Finscher (1972), H. Federhofer (1973), C. Dahlhaus (1982). Rela╚Ťia muzicii cu celelalte arte, posibil de definit ╚Öi ├«n cazul acestui stil, de╚Öi cu largi perspective, a fost doar sporadic cercetat─â, mai mult ├«n studii, mai pu╚Ťin ├«n vol. dedicate subiectului (M.R. Maniates, 1979 ÔÇô m. ca perioad─â a istoriei muzicii, V. Sandu-Dediu, 1997 ÔÇô m. ca o constant─â stilistic─â ├«n istoria muzicii). S-au acceptat ╚Öi ├«n scrierile muzicologice grani╚Ťele temporale valabile ╚Öi pentru m. literar (1580-1650), men╚Ťion├óndu-se Gesualdo ca un caz exemplar pentru m. muzical, sau alte piese vocale scrise pe poezii manieriste. ├Än orice caz, ├«n muzic─â nu se poate delimita cu aceea╚Öi precizie ca ├«n artele plastice sau ├«n literatur─â un stil manierist. C─âutarea unei constante manieriste de-a lungul istoriei muzicii trebuie s─â aib─â ├«n vedere definirea coerent─â a atributelor de stil ce-i unesc pe compozitori din zone ╚Öi timpuri diferite. Un text muzical manierist (indiferent de plasarea sa istoric─â) va con╚Ťine simboluri, ├«ncifr─âri nu accesibile oricui, de genul literelor ╚Öi cifrelor transformate ├«n sunete sau chiar de tipul citatului (autocitatului) aluziv, va avea ├«n principiu o construc╚Ťie de maxim─â abstrac╚Ťie a g├óndirii componistice, de complica╚Ťie, artificialitate (precum ÔÇ×p─âtratul magicÔÇŁ sau ÔÇ×labirintulÔÇŁ ÔÇô posibil de aplicat ├«n arhitectura sonor─â, dup─â cum am v─âzut). ├Än general, atributele musicii riservata* (concept afirmat ├«n sec. m. plastic-literar) se pot aplica astfel ├«n variate epoci muzicale, la diver╚Öi compozitori. Uneori ├«ns─â, reducerea la un joc pur al fanteziei sonore, ├«ntr-o compozi╚Ťie ce ader─â (manifest sau nu) la ideea ÔÇ×artei pentru art─âÔÇŁ poate degenera ├«n manifest─âri ale ÔÇ×manieristiciiÔÇŁ, ├«n exagerarea autonomiei artistice, a╚Öadar ├«n demersuri sterile (precum contrapunctul* pe zeci de voci de la sf├«r╚Öitul Rena╚Öterii*), ├«n lucr─âri ininteligibile ╚Öi f─âr─â viabilitate.
MANIER├ŹSM (< fr., it.) s. n. 1. Lips─â de naturale╚Ťe; afectare, artificialitate. 2. No╚Ťiune folosit─â pentru a desemna fie copierea sau combinarea eclectic─â a mijloacelor de expresie ale unuia sau ale mai multor mae╚Ötri, fie repetarea propriilor procedee artistice. 3. Curent artistic ap─ârut ├«n ora╚Öele italiene ╚Öi ├«n alte prestigioase centre culturale ale Europei (Madrid, Fontainebleau, Praga, Monaco) ├«n sec. 16 (la sf├ór╚Öitul Rena╚Öterii ╚Öi ├«n perioada premerg─âtoare barocului), caracterizat printr-o c├óntare programatic─â a virtuozit─â╚Ťii stilistice ╚Öi elegan╚Ťei formale, prin cultivarea unei arte rafinate ╚Öi pre╚Ťioase. Printre cei mai de seam─â pictori manieri╚Öti: Parmigianino, G. Romano, Tintoretto, R. Fiorentino, G. Vasari, G. Bassano; ca arhitec╚Ťi ╚Öi decoratori: G. Romano, J. Vignola, B. Buontalenti, iar ca sculptori: B. Cellini, B. Bandinelli, Giambologna. Literatura manierist─â include ├«n general toate tendin╚Ťele ce se opun clasicismului, refuz├ónd canonul materialist-mimetic. Printre cei mai importan╚Ťi reprezentan╚Ťi: T. Tasso, B. Guarini, A. Caro, G. Bruno, B. Cellini. ├Än accep╚Ťiunea acreditat─â de E.R. Curtius ╚Öi G.-R. Hocke, m. cuprinde ├«ntreaga art─â ╚Öi literatur─â baroc─â, definit─â ├«n opozi╚Ťie cu cea clasic─â, prin gustul asimetricului, bizarului, enigmaticului, artificialului etc. Figura emblematic─â a m. astfel ├«n╚Ťeles este labirintul. ├Än Italia, o variant─â a m. se va numi marinism, ├«n Fran╚Ťa, pre╚Ťiozitate, ├«n Anglia, eufuism, ├«n Spania, gongorism.

Manierism dex online | sinonim

Manierism definitie

Intrare: manierism
manierism substantiv neutru
  • silabisire: -ni-e-