MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijire specială dată unghiilor de la mâini prin tăierea și pilirea lor, urmată de curățarea pielițelor (și de lăcuire). – Din germ. Manikür, Maniküre. Cf. fr. manucure, manicure „manichiuristă”.

MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijire specială dată unghiilor de la mâini prin tăierea și pilirea lor, urmată de curățarea pielițelor (și de lăcuire). – Probabil din germ. Manikür, Maniküre. Cf. fr. manucure, manicure „manichiuristă”.

MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijirea unghiilor de la mîini, prin curățirea și lăcuirea lor. A-și face manichiura.

manichiúră (-chiu-) s. f., g.-d. art. manichiúrii; pl. manichiúri

manichiurá vb. ind. prez. 1 sg. manichiuréz, 3 sg. și pl. manichiureáză

manichiúră s. f. (sil. -chiu-), g.-d. art. manichiúrii; pl. manichiúri

MANICHIÚRĂ s.f. Îngrijire a mâinilor și mai ales a unghiilor de la mâini prin curățirea (și lăcuirea) lor. [Pron. -chiu-. / < fr. manucure, cf. lat. manus – mână, cura – îngrijire].

MANICHIÚRĂ s. f. îngrijire specială a unghiilor de la mâini. (< germ. Maniküre, fr. manucure)

manicúră s. f. – Îngrijire a a mîinilor. – Var. manichiură. Fr. manicure, în loc de manucure. – Der. manicura, vb. (a îngriji mîinile); manicuristă (var. manichiuristă, manichiureză), s. f. (femeie care îngrijește mîinile și unghiile).

MANICHIÚRĂ f. Îngrijire estetică a unghiilor (prin curățarea și lăcuirea lor). [G.-D. manichiurii; Sil. -chiu-] /<fr. manucure, germ. Manikür

manicură f. femeie care îngrijește mâinile.