MANDRÍN s. n. v. mandrină.

MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. 1. Dispozitiv de fixare pe o mașină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operația de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi1 (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s. n.] – Din fr. mandrin.

MANDRÍN s. n. v. mandrină.

MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. 1. Dispozitiv de fixare pe o mașină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operația de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi1 (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s. n.] – Din fr. mandrin.

MANDRÍN, mandrine, s. n. (Tehn.) Dorn.

MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. A îmbina, cu ajutorul mandrinei de lărgit, o țeavă cu o placă perforată pentru a realiza o încheietură etanșă.

MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. Dispozitiv pentru fixarea unei piese de prelucrat sau a uneltelor cu care se face prelucrarea. Mandrină universală de strung.

mandrín (dorn) s. n., pl. mandríne

mandriná (a ~) vb., ind. prez. 3 mandrineáză

mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne

mandrín (dorn) s. n., pl. mandríne

mandriná vb., ind. prez. 1 sg. mandrinéz, 3 sg. și pl. mandrineáză

mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne[1]

MANDRÍNĂ s. (TEHN.) dudgeon.[1]

MANDRÍN s.n. 1. Piesă ascuțită folosită la găurirea tablei metalice; dorn, priboi. ♦ Unealtă pentru lărgirea sau formarea găurilor din piese tubulare sau inelare. ♦ Dispozitiv pentru fixarea pieselor de prelucrat sau a uneltelor. 2. Sârmă care se așază înăuntrul instrumentelor găunoase (ace, trocare etc.) pentru a împiedica astuparea lor. [Pl. -ne, -nuri, var. mandrină s.f. / < fr. mandrin].

MANDRINÁ vb. I. tr. A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinului. ♦ A îmbina etanș capătul unei țevi cu o placă metalică. [< fr. mandriner].

MANDRÍNĂ s.f. v. mandrin.

MANDRÍN s. n. 1. piesă ascuțită folosită la găurirea tablei metalice; dorn, priboi. ◊ unealtă calibrată pentru lărgirea sau formarea găurilor din piese tubulare sau inelare. 2. sârmă care se așază înăuntrul instrumentelor găunoase (ace, trocare etc.) pentru a împiedica astuparea lor. (< fr. mandrin)

MANDRINÁ vb. tr. a lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare prin deformare plastică cu ajutorul mandrinului. (< fr. mandriner)

MANDRÍNĂ s. f. dispozitiv pentru fixarea pieselor de prelucrat sau a uneltelor. (< fr. mandrin)

MANDRÍNĂ ~e f. 1) Dispozitiv pentru fixarea pieselor de prelucrat sau a uneltelor cu ajutorul cărora se execută operații de prelucrare. 2) Unealtă de perforat prin lovire constând dintr-o bară de oțel, ascuțită la unul din capete; dorn; priboi. 3) Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. /<fr. mandrin[1]