mandră definitie

11 definiții pentru mandră

MÁNDRĂ, mandre, s. f. (Reg.) Îngrăditură de nuiele, de stuf sau de șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor. – Din ngr. mándra.
MÁNDRĂ, mandre, s. f. Îngrăditură de nuiele, de stuf sau de șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor. – Din ngr. mándra.
MÁNDRĂ, mandre, s. f. Dispozitiv format din îngrădituri de nuiele sau de stuf, care se așază în apă pentru prinderea peștilor.
mándră (reg.) s. f., g.-d. art. mándrei; pl. mándre
mándră s. f., g.-d. art. mándrei; pl. mándre
MÁNDRĂ s. v. mămăligă, ostreț, stână, târlă.
mándră (mándre), s. f. – (Dobr.) Îngrăditură de nuiele sau de șipci de-a curmezișul unei ape. – Mr. mandră „gard”. Ngr. μάντρα „gard”, cf. tc., bg., sb. mandra, sp. mandria (Corominas, III, 221).
MÁNDRĂ ~e f. Îngrăditură de stuf sau de nuiele așezată în bălți pentru prinderea și păstrarea peștelui viu. /<ngr. mándra
1) mándră f., pl. e saŭ mendre (turc. bg. sîrb. mándra, stînă, mrom. „ocol de vite”, d. it. ngr. vgr. mándra. V. arhimandrit). Dun. de jos. Îngrăditură de păstrat peștele viŭ (coteț, horeț, juvelnic).
2) mándră f., pl. e saŭ mendre (cp. cu geandră). Ban. Mămăligă. Trans. vest. Pîne prăjită’n untură. Munt. Mold. Fig. Iron. A-țĭ face mendrele, a-țĭ face gustu, a te purta cum îțĭ place (de ex., furînd orĭ înșelînd).
mandră s. v. MĂMĂLIGĂ. OSTREȚ. STÎNĂ. TÎRLĂ.

mandră dex

Intrare: mandră
mandră substantiv feminin