Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

16 defini╚Ťii pentru mandor─â

MAND├ôL─é, mandole, s. f. 1. Vechi instrument muzical cu coarde, asem─ân─âtor cu l─âuta. 2. Instrument muzical asem─ân─âtor cu mandolina. [Var.: mand├│r─â s. f.] ÔÇô Din it. mandola.
MANDÓRĂ s. f. v. mandolă.
MAND├ôL─é, mandole, s. f. 1. Vechi instrument muzical cu coarde, asem─ân─âtor cu l─âuta. 2. Instrument muzical asem─ân─âtor cu mandolina. [Var.: mand├│r─â s. f.] ÔÇô Din it. mandola.
MANDÓRĂ s. f. v. mandolă.
mand├│l─â/mand├│r─â s. f., g.-d. art. mand├│lei/mand├│rei; pl. mand├│le/mand├│re
mand├│r─â v. mand├│l─â
mand├│l─â/mand├│r─â s. f., g.-d. art. mand├│lei/mand├│rei; pl. mand├│le/mand├│re
mand├│r─â v. mand├│l─â
MANDÓLĂ s.f. Instrument cu coarde ciupite, derivat din lăută, având coardele mai groase decât ale mandolinei. [Var. mandoră s.f. / < it. mandola].
MANDÓRĂ s.f. v. mandolă.
MANDÓLĂ/MANDÓRĂ s. f. 1. vechi instrument cu coarde ciupite, provenit din lăută. 2. variantă a mandolinei. (< it. mandola)
MANDÓRĂ s. f. elem. mandolă.
MANDÓLĂ ~e f. Vechi instrument muzical cu coarde, asemănător cu mandolina. [Var. mandóră] /<it. mandola, fr. mandore
*mand├│r─â f., pl. e (fr. mandore, ├«ld. pandore, lat. pand├║ra, vgr. pand├╗ra; it. mandola. V. mandolin─â). Un fel de cobz─â, ast─âz─ş p─âr─âsit─â. V. ╚Öi tambur─â.
mandola (cuv. it.) 1. Instrument cordofon asem─ân─âtor lautei*, de dimensiune mai mic─â, din sec. 14-18, cu opt perechi de coarde, ├«ntinse peste un g├ót f─âr─â tastier─â (v. limb─â) (dar prev─âzut cu opt bare metalice, transversale). Corpul u╚Öor bombat avea pe fa╚Ť─â cordarul* ╚Öi un orificiu de vibra╚Ťie. Deosebirea ├«ntre laut─â* ╚Öi m. const─â ├«n forma de semicerc a jgheabului capului ├«n loc de cel ├«ndoit spre spate al lautei. Sin.: mandora. 2. Instr. din sec. 18 de tipul mandolinei*, de dimensiuni mai mari, acordat (1) do sol re1 la1, utilizat ╚Öi ├«n zilele noastre.
mandora v. mandola (1).

Mandor─â dex online | sinonim

Mandor─â definitie

Intrare: mandol─â
mandor─â substantiv feminin
mandol─â substantiv feminin