mandatare definitie

27 definiții pentru mandatare

MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.
MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.
MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Franțuzism; cu privire Ia o sumă de bani) A decide, a dispune să se facă o plată; a ordonanța.
MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană care a primit o împuternicire, căreia i s-a dat un mandat. Acest mandatar fusese pe vremuri funcționar la vama Prisăcani. VLAHUȚĂ, O. A. 246.
mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză
mandatár s. m., pl. mandatári
mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre
mandatáre s. f., g.-d. art. mandatắrii; pl. mandatắri
mandatá vb., ind. prez. 1 sg. mandatéz, 3 sg. și pl. mandateáză
mandatár s. m., pl. mandatári
mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre
mandatáre s. f., g.-d. art. mandatării; pl. mandatări
MANDATÁ vb. v. ordonanța.
MANDATÁR s. 1. v. reprezentant. 2. v. procurist.
MANDATÁ vb. I. tr. A dispune, a ordonanța plătirea unei sume. ♦ A încredința cuiva un mandat; a împuternici. [< fr. mandater].
MANDATÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) căruia i s-a dat o împuternicire, un mandat (1); împuternicit. [< fr. mandataire, cf. lat. mandatarius, germ. Mandatar].
MANDATÁRE s.f. Acțiunea de a mandata și rezultatul ei; împuternicire. [< mandata].
MANDATÁ vb. tr. 1. a ordonanța plătirea unei sume. 2. a încredința cuiva un mandat (1). (< fr. mandater)
MANDATÁR, -Ă s. m. f. 1. cel căruia i s-a dat un mandat (1); împuternicit. 2. persoană căreia i s-a încredințat administrarea unei unități comerciale. (< fr. mandataire, germ. Mandatar)
MANDATÁR ~i m. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat. /<fr. mandataire
mandatar m. cel însărcinat cu un mandat.
*mandatár, -ă s. (lat. mandatarius). Care are mandat saŭ procură de a lucra în numele altuĭa.
*mandatéz v. tr. (d. mandat; fr. mandater). Înscriŭ pe un mandat (o sumă de plată).
mandata vb. v. ORDONANȚA.
MANDATAR s. 1. împuternicit, reprezentant, (înv.) ispravnic, mandator. (El e ~ meu.) 2. împuternicit, procurator, procurist, (înv.) procurant. (~ al unei întreprinderi.)

mandatare dex

Intrare: mandata
mandata verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: mandatare
mandatare substantiv feminin
Intrare: mandatară
mandatară substantiv feminin