Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

27 defini╚Ťii pentru mandatare

MANDAT├ü, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonan╚Ťa plata unei sume de bani. ÔÇô Din fr. mandater.
MANDAT├üR, -─é, mandatari, -e, s. m. ╚Öi f. Persoan─â c─âreia i s-a ├«ncredin╚Ťat un mandat (1), care a primit o ├«mputernicire; procurator. ÔÇô Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.
MANDAT├ü, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonan╚Ťa plata unei sume de bani. ÔÇô Din fr. mandater.
MANDAT├üR, -─é, mandatari, -e, s. m. ╚Öi f. Persoan─â c─âreia i s-a ├«ncredin╚Ťat un mandat (1), care a primit o ├«mputernicire; procurator. ÔÇô Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.
MANDAT├ü, mandatez, vb. I. Tranz. (Fran╚Ťuzism; cu privire Ia o sum─â de bani) A decide, a dispune s─â se fac─â o plat─â; a ordonan╚Ťa.
MANDAT├üR, -─é, mandatari, -e, s. m. ╚Öi f. Persoan─â care a primit o ├«mputernicire, c─âreia i s-a dat un mandat. Acest mandatar fusese pe vremuri func╚Ťionar la vama Pris─âcani. VLAHU╚Ü─é, O. A. 246.
mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză
mandatár s. m., pl. mandatári
mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre
mandatáre s. f., g.-d. art. mandatắrii; pl. mandatắri
mandat├í vb., ind. prez. 1 sg. mandat├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. mandate├íz─â
mandatár s. m., pl. mandatári
mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre
mandatáre s. f., g.-d. art. mandatării; pl. mandatări
MANDAT├ü vb. v. ordonan╚Ťa.
MANDATÁR s. 1. v. reprezentant. 2. v. procurist.
MANDAT├ü vb. I. tr. A dispune, a ordonan╚Ťa pl─âtirea unei sume. ÔÖŽ A ├«ncredin╚Ťa cuiva un mandat; a ├«mputernici. [< fr. mandater].
MANDATÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) căruia i s-a dat o împuternicire, un mandat (1); împuternicit. [< fr. mandataire, cf. lat. mandatarius, germ. Mandatar].
MANDAT├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a mandata ╚Öi rezultatul ei; ├«mputernicire. [< mandata].
MANDAT├ü vb. tr. 1. a ordonan╚Ťa pl─âtirea unei sume. 2. a ├«ncredin╚Ťa cuiva un mandat (1). (< fr. mandater)
MANDAT├üR, -─é s. m. f. 1. cel c─âruia i s-a dat un mandat (1); ├«mputernicit. 2. persoan─â c─âreia i s-a ├«ncredin╚Ťat administrarea unei unit─â╚Ťi comerciale. (< fr. mandataire, germ. Mandatar)
MANDAT├üR ~i m. Persoan─â c─âreia i s-a ├«ncredin╚Ťat un mandat. /<fr. mandataire
mandatar m. cel însărcinat cu un mandat.
*mandat├ír, -─â s. (lat. mandatarius). Care are mandat sa┼ş procur─â de a lucra ├«n numele altu─şa.
*mandat├ęz v. tr. (d. mandat; fr. mandater). ├Änscri┼ş pe un mandat (o sum─â de plat─â).
mandata vb. v. ORDONANȚA.
MANDATAR s. 1. împuternicit, reprezentant, (înv.) ispravnic, mandator. (El e ~ meu.) 2. împuternicit, procurator, procurist, (înv.) procurant. (~ al unei întreprinderi.)

Mandatare dex online | sinonim

Mandatare definitie

Intrare: mandata
mandata verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: mandatare
mandatare substantiv feminin
Intrare: mandatar─â
mandatar─â substantiv feminin