mandat definitie

14 definiții pentru mandat

MANDÁT, mandate, s. n. 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură. ◊ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o țară străină în baza hotărârii unui for internațional. 2. (Jur.) Dispoziție, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere = ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. ext. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.
MANDÁT, mandate, s. n. 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură. ◊ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o țară străină în baza hotărârii unui for internațional. 2. (Jur.) Dispoziție, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere = ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. ext. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.
MANDÁT, mandate, s. n. 1. Împuternicire dată cuiva de către una sau mai multe persoane pentru a le apăra interesele; însărcinare. V. procură. La toate congresele internaționale de navigație lua parte ca delegat, avînd mandat să reprezinte interesele armatorilor din marina comercială grecească. BART, E. 303. ◊ (Ieșit din uz) Teritoriu sub mandat = teritoriu sub tutelă. Mandat asupra coloniilor = tutelă internațională. 2. (Jur., în expr.) Mandat de aducere - ordin dat unui organ de miliție, de către procuror, anchetator penal sau o instanță de judecată, pentru a aduce o persoană în fața acestora. Mandat de arestare = ordin dat unui organ de miliție, de către procuror, anchetator penal sau o instanță de judecată, pentru arestarea unui învinuit într-o pricină penală. (Ieșit din uz) Mandat de depunere = ordin dat de judecătorul de instrucție organelor de poliție judiciară pentru a ridica și ține la dispoziția lui, timp de 24 de ore, o persoană învinuită. 3. (În expr.) Mandat (poștal) = formular tip pe baza căruia se expediază prin poștă o sumă de bani pentru a fi plătită destinatarului. Și mumă-sa scontase al pensiei mandat, Jertfind o lună-ntreagă din zilnica ei hrană. MACEDONSKI, O. i 45. 4. (Neobișnuit) Scrisoare. Mă pomenii c-un mandat Că Tița s-a măritat. ȘEZ. VII 22.
mandát s. n., pl. mandáte
mandát s. n., pl. mandáte
MANDÁT s. v. delegație.
MANDÁT s. v. dispoziție, hotărâre, ordin, poruncă.
MANDÁT s.n. 1. Împuternicire dată cuiva de către o persoană sau de către o autoritate de a vorbi sau de a lucra în numele său. ◊ Teritoriu sub mandat = formă de administrare a fostelor colonii încredințate după primul război mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanță judecătorească prin care o persoană este chemată în fața justiției sau este încarcerată. ◊ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciară prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forța) în fața unei instanțe a unui martor (într-o pricină penală). 3. Ordin de plată dat de un deponent de fonduri depozitarului său. ◊ Mandat poștal = formular-tip pentru expedierea banilor prin poștă. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat].
MANDÁT s. n. 1. împuternicire dată cuiva de către o persoană sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra în numele său. ♦ teritoriu sub ~ = formă de administrare a fostelor colonii, încredințate după primul război mondial spre administrare altor state. 2. funcție, putere pe care o deține un membru ales de o adunare. 3. act procedural prin care cineva este chemat în fața justiției sau încarcerat. 4. ordin de plată dat de un deponent de fonduri depozitarului său. ♦ ~ poștal = formular-tip pentru expedierea banilor prin poștă. (< fr. mandat, germ. Mandat)
MANDÁT ~e n. 1) Misiune acordată cuiva de o persoană pentru a acționa în numele ei. 2) Document care certifică o astfel de misiune. 3) Dispoziție emisă de o autoritate sau de o persoană oficială spre a fi îndeplinită de cei vizați. ◊ ~ de arest act scris prin care un organ judiciar ordonă arestarea unei persoane. 4) ~ poștal formular-tip pe baza căruia se poate expedia prin poștă o sumă de bani. 5) Sumă de bani expediată sau primită astfel. /<fr. mandat
mandat n. 1. act prin care cineva dă altuia puterea de a vorbi sau de a lucra în numele său: mandat de deputat; 2. bilet având ordinul de a plăti cuiva o sumă anumită: mandat poștal; 3. mandat de aducere, ordin de a face să compară înaintea unui tribunal; mandat de depunere, ordonanță în virtutea căreia un prevenit, în contra căruia s’a lansat un mandat de aducere, e reținut în casa de arest.
*mandát n., pl. e (lat. mandatum, lucru mandat cuĭva). Actu pin care o persoană îi dă alteĭa putere de a lucra în numele eĭ (însărcinare): a-țĭ împlini bine mandatu (de deputat, de ex.). Rescript papal care mandează să i se dea cuĭva primu beneficiŭ vacant pin moarte. Ordin de a face să vie un prevenit înaintea unuĭ tribunal (mandat de aducere), de a-l aresta (mandat de arestare), de a-l depune în arest (mandat de depunere). Ordin (scris pe hîrtie) de a se plăti la vedere oare-care sumă cuĭva. Mandat postal (saŭ telegrafic), hîrtie eliberată de un bĭuroŭ postal și în care e indicată o sumă care poate fi achitată în orĭ-ce bĭuroŭ postal. Mandat comercial, efect negociabil pin care o persoană e invitată să plătească alteĭa saŭ la ordinu eĭ o sumă la o epocă anumită și care diferă de poliță pin mențiunea „neacceptabil” și clauza „înapoĭere fără plată”. V. procură.
MANDAT s. delegație, împuternicire, procură, (înv.) procurație, vechilet, vechilimea, vechilîc, (grecism înv.) plirexusiotită. (I-a dat ~ pentru a ridica banii.)
mandat s. v. DISPOZIȚIE. HOTĂRÎRE. ORDIN. PORUNCĂ.

mandat dex

Intrare: mandat
mandat substantiv neutru