MANKURTIZÁRE s. f. Amnezie, uitare provocată intenționat; supunere. – Din mancurt.[1]

*mancurtizáre s. f., g.-d. art. mancurtizắrii

MANCURTIZÁRE s. f. uitare provocată intenționat; supunere orbească, depersonalizare, îndobitocire. (< mancurt + -iza)

a mancurtizá vb., ind. prez. 1 sg. mancurtizéz

mancurtizáre s. f. Supunere orbească, depersonalizare, îndobitocire ◊ „[...] regăsim în roman diverse forme și grade ale mankurtizării individului. Stafia mankurtului reapare unde nu te-ai fi așteptat.” R.lit. 9 II 84 p. 20. ◊ „Nu există nici o lege care să interzică «mankurtizarea» conștiințelor.” R.l. 11 II 94 p. 1; v. și 16 II 91 p. 1, 26 X 94 p. 16; v. și mancurt [scris și mankurtizare] (din mancurt; D. Urițescu CV 94)