mancurt definitie

4 definiții pentru mancurt

MANCÚRT, mancurți, s. m. Persoană lipsită de memorie, care se supune orbește unui stăpân. – Din rus. mankurt.
*mancúrt s. m., pl. mancúrți
MANCÚRT s. m. cel care a uitat ororile dictaturii, memoria, și-a uitat etnia. ◊ (p. ext.) persoană înrobită total și îndobitocită. (< rus. mankurt)
mancúrt s. m. (cuv. rus.) ♦ 1. ◊ „Cel care supraviețuia își pierdea complet memoria și devenea mankurt. Mankurtul era un rob perfect: nu cerea decât mâncare și ceva haine, executa orbește poruncile stăpânului, nu stătea cu nimeni altcineva de vorbă, și mai ales nu se gândea să fugă sau să se revolte.” R.lit. 9 II 84 p. 20. ◊ „Nu știu ce gândește în aceste momente marele scriitor kirghiz Cinghiz Aitmatov, dar probabil simte că poporul său se află, din nefericire, sub apăsarea cumplitei parabole a mancurtizării, pe care el a creat-o într-un capitol din «O zi mai lungă decât veacul». Se știe cine erau mancurții, niște păstori-robi de cămile care nu mai aveau memorie datorită unui tratament criminal aplicat de stăpânii lor.” Tin.lib. 19 III 91 p. 4; v. și ◊ „22” 47/95 p. 11; v. și mancurtizare. ♦ 2. (Prin extensie) Orice persoană înrobită total și îndobitocită ◊ „Oricum, mancurții se află printre noi și triumful lor va fi o rană pentru istorie.” R.l. 16 II 91 p. 1 [scris și mankurt] (D. Urițescu CV 9394)

mancurt dex

Intrare: mancurt
mancurt substantiv masculin