malotea definitie

9 definiții pentru malotea

MALOTEÁ, malotele, s. f. (Înv. și reg.) Haină (lungă până la pământ), de obicei căptușită cu blană (scumpă), având marginile din față tivite cu blană, uneori cu guler și manșete de blană, purtată, în trecut, de femei; un fel de scurteică purtată de țărani în zilele de sărbătoare. – Din tc. mallota.
MALOTEÁ, malotele, s. f. Haină (lungă până la pământ), de obicei căptușită cu blană (scumpă), având marginile din față tivite cu blană, uneori cu guler și manșete de blană, purtată, în trecut, de femei; un fel de scurteică purtată de țărani în zilele de sărbătoare. – Din tc. mallota.
MALOTEÁ, malotele, s. f. (Învechit și regional) Haină femeiască îmblănită, largă în partea de jos și strîmtă în talie, cu guler de blană. Serdăreasa e mînioasă. Se strînge în maloteaua de pambriu, îmblănit cu vidră, își trage șalul de cașmir la piept. camil petrescu, O. I 175. Îmbrăca iar maloteaua de catifea... cusută cu fir. MACEDONSKI, O. III 101. Ține, gazdă, nu mă da, Că ți-oi Face-o malotea. GHICA, S. 282.
maloteá (înv., reg.) s. f., art. maloteáua, g.-d. art. malotélei; pl. malotéle, art. malotélele
maloteá s. f., art. maloteáua, g.-d. art. malotélei; pl. malotéle
maloteá (malotéle), s. f. – Haină de lînă cu gulerul și mînecile căptușite cu blană. – Mr. malot. Tc. (arab.) malluta, din ngr. μηλωτή (Meyer, Türk. St., I, 53; Șeineanu, II, 245; Eguilaz 446; Löbel 60; Berneker, II, 27; Lokotsch 1380; cf. Vasmer, Gr., 94), cf. sb., cr. mavluta, sp. marlota (Corominas, III, 268; R. Ricard, Bull. hisp., LIII, 131-56).
MALOTEÁ ~éle f. înv. Haină (lungă) căptușită și împodobită cu blană (scumpă), pe care o purtau femeile. /<turc. mallota
maloteà f. 1. manta femeiească scump îmblănită: își scoase maloteaua sa blănită cu samur FIL.; 2. scurteica țărancelor de zile mari: să-ți croiesc o malotea, zău, frumoasă ca o stea POP. [Turc. MALLOTA].
maloteá și (est și) miloteá f., pl. ele (turc. [d. ar.] mallota, malluta, mahlute, ngr. miloti, blană, șubă, d. vgr. meloté, blană, mellotós, blănit, d. mêlon, doric, mâlon, oaĭe; lat. melóta și melôte, blană de oaĭe; it. melóte, pv. melota, fr. mélote; sîrb. ma[v]luta). Rar. Manta blănită pe care o purtaŭ odinioară cocoanele, ĭar astăzĭ țărancele bogate. – Și marotea (Rț.). V. scurteĭcă.

malotea dex

Intrare: malotea
malotea substantiv feminin