MALÍȚIE, (2) maliții, s. f. (Livr.) 1. Înclinarea de a fi malițios; răutate, malițiozitate. 2. Vorbă, atitudine, glumă răutăcioasă. [Var.: malițiúne s. f.] – Din fr. malice, lat. malitia.

MALIȚIÚNE s. f. v. maliție.

MALÍȚIE, maliții, s. f. (Livr.) Înclinarea de a fi malițios; răutate, malițiozitate. ♦ Vorbă, atitudine, glumă răutăcioasă. [Var.: malițiúne s. f.] – Din fr. malice, lat. malitia.

MALIȚIÚNE s. f. v. maliție.

MALÍȚIE s. f. (Livresc) Răutate, atitudine răutăcioasă. E un om cu... ochi vii în lucirea cărora se simte parcă totuși o ușoară maliție, SADOVEANU, V. F. 34. Dar dacă nu m-ar chema Maria? zise ea sub inspirația unei fulgerătoare maliții. EMINESCU, N. 82.

malíție (livr.) (-ți-e) s. f., art. malíția (-ți-a), g.-d. art. malíției; (fapte) pl. malíții, art. malíțiile (-ți-i-)

malíție s. f. (sil. -ți-e), art. malíția (sil. -ți-a), g.-d. art. malíției; (fapte) pl. malíții, art. malíțiile (sil. -ți-i-)^[1]

MALÍȚIE s. v. răutate.^[1]

Maliție ≠ mărinimie^[1]

MALÍȚIE s.f. (Liv.) Atitudine, vorbă răutăcioasă, ironică; malițiozitate. [Gen. -iei, var. malițiune s.f. / cf. lat. malitia, fr. malice].

MALIȚIÚNE s.f. v. maliție.

MALÍȚIE s. f. malițiozitate. ◊ vorbă sau atitudine răutăcioasă. (< fr. malice, lat. matitia)

malíție (malíții), s. f. – Viclenie, răutate. Fr. malice. – Der. malițios, adj., din fr. malicieux; malițiozitate, s. f. (răutate).

MALÍȚIE f. 1) Înclinare spre rău; stare de spirit constând în plăcerea de a face rău. 2) Acțiune sau fapt răutăcios. [G.-D. maliției; Sil. -ți-e] /<fr. malice, lat. malitia^[1]

maliție f. 1. inclinațiune de a face rău; 2. simplă dispozițiune la veselie și glumă.

maliție s. v. RĂUTATE.