mal definitie

38 definiții pentru mal

MAL, maluri, s. n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de lângă o apă. ◊ Expr. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca țiganul sau tocmai) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui șanț, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (Reg.) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnișuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos. – Cf. alb. mall „munte”.
MÂL, mâluri, s. n. Pământ (argilos) cu granulație fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acțiunea apei; nămol. – Cf. ucr. mul.
MAL, maluri, s. n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de lângă o apă. ◊ Expr. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca țiganul) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui șanț, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (Reg.) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnișuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos. – Cf. alb. mall „munte”.
MÂL, mâluri, s. n. Pământ (argilos) cu granulație fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acțiunea apei; nămol. – Cf. ucr. mul.
MAL, maluri, s. n. 1. Fîșie, margine îngustă de pămînt de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de la marginea unei ape. Îi venea să se arunce peste bord... să înoate, să zboare pînă la celălalt mal al Dunării. BART, E. 184. Pe malurile Senei, în faeton de gală, Cezarul trece palid, în gînduri adîncit. EMINESCU, O. I 61. ◊ Expr. Din mal în mal = (despre o apă) de la o margine la alta, pe toată porțiunea albiei. [Gîrla] se umflă din mal în mal, parc-ar fi Dunărea. REBREANU, R. I 74. A se îneca (tocmai) la mal = a se da (sau a fi) bătut sau învins, ori a renunța la ceva tocmai cînd țelul era aproape atins. Cum se poate să se lase ea să se înece tocmai la mal! ISPIRESCU, E. 59. A ajunge la mal v. ajunge. 2. Peretele unei gropi, al unei rîpe, al unui șanț etc. Cînd sărea peste cîte un șanț, malu se prăbușea în urma lor. BUJOR, S. 127. ♦ Rîpă. Și să-mi alergați La valea adîncă La poteca strîmtă, La răscruce-n deal, La muche de mal. TEODORESCU, P. P. 498. ◊ Expr. A da de mal (pe cineva sau ceva) = a prăpădi, a nimici. Cu informațiuni ca ale dumitale, dăm de mal gazeta. caragiale, O. II 297. ♦ (Regional) Deal. ◊ Expr. (A fi gras, mare etc.) Cît malul! sau Cît un mal = (despre ființe) (a fi) foarte mare, foarte gras, mătăhălos. Am un cal, Cît un mal. TEODORESCU, P. P. 241. Mal de om (sau de femeie) = namilă de om (sau de femeie), bărbat (sau femeie) mare din cale-afară. Olivanca, un mal de femeie, cu un ochi umflat, gemea într-un colț. CAMILAR, N. II 301. Nu vezi că-i coșcogemite mal de om? DUNĂREANU, CH. 223.
MÎL, mîluri, s. n. 1. Rocă formată din depuneri argiloase aduse de ape și depuse pe fundul albiei, pe malul sau în apropierea unui rîu, pe o cîmpie sau o vale inundabilă. V. nămol. Mîlul vînăt prindea și el coajă împietrită. DUMITRIU, N. 288. Infanteria romînească părăsi gropile, revărsîndu-se pe brînci, ca o ciudată apă plină de bolovani, trunchiuri și mîluri. CAMILAR, N. I 431. Întreaga faună fără număr, fiica mîlului primordial, se frămînta într-o monstruoasă bucurie sub tremurul ploii de primăvară. SADOVEANU, N. F. 74. Lichid cu substanțe solide și mărunte în suspensie, provenite din prepararea mecanică umedă a minereurilor sau din alte operațiuni metalurgice.
mal s. n., pl. máluri
mâl s. n., pl. mấluri
mal s. n., pl. máluri
mâl s. n., pl. mâluri
MAL s. 1. v. țărm. 2. coastă, țărm. (Pe ~ul Oceanului Atlantic.)
MAL s. v. ponor, prispă, râpă, văgăună.
MÂL s. 1. nămol, (pop.) mâlitură. (~ de pe fundul unei ape.) 2. v. noroi.
RUPTURI-DE-MÁL s. pl. v. ciuin, odagaci, săpunariță.
MAL s.n. (Med.) Stare de boală, rău, maladie. [< fr. mal, cf. lat. malum – rău].
MAL2 s. n. stare de boală, rău, maladie. (< fr. mal, lat. malum)
MAL1- elem. „rău”, „boală”. (< fr. mal-, cf. lat. malus)
mal (máluri), s. n.1. (Munt.) Deal, colină. – 2. Țărm, rivieră. – Mr. mal „morman”, meal „țărm”. Origine necunoscută. Coincide cu alb. malj „munte”, dar nu poate fi explicat cuvîntul rom. prin alb. S-a considerat cuvînt autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Hasdeu, Cuv. din bătrîni, I, 288; Meyer 256; Philippide, II, 720; Densusianu, Hlr., 17; Pascu, I, 190; Rosetti, II, 59; A. Badía Margarit, Mal „roca” en toponimia pirenáica catalana, în Actas I reunión toponimica pirenáica, Zaragoza 1949, 35-38; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 101), și s-a pus în legătură cu toponimul dac Malva, cf. Dacia Malvensis, cu iliricul Dimallum, și cu let. mala. Originea sl. (mĕlŭ „teren argilos”, cf. Cihac, II, 183) este improbabilă. Sensul de „colină”, pe care îl menționează cu rezerve Tiktin, este curent în Muscel și Dîmbovița, în ciuda absenței lui din dicționare. Prezența lui l final, înainte intervocalic, arată clar că nu se poate considera un cuvînt moștenit. E posibil să ne gîndim la o rădăcină expresivă; în acest caz ar fi cuvînt identic cu maldac, s. n. (Mold., morman, grămadă, teanc) a cărui der. din ngr. μανδάϰη (Cihac, II, 672; Philippide, Principii, 107) este nesigură; der. măldăci, vb. (a așeza un morman în așa fel încît să pară mai bogat decît este); și cu maldăr (var. Mold. maldur), s. n. (grămadă, morman), care s-a încercat să fie legat, cu puțină probabilitate, de germ. Malter „măsură de capacitate pentru cereale”, prin intermediul pol. maldr (Cihac, II, 184; Berneker, II, 11; Pascu, Arch. Rom., VII, 559) sau de tc. maldar „bogat” (Popescu-Ciocănel 37; T. Papahagi, GS, VII, 295). Der. măluros, adj. (muntos); mălurean, s. m. (muntean); măluștean, s. n. (Mold., deal); măldărar, s. m. (unul din cei 40 de servitori care aprovizionau cu fîn grajdurile domnești), sec. XVIII; măldări (var. mălduri), vb. (a îngrămădi). Mag. mál pare să provină din rom. (Drăganu, Dacor., 206; cf. împotrivă lui L. Treml, Études hongr., VI, 375).
mîl (mấluri), s. n. – (Mold.) Nămol, clisă. Sl., cf. pol., rut., slov. mul, sb. mulj (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 183; Tiktin). Cf. nămol, podmol. – Der. mîli, vb. (Mold., Trans., a înnămoli); mîlos, adj. (Mold., Trans., cu nămol): mîlitură, s. f. (noroi).
MAL ~uri n. 1) Margine de pământ de-a lungul unei ape. 2) Loc aflat în imediata apropiere a unei ape. ◊ Din ~ în ~ a) pe toată întinderea, cât ține apa de la un capăt la celălalt; b) de la un capăt la celălalt; de la început până la sfârșit. ◊ A ieși (sau a ajunge) la ~ a scăpa teafăr; a scăpa din încurcătură. ◊ A se îneca tocmai la ~ a suferi o nereușită tocmai când scopul părea atins. /Cuv. autoht.
MÂL ~uri n. Depunere formată din particule de substanțe minerale și vegetale pe fundul unui bazin de apă; nămol. /cf. ucr. mul
mal n. țărm stâncos: pe malul mării, râului, lacului; a da de mal, a dovedi, a prăpădi. [Dial. Muscel, mal, deal = albanez MALĬ, munte].
măl n. 1. nomol; 2. humă cu care sătenii spoiesc casele. [Cf. poL MUL, noroiu].
mal n., pl. urĭ (rudă cu alb. malĭ, munte. Țărm, pămîntu cu care se mărginește o apă: malu rîuluĭ, al laculuĭ, al măriĭ. Pămînt care se înalță ca un mal de rîŭ: un mal s’a surpat peste lucrătoriĭ care lucraŭ în șanț. Fig. Om foarte înalt și robust. A da de mal, 1. a ajunge la mal, 2. a da de rîpă, a arunca de pe mal în jos și (fig.) a răpune, a doborî. A ajunge la mal, a ajunge la loc sigur. A te îneca ca Țiganu la mal, a face fiasco tocmaĭ cînd eraĭ aproape de reușită.
mîl (Mold.), mol (Trans.) și mul (Maram.) n., pl. urĭ (vsl. molŭ, măcinătură; sîrb. mulj, nomol; rut. mil, gen. molu; pol. mul, mîl, miel, bancă de nisip. V. nomol). Nomol, pămînt disolvat în apă saŭ depus de apă.
mol, V. mîl.
1) mul, V. mîl.
MAL s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, margine, țărm, (inv.) pristăniște, vad. (~ Mării Negre.) 2. coastă, țărm. (Pe ~ Oceanului Atlantic.)
mal s. v. PONOR. PRISPĂ. RÎPĂ. VĂGĂUNĂ.
MÎL s. 1. nămol, (pop.) mîlitură. (~ de pe fundul unei ape.) 2. mocirlă, nămol, noroi, (rar) noroială, (înv. și reg.) moceriță, (reg.) glod, mocioarcă, năglod, nămală, pahnă, tău, tină, (prin Transilv. și Maram.) moceră. (Era mult ~ pe drum.)
rupturi-de-mal s. pl. v. CIUIN. ODAGACI. SĂPUNARIȚĂ.
mâl, (engl. = ooze) dep. sedimentar act., neconsolidat, cu textură fină, pelitică și compoziție foarte variabilă: m. argilos, m. silicios, m. cu globigerine, m. sapropelic, m. cu sulfuri etc. M. este caracteristic, practic, tuturor mediilor de sedimentare, dar ocupă supr. considerabile în zonele batiale și abisale ale Oceanului Planetar. Prin litificare, m. trec în argile, marne, silicolite.
mal, maluri, s.n. – 1. Argilă de culoare albastru-cenușie, folosită în medicina empirică (Dăncuș). 2. Țărm. ♦ (onom.) Mal, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Et. nec. (DER); cf. alb. mall „munte” (DEX, MDA); cuv. autohton (Hasdeu, Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Miklosich), cf. alb. mali „munte, deal”, din rad. i.-e. *mela- „a se ridica, a se arăta” (Russu, 1970:175). Cuv. rom. > magh. mál (Drăganu, cf. DER).
MALU CU FLORI, com. în jud. Dâmbovița, situată pe cursul superior al Dâmboviței; 2.924 loc. (2000). Muzeu cu colecții de istorie și etnografie (în satul M. cu F.). Pomicultură. Biserici cu același hram, Sf. Nicolae, în satele M. cu F. (1857) și Capu Coastei (1878).
MALU MARE, com. în jud. Dolj, situată în Câmpia Romanați, pe stg. Jiului; 4.753 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul M.M.). Creșterea porcinelor. Viticultură. În satul Preajba se află casa lui Stan Jianu (sec. 18) și biserica având dublu hram – Sf. Ștefan și Sf. Gheorghe (1778-1779, refăcută în 1833), cu picturi murale interioare de factură brâncovenească.
MAL, cont. și cu subst. mal. 1. Malu, A. mold. (Sd XXI); -l, băn. (AO III 481); -lescu, Șerban (AO IV 466); cf. subst. mal 2. Male f. ( 6 A II 8); Mali f. (16 A II 228); -a b.(17 B IV 313). 3. Malea b.(Dm; 16 B II 56; Mus; BCI XI 58; An Pit 27); f. (16 A I 277; 16 B II 262 P11; C Bog etc.); Mălea (Ștef; 17 B IV 343); Mălești s. (Dm); Măleasa t. (Dm). 4. Malotă b. (17 A V 57); – 1636, din Chiojd (Sd XIX 85); călăraș, 1655 (Sd IV 307); – t. (Sc). 5. + -man: Maloman, mold. Cf. prin asimilare regresivă: Moloman (17 B III 309). 6. Din alte teme: Maloșu t. (Mus); Maleuș boier, 1450 (13 – 15 B 118); Malușcă b (Ștef). 7. Amalei, în genitiv (C Bog).
-MAL „cu direcția spre, orientat spre”. ◊ gr. mallos „buclă” > fr. -male > rom. -mal.
mal! interj. (cart.) cărțile au fost distribuite în mod eronat.

mal dex

Intrare: mal
mal substantiv neutru
Intrare: mâl
mâl substantiv neutru
Intrare: măl
măl
Intrare: Mal
Mal
Intrare: mal (pref.)
mal pref.
Intrare: mal (suf.)
mal suf.