Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

30 defini╚Ťii pentru majorat

MAJOR├ü, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un pre╚Ť, un impozit, un salariu, o tax─â etc.); a spori. ÔÇô Din fr. majorer.
MAJOR├üT1 s. n. V├órst─â la care o persoan─â devine major─â (1); starea (juridic─â a) persoanei majore; majoritate civil─â. ÔÇô Din fr. majorat. Cf. germ. Majorat.
MAJOR├üT2, -─é, majora╚Ťi, -te, adj. (Despre pre╚Ťuri, impozite etc.) M─ârit4, sporit. ÔÇô V. majora.
MAJOR├ü, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un pre╚Ť, un impozit, un salariu etc.); a spori. ÔÇô Din fr. majorer.
MAJOR├üT1 s. n. V├órst─â la care o persoan─â devine major─â (1); starea (juridic─â a) persoanei majore; majoritate civil─â. ÔÇô Din fr. majorat.
MAJOR├üT2, -─é, majora╚Ťi, -te, adj. (Despre pre╚Ťuri, impozite etc.) M─ârit4, sporit. ÔÇô V. majora.
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare; a mări, a spori, a urca.
MAJORÁT 1 s. n. Vîrstă la care o persoană devine majoră; starea persoanei majore.
MAJOR├üT, -─é, majora╚Ťi, -te, adj. M─ârit, sporit, urcat.
majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză
majorát s. n.
major├í vb., ind. prez. 1 sg. major├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. majore├íz─â
majorát s. n.
MAJOR├ü vb. a cre╚Öte, a (se) m─âri, a (se) ridica, a (se) scumpi, a spori, a (se) sui, a (se) urca. (A ~ pre╚Ťul; pre╚Ťurile s-au ~.)
MAJORÁT s. (JUR.) majoritate, (înv.) majorenitate, vârstnicie. (Tânărul a ajuns la ~.)
MAJOR├üT adj. crescut, m─ârit, ridicat, sporit, urcat. (Pre╚Ťuri ~.)
A majora Ôëá a mic╚Öora
Majorat Ôëá minorat
MAJORÁ vb. I. tr. A mări. a spori, a urca. [P.i. -rez. / < fr. majorer].
MAJORÁT s.n. 1. Vârstă de la care cineva se poate bucura prin lege de drepturi depline civile și politice; starea juridică a celui devenit major; majoritate civilă. 2. (Ist.) Proprietate inalienabilă rezervată primului născut în linie masculină al unei familii nobile. [< fr. majorat, cf. germ. Majorat].
MAJORÁ vb. tr. a mări, a spori, a urca. (< fr. majorer)
MAJORÁT s. n. 1. proprietate inalienabilă rezervată primului născut în linie masculină al unei familii nobile. 2. vârstă de la care cineva se poate bucura prin lege de drepturi depline civile și politice; starea juridică a celui devenit major. (< fr. majorat, germ. Majorat)
A MAJOR├ü ~├ęz tranz. (pre╚Ťuri, tarife, taxe, lefuri etc.) A face mai mare ├«n num─âr, volum sau intensitate; a m─âri; a spori. ~ produc╚Ťia /<fr. majorer
MAJOR├üT n. 1) V├órst─â la care o persoan─â beneficiaz─â de toate drepturile civile ╚Öi politice, devenind totodat─â responsabil─â de ac╚Ťiunile sale ├«n fa╚Ťa legii. 2) Situa╚Ťie a unei persoane majore. /<fr. majorat
majorat n. starea celui ce are vârsta cerută de lege spre a exercita drepturile civile și politice.
*major├ít n., pl. ur─ş (d. major). V├«rstnicie, starea omulu─ş major (trecut de 21 de an─ş, c├«nd are pe deplin drepturile personale). Timpu c├«t omu e major.
*major├ęz v. tr. (fr. majorer, mlat. maj├│ro, -├íre). M─âresc, sporesc.
MAJORA vb. a cre╚Öte, a (se) m─âri, a (se) ridica, a (se) scumpi, a spori, a (se) sui, a (se) urca. (A ~ pre╚Ťul; pre╚Ťurile s-au ~.)
MAJORAT s. (JUR.) majoritate, (înv.) majorenitate, vîrstnicie. (Tînărul a ajuns la ~.)
MAJORAT adj. crescut, m─ârit, ridicat, sporit, urcat. (Pre╚Ťuri ~.)

Majorat dex online | sinonim

Majorat definitie

Intrare: majora
majora verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: majorat (adj.)
majorat 1 adj. adjectiv
Intrare: majorat (s.n.)
majorat 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular