majora definitie

78 definiții pentru majora

MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu, o taxă etc.); a spori. – Din fr. majorer.
STAT1, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat1; b) care e condus și controlat de stat1, care aparține statului1; c) care angajează statul1, care se referă la stat1. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea țării. 2. (La pl., în Evul Mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat-major = organ de conducere a trupelor format dintr-un anumit număr de ofițeri sub conducerea unui șef, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état).
DEGETĂRÚȚ, degetăruți, s. m. Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu flori albastre-violete, în formă de clopot, dispuse câte 1-8 în vârful tulpinii, care crește în regiunile muntoase (Soldanella montana). – Degetar + suf. -uț.
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur.
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu etc.); a spori. – Din fr. majorer.
PĂTLÁGINĂ, pătlagini, s. f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozetă la baza tulpinii, cu flori grupate în spice, de culoare roz sau albăstrui, folosite în medicină datorită unor calități expectorante și a unor proprietăți care accelerează cicatrizarea rănilor (Plantago); plantă care aparține acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.
POTIRÁȘ1, potirașe, s. n. 1. Diminutiv al lui potir. 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre-violete, răspândită în regiunile muntoase (Soldanella major). – Potir + suf. -aș.
POTIRÁȘ2 s. m. v. poteraș.
STAT1, state, s. n. 1. Teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat1; b) care e condus și controlat de stat1, care aparține statului1; c) care angajează statul1, care se referă la stat1. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea treburilor țării. 2. (La pl., în evul mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat major = organ de conducere a trupelor format din ofițeri, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état).
ȘTÉVIE, ștevii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, a cărei rădăcină este folosită în medicină pentru proprietățile ei astringente și depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: ștevie-de-munte = plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescențe (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, scr. štavlije.
MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni; în opoziție cu minor) Care a împlinit vîrsta cînd se poate bucura prin lege de drepturi civile și politice depline. Eleonora era majoră, era stăpînă pe moșie mai mult ca oricînd. DUMITRIU, B. F. 146. Ca mîine vii să-mi ceri consimțămîntul; și nu ți-l dau... -Nu-mi pasă; sînt majoră. D. ZAMFIRESCU, R. 139. 2. Foarte important, principal, de căpetenie. Preocuparea lor majoră, artă sau speculația filozofică, le absoarbe întreaga existență. SADOVEANU, E. 30. – Caz de forță majoră v. forță. 3. (Mil.; numai în expr.) Sergent-major v. sergent. Locotenent-major v. locotenent. (Ieșit din uz) Plutonier-major v. plutonier. Stat-major = grup de ofițeri care funcționează pe lîngă un comandant în scopul conducerii trupelor. [Un] general scund și grozav de spătos, în uniformă cu buzunări numeroase și enorme, încît ar fi putut cuprinde toată arhiva marelui stat-major. C. PETRESCU, Î. II 71. 4. (Muz.; în expr.) Gamă majoră = modul diatonic (cu semitonuri între treptele 3-4 și 7-8) pe care se bazează sistemul armonic tonal. 5. (Logică; în expr.) Termen major (sau premisă majoră) = unul din cei doi termeni (sau din cele două premise) ai unui silogism, și anume acela care conține obiectul concluziei.
MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare; a mări, a spori, a urca.
STAT4, state, s. n. (Numai în expr.) Stat-major v. major (3).
locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt.-maj.
majór1 adj. m., pl. majóri; f. majóră, pl. majóre
majór2 (înv.) s. m., pl. majóri
majorá (a ~) vb., ind. prez. 3 majoreáză
!plutoniér-majór (-ni-er-) s. m., pl. plutoniéri-majóri; abr. plt.-maj.
sergént-majór s. m., pl. sergénți-majóri; abr. serg.-maj.
stat-majór s. n., art. státul-major; pl. státe-majóre
!tambúr-majór (înv.) s. m., pl. tambúri-majóri
degetărúț s. m., pl. degetărúți
locotenént-majór s. m., pl. locotenénți-majóri; abr. lt-maj.
majór adj. m., pl. majóri; f. sg. majóră, pl. majóre
majór s. m., pl. majóri
majorá vb., ind. prez. 1 sg. majoréz, 3 sg. și pl. majoreáză
pătlágină s. f. (sil. -tla-), g.-d. art. pătláginii; pl. pătlágini
plutoniér-majór s. m. (sil -ni-er)
potiráș s. n., pl. potiráșe
sergént-majór s. m., pl. sergénți-majóri
stat-majór s. n., pl. státe-majóre
ștévie s. f. (sil. -vi-e), art. ștévia (sil. -vi-a), g.-d. art. ștéviei; pl. ștévii, art. ștéviile (sil. -vi-i-)
tambúr-majór s. m., pl. tambúr-majóri
DEGETĂRÚȚ s. (BOT.) 1. (Soldanella montana) (reg.) cănăfior, degetărea, nejitnică, potiraș, măcrișul-caprei. 2. (Soldanella major) degetărel, potiraș, (reg.) măcrișul-caprei.
MAJÓR adj. v. adânc, capital, considerabil, crucial, decisiv, esențial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanțial, vital.
MAJÓR adj., s. 1. adj. (înv.) vârstnic. (O persoană ~.) 2. s. v. plutonier major. 3. adj. (MUZ.) dur. (Do ~.)
MAJORÁ vb. a crește, a (se) mări, a (se) ridica, a (se) scumpi, a spori, a (se) sui, a (se) urca. (A ~ prețul; prețurile s-au ~.)
PĂTLÁGINĂ s. (BOT.) 1. (Plantago major) (reg.) minciună, iarba-bubei, iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-mare, limba-boului, limba-oii, plăcințica-vacii. 2. (Plantago lanceolata) (reg.) căruțele (pl.), limbariță, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limba-șarpelui. 3. (Plantago media) (reg.) iarbă-de-cale, limba-mânzului, limba-oii. 4. (Plantago gentianoides) (reg.) limba-oii.
POTIRÁȘ s. (BOT.; Soldanella major) v. degetăruț.
POTIRÁȘ s. v. degetăruț.
STAT-MAJÓR s. (MIL.) (înv.) ștab.
ȘTÉVIE s. (BOT.) 1. (Rumex patientia) măcrișul calului, (reg.) urzica-raței. 2. (Rumex alpinus) (reg.) urzica-raței. 3. (Rumex conglomeratus) măcrișul calului, (reg.) brustan, dragavei, dragomir. 4. (Rumex crispus) dragavei, (reg.) crestățea, hrenuț, limba-boului. 5. (Rumex palustris) dragavei, dragaveică, măcriș de apă. 6. (Rumex sanguineus) (reg.) dragavei. 7. (Acetosa pratensis) măcriș. 8. (Astrantia major) (reg.) iurpăsătoare, cinstea-câmpului, faptul-mare, iarbă-de-orbalț.
Major ≠ minor, minuscul, marginal
A majora ≠ a micșora
MAJÓR, -Ă adj. 1. Ajuns la majorat. 2. Principal, de mare importanță. 3. (Muz.) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod din cinci tonuri și două semitonuri, situate între treptele a treia și a patra, a șaptea și a opta. 4. (Log.) Termen major = predicatul concluziei unui silogism; premisă majoră = premisa care conține termenul major. [< fr. majeur, cf. lat. maior – comparativul lui magnus].
MAJORÁ vb. I. tr. A mări. a spori, a urca. [P.i. -rez. / < fr. majorer].
STAT-MAJÓR s.n. Grup de ofițeri care funcționează pe lângă comandamentul unei mari unități; comandament al unei mari unități. [După fr. état-major, it. stato maggiore].
MAJÓR, -Ă adj. 1. (despre oameni) ajuns la majorat. 2. principal, de mare importanță. ♦ caz de forță ~ă = situație, eveniment neașteptat care împiedică pe cineva să facă un anumit lucru. 3. (muz.) mod ~ sau gamă ~ă = mod sau gamă din cinci tonuri și două semitonuri (între treptele III-IV și VII-VIII). 4. (log.) termen ~ = predicatul concluziei unui silogism; premisă ~ă = premisa care conține termenul major. (< fr. majeur, major, lat. maior)
MAJORÁ vb. tr. a mări, a spori, a urca. (< fr. majorer)
STAT-MAJÓR s. n. grup de ofițeri care funcționează pe lângă comandamentul unei mari unități. (după fr. état-major)
majór (majóră), adj. – (Mai) mare. Lat. maior (sec. XIX) cu pronunțarea din fr. majeur, cf. major. – Der. (din fr.) majorat, s. n.; majoritate, s. f.; majoritar, adj.; majora, vb. (a mări); majordom (var. maiordom), s. m.; majusculă (var. maiusculă), s. f.
MAJÓR ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care a atins vârsta majoratului. 2) Care se caracterizează prin importanță deosebită; foarte important. /<fr. majeur, major. lat. major
A MAJORÁ ~éz tranz. (prețuri, tarife, taxe, lefuri etc.) A face mai mare în număr, volum sau intensitate; a mări; a spori. ~ producția /<fr. majorer
PĂTLÁGINĂ ~i f. Plantă erbacee cu frunze mari, ovale, dispuse în rozetă, și cu inflorescență în formă de spic în vârful unei codițe lungi, folosită în scopuri medicinale. /<lat. plantago, ~ginis
STAT2 ~e n. 1) Instituție politico-administrativă a societății în frunte cu un guvern și cu organele acestuia, cu ajutorul cărora se asigură funcționarea vieții sociale pe un anumit teritoriu; țară. ◊ De ~ a) care reprezintă interesele statului; b) care este condus de stat; c) care aparține statului. 2) (în unele țări) Unitate administrativ-teritorială autonomă. 3): ~-major a) organ de conducere a forțelor armate (pe lângă mari unități militare); b) sediu al acestui organ de conducere. /<lat. status, fr. état, it. stato, germ. Status
ȘTÉVIE ~i f. Plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru frunzele mari, comestibile, folosită și în scopuri medicinale. [Art. ștevia; G.-D. șteviei; Sil. -vi-e] /<sl. stavi, bulg. štava
tambur-majór s.m. (înv.) suboțifer șef peste toboșari și gorniști, care umblau în fruntea regimentului.
major a. 1. irezistibil, independent de voință: forță majoră; 2. Muz. compus din două tonuri: mod major; 3. Jur. cel ce a ajuns în vârstă majorității.
stat-major n. 1. corp de ofițeri fără trupă, atașați la un general: Statul-major al armatei se împarte în Stat-major general, compus din generali de divizie si de brigadă, și corpul de Stat-major, compus din ofițeri dela gradul de colonel până la căpitan incluziv; 2. locul unde se află biurourile Statului-major.
tambur-major m. mai marele toboșarilor care merge în fruntea regimentului.
*majór, -ă adj. (lat. májor, -óris, maĭ mare, d. magnus, mare. V. maĭor, maĭ 4, măĭestru). Forță majoră, forță irezistibilă, independentă de voință (o boală, o ploaĭe ș. a.): n’am putut veni din cauză de forță majoră. Jur. Care a ajuns la majorat. Muz. Gama majoră. V. gamă.
*majoréz v. tr. (fr. majorer, mlat. majóro, -áre). Măresc, sporesc.
*stat-major n., pl. staturĭ-majore saŭ stat-majoare (fr. état-major). Corp de ofițerĭ fără trupă care dă direcțiune armateĭ (adică „creieru armateĭ”). Locu unde se adună statu-major: mă duc la statu-major. Fig. Totalitatea personagiilor maĭ însemnate într’un grup: statu-major al (saŭ stat-majoru) partiduluĭ. V. ștab.
*tambúr-major m. (fr. tambour-major, d. tambour, tobă, și major, maĭor, maĭ mare). Subofițer maĭ mare peste toboșarĭ și gorniștĭ (azĭ desființat).
major adj. v. ADÎNC. CAPITAL. CONSIDERABIL. CRUCIAL. DECISIV. ESENȚIAL. FUNDAMENTAL. HOTĂRÎTOR. IMPORTANT. ÎNSEMNAT. ORGANIC. PRIMORDIAL. PROFUND. RADICAL. SERIOS. STRUCTURAL. SUBSTANȚIAL. VITAL.
MAJOR adj., s. 1. adj. (înv.) vîrstnic. (O persoană ~.) 2. s. (MIL.) plutonier major. 3. adj. (MUZ.) dur. (Do ~.)
MAJORA vb. a crește, a (se) mări, a (se) ridica, a (se) scumpi, a spori, a (se) sui, a (se) urca. (A ~ prețul; prețurile s-au ~.)
PLUTONIER MAJOR s. (MIL.) major.
STAT-MAJOR s. (MIL.) (înv.) ștab.
major, atribut al unor formațiuni muzicale tipizate, în succesiune (melodice) sau în simultaneitate (armonice), formațiuni concepute la nivel de schemă și nu obligatoriu la nivel sintactic*; sensul m. derivă structural – și numai relativ – din dispunerea unor intervale* și – în chip absolut – din antinomia față de minor*; m. este, de aceea, o stare, un caracter, un gen (II), chiar un mod*, în sensul său logic și istoric restrâns [tonalitatea (1) comportă numai două moduri: cel m. și cel minor]. ♦ În modurile (I, 1) eline, caracterul [ethosul (1)] avea, pe de o parte, surse „etnice” și psihologice particulare, iar pe de alta viza mai curând genul diatonic*, cromatic* sau enarmonic (1) decât raportarea intervalului determinant (terța* mare) la finală*, mai ales că această noțiune apare odată cu schimbarea de sens a modurilor (1, 3) în ev. med. și cu fixarea unui astfel de punct de referință. Deși ehurile* biz. au vădit (mai bine zis, au determinat) o astfel de schimbare de optică, etosul lor rămâne, până la începutul sec. 20, orientat ca și cel elin spre particularul fiecărui mod: „Din vechile gramatici, nu se înțelege ce este un mod m. și ce este minor, ci se spune doar că toate glasurile au, fiecare separat, scară proprie. Nu este de mirare, deci, că psalți renumiți nu pot să răspundă care din cele 8 glasuri au caracter m. și care minor” (Gr. Costea, N. Lungu, I. Croitoru, Gramatica muzicii psaltice, 1951). Prima mențiune a unei diferențieri duale a caracterelor modale apare la Boethius și, mai ales, la urmașii săi medievali, care considerau diatonismul*, al cărui interval caracteristic era tonul* întreg, ca durum (lat. „tare”; germ. Dur*) iar cromatismul*, al cărui interval caracteristic era semitonul* ca molle (lat. „moale”; germ. Moll*). De aici denumirea h durum pentru h* și b molle pentru b*. Prin preluarea lui h durum în hexacordul sol-mi, acest hexacord s-a numit hexacordum durum, iar prin preluarea lui b molle în hexacordul fa-re, acest hexacord s-a numit hexacordum molle. ♦ Primele semne ale unei noi ordini se întrevăd la Glareanus care, în al său Dodekachordon (1547), adaugă celor opt moduri tradiționale, chiar un mod eolic pe la (al 9-lea) și plagalul său (al 12-lea). Cel din urmă curent în practica muzicală, cu deosebire în cea pop., era considerat de Glareanus ca fiind adecvat dansului*. Urmându-l pe Glareanus, Zarlino creează un sistem al celor 12 moduri la baza căruia nu se mai află modul doric (re) ci ionicul (do). Sistemul se divide în două grupe: cea a modurilor cu terță* mare (majoră) deasupra finalei* și cea a modurilor cu terță mică (minoră). În contextul unei gândiri armonice tot mai conturate, aceste proprietăți ale modurilor se conjugă cu determinarea prin diviziune (6) armonică a trisonului (v. acord) m. și, respectiv, aritmetică a celui minor; una „sună” allegro „veselă” iar cealaltă mesta „trista”, ceea ce impune o nouă și, desigur, restrictivă accepțiune a etosului modal, dar dominantă pentru mentalitatea muzicală occid. Cu apariția temperării* egale, ele deveneau singurele două genuri posibile (mode sau ton m. sau minor, în terminologia fr.) ale tonalității. ♦ Cu stabilirea legilor armoniei (III, 2) de către Rameau, se identifică tot mai mult m. cu proiecția sa vertical-armonică, o tonalitate (2) fiind definită prin cele trei acorduri m. ale funcțiilor de T, D și Sd; tonalitatea minoră este, principial, definită prin aceleași funcții (minore). Deoarece aceste trei acorduri ale funcțiilor principale, conțin întregul material al modului, orice melodie nemodulantă (v. modulație) poate fi armonizată numai prin aceste trei acorduri. ♦ M. și raportul său cu minorul, considerate ca aspecte contrastante, contrare și poate ale tonalității, au preocupat teoria muzicală, indiferent de orientarea geometrizantă polaristă*, atracționistă, energetistă* sau dualistă* a acesteia. Mai ales cea din urmă orientare a căutat să coroboreze datele teoriei armoniei cu cele fizicaliste, sperând în fundamentarea obiectivă a m. și a minorului. Eșecul deducerii minorului dintr-o inexistentă serie a armonicelor* inferioare, se explică prin incompatibilitatea abstracțiunii intelectuale a unui fenomen (reprezentare abstract-caracteriologică a acestor stări modale, cu o certă aplicabilitate practică dar circumscrisă unor condiții istorice precise) prin concretețea și universalitatea în sine a legilor fizice. Cu toate acestea, deși practica de creație a restrâns până la anulare valabilitatea noțiunii de m. și de minor, într-un interval extrem de scurt: apariția cromatizării* din „Tristan” și afirmarea atonalismului*, gândirea pragmatică a modernilor (Hindemith, Schönberg, Messiaen) nu exclude acest determinativ. În teoriile neo-modaliștilor din sec. 20, ce s-au format nu doar în condițiile vehiculării unor structuri monodice* ci, mai ales multivocale*, dualitatea m. – minor constituie, ca și pentru Zarlino, o trăsătură caracteriologică suplimentară și complementară în clasificarea modurilor.
MAJOR [méidʒə], John (n. 1943), om politic britanic. Lider al Partidului Conservator, i-a succedat Margaretei Thatcher în funcția de prim-min. (1990-1997).
Astrantia major L., Specie care înflorește vara. Flori (caliciul cu 5 sepale ovat-lanceolate, 5 petale, 5 stamine) albe sau roz, pedun- cuiate, dispuse în umbele simple, însoțite de un involucru ale cărui foliole sînt alburii sau roșietice, cam de lungimea umbelei. Frunze (5-7 segmente ovat-lanceolate, dentate) bazilare, palmat-partite, cele tulpinale de obicei cu 5 segmente. Plantă perenă, erbacee, glabră, viguroasă, pînă la 85 cm înălțime.
Cerinthe major L. Specie ce înflorește vara. Flori albe-gălbui sau violete cu corolă cu 5 dinți scurți, ovali, frunze bazale ovate sau spatulate, cele superioare, alungit-ovate, înconjoară tulpina. Plantă (cca 50 cm înălțime) anuală.
Fothergilla major Lodd. (syn. F. alnifolia L. f. var. major Sims). Specie care înflorește primăvara. Flori cu stamine albe și antere galbene, în spice de 4-8 cm lungime. Frunze ovate (cca 11 cm lungime, 6,5 cm lățime), pe partea inferioară albicioase sau albăstrui, pubescente, pe cea superioară de un verde-închis, puțin lucioase, slab-dentate spre vîrf, devin roșii-stacojii toamna. Plantă, cca 2,8 m înălțime, piramidală.
Melianthus major L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori erecte, maronii-roșietice, în raceme dense, cca 35 cm lungime. Frunze (cca 35 cm lungime) penate, glauce cu segmentele nepețiolate, lanceolate, adînc-crestate. Semiarbust ramificat, pînă la 2 m înălțime. Tulpină fistuloasă. În zonele cu ierni aspre se cultivă la ghivece, în sere reci.
Sanguisorba officinalis L. (syn. S. major Gilib.). Specie care înflorește vara. Flori roșii-maronii (stamine puțin mai lungi decît sepalele), dispuse în 1-5 capitule pe un peduncul lung, erect. Frunze adînc-divizate cu pînă la 13 foliole, pețiolate, cu stipele la bază cordiformee serate pe partea inferioară verzi-albăstrui. Plantă perenă, pînă la 1 m înaltă.
Vinca major L. Specie care înflorește primăvara. Flori albastre (tub floral infundibuliform, cu 5 lacinii late, caliciul scurt-campanulat, glabru cu lacinii cilindrice, lungi) solitare, pedunculate, în axa frunzei. Frunze opuse, cu pețioli pînă la 1,3 cm lungime, lucioase, ovat-lanceolate, rotunjite la bază, uneori cordiforme, scurt-pețiolate, glabre, persistente, pînă la 7 cm lungime și 1,5 cm lățime. Semiarbust pînă la 30 cm înălțime, lujerii maturi pe sol, lungi (formînd covoare), de obicei nu dezvoltă rădăcini, lujerii tineri erecți.

majora dex

Intrare: major (adj.)
major admite vocativul adjectiv
Intrare: majora
majora verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: locotenent-major
locotenent-major substantiv masculin admite vocativul
Intrare: plutonier-major
plutonier-major admite vocativul substantiv masculin
  • silabisire: -ni-er-
Intrare: tambur-major
tambur-major admite vocativul substantiv masculin
Intrare: stat-major
stat-major substantiv neutru
Intrare: sergent-major
sergent-major admite vocativul substantiv masculin