MAIMUȚÓI, maimuțoi, s. m. Augmentativ al lui maimuță; maimuță mascul. ♦ (Fam.) Epitet dat unui bărbat foarte urât sau care obișnuiește să imite pe alții; epitet dat unui bărbat neserios. – Maimuță + suf. -oi.

MAIMUȚÓI, maimuțoi, s. m. Augmentativ al lui maimuță; maimuță mascul. ♦ (Fam.) Epitet dat unui bărbat foarte urât sau care obișnuiește să imite pe alții; epitet dat unui bărbat neserios. – Maimuță + suf. -oi.

MAIMUȚÓI, maimuțoi, s. m. Augmentativ al lui maimuță; fig. (familiar) persoană care imită în mod caraghios pe cineva; om urît, cu aspect de maimuță. – Variantă: (Mold.) momițói (HOGAȘ, H. 60) s. m.

maimuțói s. m., pl. maimuțói, art. maimuțóii

maimuțói s. m., pl. maimuțói, art. maimuțóii

MAIMUȚÓI s. (ZOOL.) (reg.) măimucoi, măimuț, (prin Transilv.) maimuc. (~ul este masculul maimuței.)

MAIMUȚÓI ~ m. (augmentativ de la maimuță) 1) Masculul maimuței. 2) fig. Om care obișnuiește să imite pe alții. 3) peior. Bărbat urât. /maimuță + suf. ~oi

maĭmuțóĭ m., pl. tot așa. Vest. Masculu maĭmuțeĭ. Fig. Om foarte urît. – În est momițoĭ și ob. monițoĭ.

MAIMUȚOI s. (ZOOL.) (reg.) măimucoi, măimuț, (prin Transilv.) maimuc. (~ este masculul maimuței.)

maimuțoi s. m. invar. (augm., peior.) 1. bărbat foarte urât 2. bărbat care obișnuiește să-i imite pe alții 3. bărbat neserios / fără personalitate