MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție. 2. Suveran, monarh. ♦ (Urmat de un adj. pos.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. Maiestatea Sa. Maiestățile Voastre. [Var.: majestáte s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majesté.

MAJESTÁTE s. f. v. maiestate.

MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție. 2. Suveran, monarh. ♦ Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. [Var.: majestáte s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majesté.

MAJESTÁTE s. f. v. maiestate.

MAIESTÁTE, (2) maiestăți, s. f. 1. Caracter sau aspect impunător, care trezește admirație, respect etc.; măreție. Doctorul. contempla mut maiestatea naturii. BART, E. 123. Curg mîndru-n nepăsare, cu-o lină maiestate. ALECSANDRI, P. III 135. Privind maiestatea naturii, el se inspiră. NEGRUZZI, S. I 197. 2. (Adesea urmat de adjectivul posesiv de pers. 2 sau 3 sg.) Titlu dat capetelor încoronate. Nu ți-ai iubit poporul, maiestate, sau nu l-ai înțeles – și e totuna. De sus și pînă jos s-a-ntins minciuna, Ea leagă și desleagă-n țară toate, VLAHUȚĂ, O. A. I 39. – Variantă: majestáte s. f.

MAJESTÁTE s. f. v. maiestate.

maiestáte (măreție) s. f., g.-d. art. maiestắții

!Maiestáte/Majestáte (termen de adresare) s. f. voc.

!Maiestátea Sa/Majestátea Sa loc. pr., g.-d. Maiestắții Sále/Majestắții Sále; abr. M. S.; pl. Maiestắțile Lor/ Majestắțile Lor

!Maiestátea Ta/Majestátea Ta loc. pr., g.-d. Maiestắții Tále/Majestắții Tále

!Maiestátea Voástră/Majestátea Voástră loc. pr., g.-d. Maiestắții Voástre/Majestắții Voástre

*Maiestắțile Voástre/Majestắțile Voástre loc. pr.

Majestáte v. Maiestáte

Majestátea Sa v. Maiestátea Sa

Majestátea Ta v. Maiestátea Ta

Majestátea Voástră v. Maiestátea Voástră

Majestắțile Voástre v. Maiestắțile Voástre

maiestáte s. f., g.-d. art. maiestății[1]

Maiestáte (termen de adresare) s. f.[1]

Maiestátea sa (ta, voástră) s. f. art. + adj., g.-d. Maiestății sále (tále, voástre); abr. M.S.

Maiestățile lor s. f. pl. art. + pr., g.-d. Maiestăților lor

MAIESTÁTE s. 1. v. măreție. 2. sire. (Ia seama, ~!) 3. (art.) v. mărie.[1]

MAIESTÁTE s. v. prestanță.[1]

MAIESTÁTE s.f. 1. Grandoare, somptuozitate, măreție. 2. Titlu care se dă monarhilor. [Pron. ma-ies-, var. majestate s.f. / < lat. maiestas, cf. fr. majesté].

MAJESTÁTE s.f. v. maiestate.

MAIESTÁTE s. f. 1. titlu care se dă monarhilor. 2. grandoare, somptuozitate, măreție. (< lat. maiestas, fr. majesté)

majestáte (majestắți), s. f. – Alteță. – Var. maiestate. Lat. maiestatem, cu pronunțarea din fr. majesté (sec. XIX). – Der. majestuos, adj., din fr. majestueux; maiestuos, adj., din it. maestoso.

MAIESTÁTE ~ăți f. 1) Caracter maiestuos; aspect măreț și solemn care provoacă admirație. 2) (folosit și ca termen de adresare) Conducător suprem al unui stat; monarh; suveran; rege; împărat; rigă; țar; sultan. 3) Termen reverențios care era folosit la adresa unei persoane de rang înalt. [G.-D. maiestății] /<lat. maiestas, ~atis, fr. majesté[1]

maiestate f. 1. mărire ce inspiră admirațiune, respect: maiestatea unui templu; fig. maiestatea augustei bătrâneți AL.; 2. titlu dat împăraților, regilor și soțiilor tor.

*maĭestáte f. (lat. majéstas, -átis, d. majus, major, maĭ mare). Mărime supremă: maĭestatea divină. Aer de mărime propriŭ a inspira respect: comandantu avea un aer plin de maĭestate. Titlu dat împăraților și regilor (pe scurt: M. S.). Mavestatea Sa Foarte Creștină, regele Franciiĭ. Maĭestatea Sa Catolică, regele Spaniiĭ.

MAIESTATE s. 1. grandoare, măreție, semeție. (~ piscurilor albe de zăpadă.) 2. sire. (Ia seama, ~!) 3. domnie, înălțime, mărie, (înv.) mărime, mărire. (~ sa n-a primit pe nimeni.)

maiestate s. v. PRESTANȚĂ.