32 definiții pentru maiestate
MAIESTÁTE, (
2) maiestăți,
s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție.
2. Suveran, monarh. ♦ (Urmat de un
adj. pos.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. Maiestatea Sa. Maiestățile Voastre. [
Var.:
majestáte s. f.] – Din
lat. maiestas, -atis, fr. majesté. MAJESTÁTE s. f. v. maiestate. MAIESTÁTE, (
2) maiestăți,
s. f. 1. Caracter ori aspect impunător, grandios sau solemn care trezește admirație, respect etc.; măreție.
2. Suveran, monarh. ♦ Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. [
Var.:
majestáte s. f.] – Din
lat. maiestas, -atis, fr. majesté. MAJESTÁTE s. f. v. maiestate. MAIESTÁTE, (
2) maiestăți,
s. f. 1. Caracter sau aspect impunător, care trezește admirație, respect etc.; măreție. Doctorul. contempla mut maiestatea naturii. BART, E. 123. Curg mîndru-n nepăsare, cu-o lină maiestate. ALECSANDRI, P. III 135. Privind maiestatea naturii, el se inspiră. NEGRUZZI, S. I 197.
2. (Adesea urmat de adjectivul posesiv de
pers. 2 sau 3
sg.) Titlu dat capetelor încoronate. Nu ți-ai iubit poporul, maiestate, sau nu l-ai înțeles – și e totuna. De sus și pînă jos s-a-ntins minciuna, Ea leagă și desleagă-n țară toate, VLAHUȚĂ, O. A. I 39. – Variantă:
majestáte s. f. MAJESTÁTE s. f. v. maiestate. maiestáte (măreție)
s. f.,
g.-d. art. maiestắții
!Maiestáte/Majestáte (termen de adresare)
s. f. voc. !Maiestátea Sa/Majestátea Sa loc. pr.,
g.-d. Maiestắții Sále/Majestắții Sále;
abr. M. S.;
pl. Maiestắțile Lor/ Majestắțile Lor
!Maiestátea Ta/Majestátea Ta loc. pr.,
g.-d. Maiestắții Tále/Majestắții Tále
!Maiestátea Voástră/Majestátea Voástră loc. pr.,
g.-d. Maiestắții Voástre/Majestắții Voástre
*Maiestắțile Voástre/Majestắțile Voástre loc. pr. Majestátea Sa v. Maiestátea Sa Majestátea Ta v. Maiestátea Ta Majestátea Voástră v. Maiestátea Voástră Majestắțile Voástre v. Maiestắțile Voástre maiestáte s. f., g.-d. art. maiestății[1] Maiestáte (termen de adresare) s. f.[1] Maiestátea sa (ta, voástră) s. f. art. + adj., g.-d. Maiestății sále (tále, voástre); abr. M.S. Maiestățile lor s. f. pl. art. + pr., g.-d. Maiestăților lor MAIESTÁTE s. 1. v. măreție. 2. sire. (Ia seama, ~!) 3. (art.) v. mărie.[1] MAIESTÁTE s. v. prestanță.[1] MAIESTÁTE s.f.
1. Grandoare, somptuozitate, măreție.
2. Titlu care se dă monarhilor. [Pron. ma-ies-, var. majestate s.f. / < lat. maiestas, cf. fr. majesté].
MAJESTÁTE s.f. v.
maiestate. MAIESTÁTE s. f. 1. titlu care se dă monarhilor. 2. grandoare, somptuozitate, măreție. (< lat. maiestas, fr. majesté)
majestáte (majestắți), s. f. – Alteță. –
Var. maiestate.
Lat. maiestatem, cu pronunțarea din
fr. majesté (
sec. XIX). –
Der. majestuos,
adj., din
fr. majestueux; maiestuos,
adj., din
it. maestoso.
MAIESTÁTE ~ăți f. 1) Caracter maiestuos; aspect măreț și solemn care provoacă admirație. 2) (folosit și ca termen de adresare) Conducător suprem al unui stat; monarh; suveran; rege; împărat; rigă; țar; sultan. 3) Termen reverențios care era folosit la adresa unei persoane de rang înalt. [G.-D. maiestății] /<lat. maiestas, ~atis, fr. majesté[1] maiestate f.
1. mărire ce inspiră admirațiune, respect: maiestatea unui templu; fig. maiestatea augustei bătrâneți AL.;
2. titlu dat împăraților, regilor și soțiilor tor.
*maĭestáte f. (lat. majéstas, -átis, d. majus, major, maĭ mare). Mărime supremă: maĭestatea divină. Aer de mărime propriŭ a inspira respect: comandantu avea un aer plin de maĭestate. Titlu dat împăraților și regilor (pe scurt: M. S.). Mavestatea Sa Foarte Creștină, regele Franciiĭ. Maĭestatea Sa Catolică, regele Spaniiĭ.
MAIESTATE s. 1. grandoare, măreție, semeție. (~ piscurilor albe de zăpadă.) 2. sire. (Ia seama, ~!) 3. domnie, înălțime, mărie, (înv.) mărime, mărire. (~ sa n-a primit pe nimeni.) maiestate s. v. PRESTANȚĂ. Maiestate dex online | sinonim
Maiestate definitie
Intrare: maiestate
maiestate substantiv feminin