mahmur definitie

15 definiții pentru mahmur

MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. (Reg.) Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.
MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure, care se simte indispus după beție sau după un somn neîmplinit. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.
MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj. (Despre persoane) Fără chef, indispus, posomorit, buimac (de băutură, de prea mult somn etc.). Fusese mahmur, cum era firesc după chef cu băutură tare și proastă. PAS, E. II 18. S-a sculat acum mahmur; somnul de după prînz nu i-a priit. BASSARABESCU, S. N. 13. ◊ (Substantivat) Cunosc leac pentru mahmuri, SADOVRANU, Z. C. 65. Borșul acru... îl mănîncă cu gust cei mahmuri de beție. ȘEZ. VI 65. ◊ (Substantivat, n., în expr.) A scoate mahmurul (din cineva) = a face (pe cineva) să-și iasă din fire, a cicăli, a sîcîi, a enerva. Știi că și mătușa Măriuca e una din cele care scoate mahmurul din om; nu-i o femeie de înțeles. CREANGĂ, A. 59.
mahmúr1 adj. m., pl. mahmúri; f. mahmúră, pl. mahmúre
mahmúr2 (reg.) s. n.
mahmúr adj. m., pl. mahmúri; f. sg. mahmúră, pl. mahmúre
mahmúr s. n.
MAHMÚR adj. indispus, (înv.) tiriachiu. (Om ~ după chef.)
MAHMÚR s. v. mahmureală.
mahmúr (mahmúră), adj.1. Cu capul tulbure după beție. – 2. Indispus, posomorît. – 3. (S. n.) Indispoziție după o beție. Mr. mahmur. Tc. mahmur, din arab. mahmūr (Miklosich, Türk. Elem., II, 121; Șeineanu, II, 243; Lokotsch 1359; Ronzevalle 159), cf. ngr. μαχμούρης, bg. mahmuren, sb. mahmuran. – Der. mahmurie, s. f. (indispoziție).
MAHMÚR ~ă (~i, ~e) 1) Care este buimac de beție sau de somn; în stare de indispoziție provocată de beție sau de nesomn. 2) pop. Care se află într-o stare de indispoziție sufletească; lipsit de buna dispoziție; posomorât; supărat. /<turc. mahmur
mahmur a. 1. amețit (de vin, de somn): ceva de băut mahmurilor CR.; 2. rău dispus (după chef sau insomnie): posomorit cât un Pașă mahmur AL. [Turc. MAHMUR]. ║ n. indispozițiune (după beție): mătușa,... scoate mahmurul din om CR.
mahmúr, -ă adj. (turc. ar. mahmur; ngr. makmúris, sîrb. mamuran, ung. mámoros, mámorosan). Fam. Cam beat, amețit, călit (maĭ ales după ce-aĭ dormit după beție și tot nu țĭ-e capu limpede încă). S. n., pl. urĭ. Mahmureală, amețeală rămasă după beție. A-țĭ ĭeși mahmuru, a te trezi din beție, a te dezmeți.
MAHMUR adj. indispus, (înv.) tiriachiu. (Om ~ după chef.)
mahmur s. v. MAHMUREALĂ.

mahmur dex

Intrare: mahmur
mahmur adjectiv substantiv neutru