mahalagiu definitie

11 definiții pentru mahalagiu

MAHALAGÍU, mahalagii, s. m. Bărbat care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia unui oraș; p. ext. bărbat cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește. – Mahala + suf. -giu.
MAHALAGÍU, mahalagii, s. m. Bărbat care locuiește într-un cartier mărginaș, la periferia unui oraș; p. ext. bărbat cu apucături vulgare, grosolane, care se ceartă și bârfește. – Mahala + suf. -giu.
MAHALAGÍU, mahalagii, s. m. Persoană care locuiește într-o mahala; persoană cu apucături vulgare. Eu și cu prietinii mei mahalagii visam o stradă fără rîpi, fără noroi, și luminată. SADOVEANU, O. VI 393. Moș Niculaie era un mahalagiu de vremea veche. ARGHEZI, P. T. 116. Bătrîna a început să țipe de s-au strîns mahalagiii. CARAGIALE, P. 146.
MAHALAGÍU, masalagii, s. m. (Învechit și arhaizant) Purtător sau aprinzător de masalale. Ne uitam pe ferestreçînd duniiau caleștile, vedeam robi masalagii purtînd pe grătare, în spate, cîrpile muiate în catran. SADOVEANU, O. V 432. Fanaragii, masalagii... pîndeau pe nesocotitul pedestru. NEGRUZZI, S. I 16. În fundul curții se vedeau diferite grupe de masalagii și pungași. FILIMON, C. 58.
mahalagíu s. m., art. mahalagíul; pl. mahalagíi, art. mahalagíii (-gi-ii)
mahalagíu s. m., art. mahalagíul; pl. mahalagíi, art. mahalagíii
MAHALAGÍU adj., s. v. mitocan.
MAHALAGÍU ~i m. 1) Fiecare dintre persoanele ce locuiesc într-o mahala, privite în raport una față de alta. 2) Persoană cu apucături vulgare, care se ceartă și bârfește. /mahala + suf. ~giu
mahalagiù m. 1. cel ce locuiește într’o mahala; 2. fig. mitocan. [Formațiune analogică].
mahalagíŭ, -gĭoáĭcă s. (d. mahala). Fam. Locuitor din mahala. Locuitor din aceĭașĭ mahala cu altu. Fig. Om prost crescut, mitocan: femeĭa asta răcnește ca o mahalagĭoaĭcă.
*MAHALAGIU s. (înv.) mitocan. (Locuitorul unei mahalale se numea ~.)

mahalagiu dex

Intrare: mahalagiu
mahalagiu substantiv masculin