magneziu definitie

11 definiții pentru magneziu

MAGNÉZIU s. n. Element chimic, metal moale, ușor, de culoare albă-argintie, maleabil și ductil, folosit la fabricarea aliajelor ușoare, în metalurgia nichelului, în fotografie etc. – Din fr. magnésium.
MAGNÉZIU s. n. Element chimic, metal moale, ușor, de culoare albă-argintie, maleabil și ductil, folosit la fabricarea aliajelor ușoare, în metalurgia nichelului, în fotografie etc. – Din fr. magnésium.
MAGNÉZIU s. n. Element chimic din familia metalelor alcalino-pămîntoase, moale, ușor, de culoare albă- argintie, care arde cu o flacără foarte luminoasă; se găsește în natură sub formă de săruri și e folosit la fabricarea aliajelor ușoare, în metalurgia nichelului, în fotografie etc.
magnéziu [ziu pron. ziu] s. n., art. magnéziul; simb. Mg
magnéziu s. n. [-ziu pron. -ziu], art. magnéziul; simb. Mg
MAGNÉZIU s.n. Metal ușor alb-argintiu, care arde cu o flacără foarte luminoasă. [Pron. -ziu. / < fr. magnésium].
MAGNÉZIU s. n. metal ușor, alb-argintiu, maleabil și ductil, care arde cu o flacără albă orbitoare. (< fr. magnésium)
MAGNÉZIU n. Metal solid, de culoare albă-argintie, ușor maleabil, ductil și fuzibil, care arde în aer producând lumină puternică și este folosit, mai ales, la fabricarea aliajelor ușoare, în fotografie și în metalurgia nichelului. /<fr. magnésium
*magnéziŭ n. (d. magnezie). Chim. Un metal bivalent obținut ca amalgamă de Davy la 1808 și izolat la 1829 de Bussy. E alb ca argintu, maleabil și dúctil, cu o densitate de 1,75, cu o greutate atomică de 24. Se topește la 800° și se destilează la1000°. Un fir gros de 0,297 mm arde în aer și luceaște cît 74 de lumînărĭ de stearină.
MAGNÉZIU (< fr. {i}) s. n. Element chimic din grupa a doua a sistemului periodic (Mg.; nr. at. 12, m. at. 24,305, gr. sp. 1,74, p. t. 650°C, p. f. 1.100°C), metal alb-argintiu, maleabil și ductil, foarte ușor și rezistent, care, sub formă strujitură sau praf, arde în aer, degajând o lumină albă orbitoare. Se găsește în natură sub formă de săruri. În toate combinațiile sale este bivalent. Constituent important al plantelor; este prezent în organismul animal în diverse țesuturi, în plasmă, în lichidul extracelular, având rol în echilibrul osmotic; intervine, de asemenea, în metabolismul muscular. Carența sa în organism duce la hiperexcitabilitate musculară; prezența în exces provoacă depresiuni ale sistemului nervos central. Folosit la fabricarea aliajelor ușoare, utilizate în constr. aeronautice (rachete), la dezoxidarea și desulfurarea unor metale, la fabricarea proiectilelor luminoase și incendiare etc. Minerale: magnezit, dolomit, carnalit. A fost obținut prin electroliză pentru prima oară de Sir Humphry Davy (1808).
Mg, simbol chimic pentru magneziu.

magneziu dex

Intrare: magneziu
magneziu substantiv neutru (numai) singular
  • pronunție: -zĭu
Mg simbol