MAGNÉZIE s. f. Oxid de magneziu în formă de praf alb, fără gust și fără miros, folosit în medicină ca laxativ. – Din fr. magnésie.

MAGNÉZIE s. f. Oxid de magneziu în formă de praf alb, fără gust și fără miros, întrebuințat în medicină ca laxativ. – Din fr. magnésie.

MAGNÉZIE s. f. Oxid de magneziu (în special în formă de praf alb, întrebuințat în medicină).

magnézie (-zi-e) s. f., art. magnézia (-zi-a), g.-d. magnézii, art. magnéziei

magnézie s. f. (sil. -zi-e), art. magnézia (sil. -zi-a), g.-d. magnézii, art. magnéziei

MAGNÉZIE s. v. oxid de magneziu.

MAGNÉZIE s.f. Oxid de magneziu în formă de praf alb, întrebuințat în medicină ca purgativ. [Gen. -iei. / < fr. magnésie].

MAGNÉZIE s. f. oxid de magneziu, praf alb, folosit în medicină ca laxativ. (< fr. magnésie)

MAGNÉZIE f. Oxid sau hidrat de magneziu, sub formă de pudră albă, folosit în medicină și industrie. /<fr. magnésie

magnezie f. praf alb, insipid, puțin solubil în apă: purgativ.

*magnézie f. (d. Magnezia, un oraș de la care vine numele magnetuluĭ. V. magnet, manganez). Chim. Oxid de magneziŭ, de un aspect de lut alb, insipid, insolubil în apă, întrebuințat ca laxativ, purgativ și contra acidelor.

MAGNEZIE s. (CHIM.) oxid de magneziu.