magnetofon definitie

11 definiții pentru magnetofon

MAGNETOFÓN, magnetofoane, s. n. Aparat care înregistrează și reproduce sunetele cu ajutorul unor benzi speciale, acoperite cu o substanță feromagnetică. – Din fr. magnétophone.
MAGNETOFÓN, magnetofoane, s. n. Aparat care înregistrează și reproduce sunetele cu ajutorul unor benzi speciale, acoperite cu o substanță feromagnetică. – Din fr. magnétophone.
MAGNETOFÓN, magnetofoane, s. n. Aparat care înregistrează sunetele prin magnetizarea variabilă a unei benzi, a unei sîrme de oțel sau a unui film cu substanță feromagnetică și apoi le reproduce. Am adus noi aparatul, magnetofonul. Imprimăm aci și retransmitem din studio. BARANGA, I. 168. Bandă de magnetofon v. bandă2 (2).
magnetofón s. n., pl. magnetofoáne
magnetofón s. n., pl. magnetofoáne
MAGNETOFÓN s. (fam.) mag. (A înregistra ceva la ~.)
MAGNETOFÓN s.n. Dispozitiv de înregistrare și de reproducere a sunetelor cu ajutorul unei benzi, al unei sârme de oțel sau al unui film cu substanță feromagnetică. [< germ. Magnetophon – nume comercial al fabricii „Telefunken”, cf. fr. magnétophone, cf. gr. magnes – magnet, phone – voce].
MAGNETOFÓN s. n. aparat de înregistrare și redare electromagnetică a sunetelor cu ajutorul unei benzi subțiri de oțel, sau de material plastic, acoperită cu un strat fin de substanță feromagnetică. (< fr. magnétophone)
MAGNETOFÓN ~oáne n. Aparat pentru înregistrarea semnalelor sonore pe o bandă magnetică sau pe un fir metalic și reproducerea lui ulterioară. /<fr. magnétophone
magnetofon (< fr. magnétophone) (Fiz.), dispozitiv de înregistrare și reproducere a sunetelor, cu ajutorul unei benzi de oțel sau al unei benzi de plastic acoperite cu un strat fin de substanță feromagnetică. Înregistrarea se face prin magnetizarea variabilă a benzii în mișcare rapidă, de către curenții electrici ai unui amplificator comandat de un microfon* care recepționează undele sonore. Reproducerea se obține trecând banda magnetizată prin fața unui electromagnet conexat cu un amplificator și cu un difuzor*. Este folosit în radio-televiziune, pentru înregistrarea muzicii, a conferințelor etc., care urmează a fi transmise, în industria discului* (unde banda de m. constituie baza înregistrării) ca și în compoziția actuală (v. înregistrare). ♦ Principiul magnetofonului a fost materializată întâi de savantul danez V. Poulsen, care a făcut în 1900, la Expoziția Universală de la Paris, demonstrații cu telegrafonul său.
MAGNETO- „magnet, magnetic”. ◊ gr. magnes, etos „magnet” > fr. magnéto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. magneto-. □ ~biologie (v. bio, v. -logie1), s. f., ramură a biofizicii care studiază acțiunea cîmpurilor magnetice asupra materiei vii; ~cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s. f., înregistrare a curenților produși de mușchii inimii, prin intermediul potențialelor ce apar la suprafața pielii; ~encefalogramă (v. encefalo-, v. -gramă), s. f., encefalogramă înregistrată pe baza cîmpului magnetic; ~fon (v. -fon), s. n., aparat de înregistrare și reproducere a sunetelor cu ajutorul unor benzi acoperite cu substanță feromagnetică; ~graf (v. -graf), s. n., aparat utilizat pentru înregistrarea variațiilor în timp ale cîmpului magnetic terestru; ~gramă (v. -gramă), s. f., diagramă realizată cu ajutorul unui magnetograf; ~metrie (v. -metrie1), s. f., 1. Parte a geofizicii care tratează despre magnetismul terestru. 2. Măsurare a mărimilor magnetice. 3. Metodă geofizică de prospecțiune a subsolurilor bogate în elemente sau minerale magnetice; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument cu care se măsoară intensitatea cîmpului magnetic; ~pauză (v. -pauză), s. f., limită exterioară a magnetosferei; ~scop (v. -scop), s. n., aparat de înregistrare și de redare a imaginilor pe o bandă magnetică; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat exterior al atmosferei terestre în care cîmpul magnetic exercită o acțiune intensă; ~terapie (v. -terapie), s. f., fizioterapie realizată cu ajutorul magneților; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre organe vegetale) care se curbează sub influența magnetică.

magnetofon dex

Intrare: magnetofon
magnetofon substantiv neutru