magnetizare definitie

2 intrări

23 definiții pentru magnetizare

MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.
MAGNETIZÁRE, magnetizări, s. f. Acțiunea de a (se) magnetiza și rezultatul ei. ♦ Stare a unui corp magnetizat. – V. magnetiza.
MAGNETIZÁ, magnetizez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A face ca un corp să capete, permanent sau temporar, proprietăți de magnet; a transforma în magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizează ușor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atracție puternică. 2. Refl. (Fam.) A se ameți de băutură. – Din fr. magnétiser.
MAGNETIZÁRE, magnetizări, s. f. Acțiunea de a (se) magnetiza și rezultatul ei. ♦ Stare a unui corp magnetizat. – V. magnetiza.
MAGNETIZÁ, viagnetizez, vb. I. Tranz. A aduce un corp în starea în care are, permanent sau temporar, proprietăți de magnet. A magnetiza o bară de fier. ♦ Fig. A atrage cu o forță irezistibilă. Eu o urmam, ca și cînd eram magnetizat. BOLINTINEANU, O. 382.
MAGNETIZÁRE, magnetizări, s. f. Acțiunea de a magnetiza și rezultatul ei.
magnetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 magnetizeáză
magnetizáre s. f., g.-d. art. magnetizắrii; pl. magnetizắri
magnetizá vb., ind. prez. 1 sg. magnetizéz, 3 sg. și pl. magnetizeáză
magnetizáre s. f., g.-d. art. magnetizării; pl. magnetizări
MAGNETIZÁ vb. v. ameți, atrage, captiva, chercheli, cuceri, delecta, desfăta, fascina, fermeca, îmbăta, încânta, răpi, seduce, subjuga, turmenta, vrăji.
MAGNETIZÁRE s. (FIZ.) 1. polarizare magnetică, (înv.) magnetizație. 2. magnetizare remanentă v. remanență magnetică; magnetizare reziduală v. remanență magnetică.
A magnetiza ≠ a demagnetiza
MAGNETIZÁ vb. I. tr. 1. A da unui metal proprietăți magnetice. 2. (Fig.) A exercita o mare influență asupra cuiva, a atrage puternic, în mod irezistibil. ♦ refl. (fam.) A se îmbăta. [< fr. magnétiser, cf. germ. magnetisieren].
MAGNETIZÁRE s.f. Acțiunea de a magnetiza și rezultatul ei; polarizare magnetică; magnetizație. [< magnetiza].
MAGNETIZÁ vb. I. tr. 1. a da unui metal proprietăți magnetice. 2. (fig.) a exercita o mare influență, o atracție irezistibilă asupra cuiva; a fascina. II. refl. (fam.) a se ameți de băutură. (< fr. magnétiser)
A MAGNETIZÁ ~éz tranz. 1) (corpuri) A face să se magnetizeze. 2) fig. A pune stăpânire în întregime, exercitând o influență puternică. /<fr. magnétiser
A SE MAGNETIZÁ se ~eáză intranz. (despre corpuri feromagnetice) A căpăta proprietăți de magnet. /<fr. magnétiser
magnetizà v. 1. a. comunica proprietățile magnetului: a magnetiza fierul; 2. a influența fizicește prin procedările magnetismului animal; fig. a dobândi o mare influență asupra cuiva.
*magnetizațiúne f. Acțiunea de a magnetiza. – Și -áție, dar ob. -áre.
*magnetizéz v. tr. (d. magnetic). Comunic proprietățile magnetuluĭ: a magnetiza o lamă de oțel. Influențez în mod fizic pin magnetizm animal (ipnotizez). Fig. Exercit asupra cuĭva o influență puternică și misterioasă.
magnetiza vb. v. AMEȚI. ATRAGE. CAPTIVA. CHERCHELI. CUCERI. DELECTA. DESFĂTA. FASCINA. FERMECA. ÎMBĂTA. ÎNCÎNTA. RĂPI. SEDUCE. SUBJUGA. TURMENTA. VRĂJI.
MAGNETIZARE s. (FIZ.) (înv.) magnetizație.

magnetizare dex

Intrare: magnetiza
magnetiza verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: magnetizare
magnetizare substantiv feminin