Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru magnetită

MAGNETÍT s. n. Minereu de fier de culoare neagră sau cenușie-închis, care se găsește în roci eruptive și care are proprietatea de a atrage fierul. [Var.: magnetítă s. f.] – Din fr. magnétite.
MAGNETÍTĂ s. f. v. magnetit.
MAGNETÍT s. n. Minereu de fier de culoare neagră sau cenușie-închis, care se găsește în roci eruptive și care are proprietatea de a atrage fierul. [Var.: magnetítă s. f.] – Din fr. magnétite.
MAGNETÍTĂ s. f. v. magnetit.
MAGNETÍT s. m. Minereu de fier de culoare neagră, feromagnetic, care conține mari cantități de fier sub formă de oxizi. – Variantă: magnetítă s. f.
MAGNETÍTĂ s. f. v. magnetit.
magnetít s. n.
magnetít s. n.[1]
MAGNETÍT s.m. Oxid natural de fier. [Var. magnetită s.f. / < fr. magnétite].
MAGNETÍTĂ s.f. v. magnetit.
MAGNETÍT s. n. oxid natural de fier, negru, cu proprietăți magnetice. (< fr. magnétite)
MAGNETÍT n. Oxid natural de fier cu proprietăți magnetice. /<fr. magnétite[1]
*magnetítă f., pl. e (d. magnet). Min. O peatră negricĭoasă cu luciŭ metalic (oxid natural de fer magnetic [Fe2 O3 FeO]) care are unele varietățĭ care-s magnețĭ.
MAGNETÍT (MAGNETÍTĂ) (< fr. {i}) s. n. Oxid natural de fier cristalizat în sistem cubic, negru, metalic, magnetic; apare în cristale octoedrice sau în agregate grăunțoase și este unul dintre principalele minereuri de fier.

Magnetită dex online | sinonim

Magnetită definitie

Intrare: magnetit
magnetit substantiv neutru
magnetită