Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru magnetism

MAGNETÍSM s. n. 1. Proprietate fizică fundamentală a materiei, care se manifestă ca o formă specifică de interacțiune între curenții electrici, între curenții electrici și magneți sau între magneți. ◊ Magnetism terestru (sau pământesc) = totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice Pământului. Magnetism animal = proprietate a organismelor vii de a emite un fluid magnetic și de a fi influențate de emanații ale aștrilor sau de fluidul magnetic al cuiva; ansamblu de procedee terapeutice bazate pe această proprietate. 2. Parte a fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. – Din fr. magnétisme, germ. Magnetismus.
MAGNETÍSM s. n. 1. Proprietatea pe care o au corpurile magnetice de a se magnetiza. ◊ Magnetism terestru (sau pământesc) = totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice Pământului. Magnetism animal = fluid universal care ar străbate toate corpurile însuflețite și care s-ar transmite (în anumite condiții) de la om la om; concepție și ansamblu de procedee terapeutice bazate pe proprietățile acestui fluid. 2. Parte a fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. – Din fr. magnétisme, germ. Magnetismus.
MAGNETÍSM s. n. 1. Proprietate pe care o au substanțele magnetice de a atrage fierul sau alte corpuri feromagnetice. Magnetism terestru = ansamblul de fenomene magnetice datorite pâmîntului. 2. Parte a fizicii care studiază fenomenele magnetice ale scoarței pămîntești. 3. Sarcină magnetică.
magnetísm s. n.
magnetísm s. n.
MAGNETÍSM s. 1. magnetism pământesc v. magnetism terestru; magnetism terestru = magnetism pământesc. 2. magnetism animal = mesmerism.
MAGNETÍSM s.n. Proprietate a unor corpuri de a atrage fierul. ◊ Magnetism terestru = totalitatea fenomenelor magnetice cauzate de Pământ; magnetism animal = pretins fluid care ar lucra asupra simțurilor și imaginației, producând diferite fenomene. ♦ Capitol al fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. [Cf. fr. magnétisme, germ. Magnetismus].
MAGNETÍSM s. n. 1. proprietate a unor corpuri de a atrage fierul. ♦ ~ terestru = totalitatea fenomenelor magnetice cauzate de Pământ; geomagnetism; ~ animal = pretins fluid care ar lucra asupra simțurilor și imaginației, producând diferite fenomene. ◊ (fig.) atracție; influență, fascinație. 2. ramură a fizicii care studiază fenomenele magnetice. (< fr. magnétisme, germ. Magnetismus)
MAGNETÍSM n. 1) Proprietate a unor corpuri de a atrage fierul. ◊ ~ terestru (sau pământesc) totalitate a proprietăților magnetice ale Pământului. 2) Parte a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor și proprietăților magnetice ale corpurilor. /<fr. magnétisme, germ. Magnetismus
electro-magnetism n. partea fizicei ce tratează despre raporturile între electricitatea și magnetismul.
magnetism n. 1. proprietatea magnetului de a atrage fierul; 2. agentul căruia magnetul datorește această proprietate: magnetism terestru, fluid prin care pământul considerat ca un magnet imens, lucrează asupra acului magnetizat; 3. (animal), influență ce magnetizatorii pretind că exercită asupra unei persoane cu ajutorul ochilor sau prin însuflarea unui fluid magnetic emanat dintr’înșii, cufundând acea persoană într’un somn artificial.
*magnetízm n., pl. e (d. magnetic). Tot ceĭa ce e relativ la magnet. Acea parte a fiziciĭ care studiază proprietățile magneților. Magnetizm terestru, cauza presupusă a fenomenelor care se observă în acu magnetic. Magnetizm animal, influență (adevărată saŭ presupusă) pe care un om o poate exercita asupra altuĭa pin oare-care mișcărĭ ale mîniĭ și pin privire. – După apostoliĭ magnetizmuluĭ, o persoană megnetizată cade într’un fel de somnambulizm lucid; atuncĭ ghicește gîndurile, vede și aude la mare depărtare și, fără să știe medicina, arată locu uneĭ boale și medicamentu cuvenit. Mesmer, un medic german, e acela care a proclamat întîĭa oară existența magnetizmuluĭ animal. Doctrina magnetizmuluĭ n’a putut încă să ĭa loc între științe; cu toate acestea, nu tot era imaginar în descoperirea luĭ Mesmer; dar fiindcă fenomenele magnetice aŭ ceva miraculos, aŭ fost de multe orĭ desfigurate de superstițiune saŭ exploatate de șarlatanĭ.
MAGNETISM s. 1. (FIZ.) magnetism pămîntesc = magnetism terestru; magnetism terestru = magnetism pămîntesc. 2. magnetism animal = mesmerism.

Magnetism dex online | sinonim

Magnetism definitie

Intrare: magnetism
magnetism substantiv neutru