Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

14 defini╚Ťii pentru magnet

MAGN├ëT, magne╚Ťi, s. m. Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice; corp metalic c─âruia i s-a transmis calitatea, permanent─â sau temporar─â, de a atrage obiectele de fier. ÔÇô Din ngr. maghn├ştis, germ. Magnet.
MAGN├ëT, magne╚Ťi, s. m. Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice; corp metalic c─âruia i s-a transmis calitatea, permanent─â sau temporar─â, de a atrage obiectele de fier. ÔÇô Din ngr. maghn├ştis, germ. Magnet.
MAGN├ëT, magne╚Ťi, s. m. Corp care are proprietatea de a atrage fierul sau alte corpuri feromagnetice. Subtilit─â╚Ťi metafizice ├«i atr─âgeau cugetarea, ca un magnet. EMINESCU, N. 30. ÔÖŽ Fig. Un magnet tainic m─â tr─âgea f─âr─â voie spre teatru, ALECSANDRI, O. P. 17. St─âp├«na acei capele era fanalul care m─â Lumina, magnetul ce m─â tr─âgea. NEGRUZZI, S. I 38.
magn├ęt s. m., pl. magn├ę╚Ťi
magn├ęt s. m., pl. magn├ę╚Ťi
MAGN├ëT s.m. Corp care are ├«nsu╚Öirea de a atrage fierul. [Pl. -e╚Ťi, (rar, s.n.) -turi. / < germ. Magnet, cf. lat., gr. magnes < Magnesia ÔÇô ora╚Ö din Asia Mic─â, unde au fost descoperite ├«n antichitate minereuri magnetice].
MAGNÉT s. m. corp care are însușirea de a atrage fierul. (< germ. Magnet)
magn├ęt (magn├ę╚Ťi), s. m. ÔÇô Metal care atrage alte metale. ÔÇô Var. (├«nv.) magnit. Mr. magnit. Lat. magnes, -etis (sec. XIX), ╚Öi, mai ├«nainte (sec. XVII) din gr. ╬╝╬▒╬│╬Ż╬«¤ä╬̤é. Der. din rus. magnit (Sanzewitsch 205) nu pare posibil─â. ÔÇô Der. (din fr.) magnetic, adj.; magnetism, s. n.; magnetit─â, s. f.; magnetiza, vb.; magnetizor, s. m.; magneto, s. n.
MAGN├ëT ~╚Ťi m. Corp metalic, care are proprietatea de a atrage fierul ╚Öi de a ac╚Ťiona asupra altor corpuri cu propriet─â╚Ťi asem─ân─âtoare. /<ngr. maghnitis, germ. Magnet
electro-magnet m. bar─â de fier moale magnetizat─â prin trecerea unui curent electric.
magnet m. 1. substan╚Ť─â mineral─â ce are proprietatea de a atrage fierul: magnetul natural e un oxid de fier; cel artificial, o bucat─â de o╚Ťel frecat cu alt metal; 2. fig. ceea ce atrage ╚Öi farmec─â.
*magn├ęt m. ╚Öi n., pl. e (lat. magnes, magn├ętis, d. vgr. m├ígnes ╚Öi magn├ętes [sub├«n╚Ť. lithos, peatr─â], din Magnezia, un ora╚Ö din Lidia, ├«n Asia Mic─â, unde se g─âsea┼ş magne╚Ť─ş. V. manganez). Un mineral, care are proprietatea de a atrage feru. Fig. Ce─şa ce atrage ├«n mod puternic ╚Öi misterios: frumuse╚Ťa e un magnet. ÔÇô Magnetu natural e un oxid de fer, cel artificial e o bucat─â de o╚Ťel frecat─â cu alt metal. Greci─ş g─âsea┼ş magne╚Ťi─ş natural─ş pe la Magnezia (Lidia, ├«n Asia Mic─â), ─şar ce─ş artificial─ş par a nu fi fost ╚Ötiu╚Ť─ş ├«n Europa ├«n ainte de seculu XII. Magne╚Ťi─ş servesc la facerea busolelor ╚Öi ma╚Öinilor electro-magnetice, la recunoa╚Öterea ferulu─ş ├«n minerale, ─şar ├«n medicin─â la extragerea a╚Öchiilor de fer, la nevralgi─ş ╚Ö. a. ÔÇô Vech─ş magnit (ngr. magnitis).
MAGN├ëT (< ngr., germ.) s. m. Corp fero- sau ferimagnetic aflat ├«n stare de magnetizare. M. produce ├«n spa╚Ťiul ├«nconjur─âtor un c├ómp magnetic, ├«n se exercit─â for╚Ťe (de atragere sau respingere) asupra altor m., asupra conductoarelor parcurse de curen╚Ťi electrici sau asupra particulelor ├«nc─ârcate electric ├«n mi╚Öcare. M. prezint─â dou─â regiuni, numite poli magnetici (nord ╚Öi sud), ├«n care valoarea c├ómpului magnetic este maxim─â. M. pot fi temporari sau permanen╚Ťi ╚Öi naturali sau artificiali.
magnet, magne╚Ťi s. m. (intl.) m├ón─â.

Magnet dex online | sinonim

Magnet definitie

Intrare: magnet
magnet substantiv masculin