MAGIÚN, magiunuri, s. n. Pastă alimentară consistentă obținută prin fierberea și terciuirea prunelor sau, p. gener., a altor fructe (fară adaos de zahăr). – Din tc. macun.

MAGIÚN s. n. Pastă alimentară consistentă obținută prin fierberea și terciuirea prunelor sau, p. ext., a altor fructe (fără adaos de zahăr). – Din tc. macun.

MAGIÚN s. n. Pastă alimentară asemănătoare cu marmelada, făcută din prune, fără zahăr; (Mold.) povidlă, (Transilv.) lictar. Lucrătoarele și ceilalți mîncau ce-și aduceau de-acasă: magiun, brînză. PAS, Z. I 268. – Pronunțat: -giun.

magiún s. n., pl. magiúnuri

magiún s. n., (varietăți) pl. magiúnuri

MAGIÚN s. (reg.) dulceață, (Transilv.) lictar, (Transilv. și Ban.) miere, pecmez, (Mold. și Bucov.) povidlă, (Transilv.) silvoiz. (A mâncat ~ cu pâine.)

magiún (magiúnuri), s. n. – Pastă dulce din fructe, marmeladă. – Mr., megl. măgiun. Tc. (arab.) macun (Roesler 599; Șeineanu, II, 244; Miklosich, Türk. Elem., II, 120; Berneker, II, 2; Ronzevalle 163), cf. ngr. μαντζούνι, bg., sb. mağun.

MAGIÚN n. Produs alimentar, sub formă de pastă dulce, obținut prin fierberea îndelungată a prunelor (sau a altor fructe). /<turc. macun

magiun n. 1. amestec de opiu, mac, aloe: magiun de curățenie; 2. fiertură de poame formând un tot consistent: magiun de prune, de struguri, de dovleac [Turc. MADJUN].

magĭún n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] ma’ğun, ngr. mandzúni, sîrb. bg. mağun). Munt. Opiat. Povidlă, pastă de poame ferte. V. lictar, hoșav.

MAGIUN s. (reg.) dulceață, (Transilv.) lictar, (Transilv. și Ban.) miere, pecmez, (Mold. și Bucov.) povidlă, (Transilv.) silvoiz. (A mîncat ~ cu pîine.)