Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru magiun

MAGI├ÜN, magiunuri, s. n. Past─â alimentar─â consistent─â ob╚Ťinut─â prin fierberea ╚Öi terciuirea prunelor sau, p. gener., a altor fructe (far─â adaos de zah─âr). ÔÇô Din tc. macun.
MAGI├ÜN s. n. Past─â alimentar─â consistent─â ob╚Ťinut─â prin fierberea ╚Öi terciuirea prunelor sau, p. ext., a altor fructe (f─âr─â adaos de zah─âr). ÔÇô Din tc. macun.
MAGI├ÜN s. n. Past─â alimentar─â asem─ân─âtoare cu marmelada, f─âcut─â din prune, f─âr─â zah─âr; (Mold.) povidl─â, (Transilv.) lictar. Lucr─âtoarele ╚Öi ceilal╚Ťi m├«ncau ce-╚Öi aduceau de-acas─â: magiun, br├«nz─â. PAS, Z. I 268. ÔÇô Pronun╚Ťat: -giun.
magi├║n s. n., pl. magi├║nuri
magi├║n s. n., (variet─â╚Ťi) pl. magi├║nuri
MAGI├ÜN s. (reg.) dulcea╚Ť─â, (Transilv.) lictar, (Transilv. ╚Öi Ban.) miere, pecmez, (Mold. ╚Öi Bucov.) povidl─â, (Transilv.) silvoiz. (A m├óncat ~ cu p├óine.)
magi├║n (magi├║nuri), s. n. ÔÇô Past─â dulce din fructe, marmelad─â. ÔÇô Mr., megl. m─âgiun. Tc. (arab.) macun (Roesler 599; ╚śeineanu, II, 244; Miklosich, T├╝rk. Elem., II, 120; Berneker, II, 2; Ronzevalle 163), cf. ngr. ╬╝╬▒╬Ż¤ä╬Â╬┐߯╗╬Ż╬╣, bg., sb. ma─čun.
MAGI├ÜN n. Produs alimentar, sub form─â de past─â dulce, ob╚Ťinut prin fierberea ├«ndelungat─â a prunelor (sau a altor fructe). /<turc. macun
magiun n. 1. amestec de opiu, mac, aloe: magiun de cur─â╚Ťenie; 2. fiertur─â de poame form├ónd un tot consistent: magiun de prune, de struguri, de dovleac [Turc. MADJUN].
mag─ş├║n n., pl. ur─ş (turc. [d. ar.] maÔÇÖ─čun, ngr. mandz├║ni, s├«rb. bg. ma─čun). Munt. Opiat. Povidl─â, past─â de poame ferte. V. lictar, ho╚Öav.
MAGIUN s. (reg.) dulcea╚Ť─â, (Transilv.) lictar, (Transilv. ╚Öi Ban.) miere, pecmez, (Mold. ╚Öi Bucov.) povidl─â, (Transilv.) silvoiz. (A m├«ncat ~ cu p├«ine.)

Magiun dex online | sinonim

Magiun definitie

Intrare: magiun
magiun substantiv neutru