MAGÍSTRU, magiștri, s. m. Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.

MAGÍSTRU, magiștri, s. m. (Livr.) Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.

magístru s. m., art. magístrul; pl. magíștri, art. magíștrii

magístru s. m., art. magístrul; pl. magíștri, art. magíștrii

MAGÍSTRU s. v. dascăl, maestru, profesor.

MAGÍSTRU s.m. Profesor (în raport cu elevii lui); dascăl. ♦ (Liv.) Maestru, persoană care se distinge în mod deosebit în artă sau în știință. [< lat. magister].

MAGÍSTRU s. m. 1. profesor (în raport cu elevii lui); dascăl. 2. maestru. (< lat. magister)

magistru m. 1. maestru; 2. cel versat într’o știință sau artă; 3. căpitan, inspector: magistrul orașului OD.

*magístru, -ă s. (lat. magister, magistra, d. magnus, mare, magis, maĭ [mult]. V. măĭestru). Maestru, profesor, mare artist orĭ savant. Odinioară (1848), șef, inspector.

magistru s. v. DASCĂL. MAESTRU. PROFESOR.

IPSE (MAGISTER) DIXIT (lat.) el însuși (magistrul) a spus – Scolasticii, în lipsă de alte argumente, recurgeau în discuțiile lor la autoritatea necondiționată a magistrului lor Aristotel. V. și Autos epha.

MAGISTER DIXIT V. IPSE (MAGISTER) DIXIT.