MAGÍE, magii, s. f. 1. Totalitatea procedeelor, formulelor, riturilor etc. prin care se invocă forțe supranaturale spre a produce miracole; practica acestor procedee, formule etc. 2. Fig. Putere irezistibilă de atracție, de fascinare; farmec, încântare. – Din fr. magie.

MAGÍE, magii, s. f. 1. Totalitatea procedeelor, formulelor, gesturilor etc. prin care ar putea fi invocate anumite forțe supranaturale spre a produce miracole; practica acestor procedee, formule etc. 2. Fig. Putere irezistibilă de atracție, de fascinare; farmec, încântare. – Din fr. magie.

MAGÍE, magii, s. f. (în practicile oculte) Sistem de acțiuni și formule cu ajutorul cărora vrăjitorii credeau că pot s ipune sau răsturna legile naturii și pot provoca fenomene miraculoase. V. vrăjitorie. ♦ Fig. Încîntare, farmec, vrajă; putere ascunsă. Palatul plutea în magie Aurie. EMINESCU, O. IV 97. O, vînt!... Tu, prin a ta magie. Mă porți ușor, ferice, în lumi necunoscute. ALECSANDRI, P. III 386. Poetul se exprimă-n limba sa; Într-o limbă de magie. BOLLIAC, O. 114.

magíe s. f., art. magía, g.-d. art. magíei; pl. magíi, art. magíile

magíe s. f., art. magía, g.-d. art. magíei; pl. magíi, art. magíile

MAGÍE s. 1. v. vrajă. 2. magie albă = teurgie. 3. v. farmec.

MAGÍE s. f. 1. complex de practici prin care se consideră posibilă acționarea asupra realității înconjurătoare cu ajutorul forțelor supranaturale; vrăjitorie. ♦ ~ neagră = magie propriu-zisă care apelează la puterea demonilor; ~ albă = arta de a produce fenomene naturale care par miraculoase. 2. (fig.) putere de atracție, de fascinare; farmec, seducție. (< fr. magie, lat. magia)

MAGÍE ~i f. 1) Ansamblu de procedee oculte prin care se crede că se pot produce fenomene miraculoase. 2) fig. Influență puternică, incontestabilă pe care o exercită arta sau natura asupra omului. 3) Ocupație de magician. /<fr. magie

magie f. 1. pretinsă artă de a comanda forțelor naturei; 2. fig. farmec: magia muzicei.

*magíe f. (lat. magia, vgr. mageia. V. mag, amăgesc). Știința magilor. Farmece, vrăjĭ, o pretinsă știință ocultă pin puterea căreĭa s’ar exercita o putere supranaturală asupra animalelor și lucrurilor. Fig. Influență extraordinară exercitată asupra omuluĭ de elocŭență, poezie ș. a. – Magiĭ, preuțiĭ religiuniĭ luĭ Zoroastru, cultivaŭ maĭ ales astronomia, astrologia și alte științe oculte, ceĭa ce a făcut să li se atribue o putere supranaturală a căreĭ amintire s’a păstrat încă în cuvîntu nostru magie. Această pretinsă știință, căreĭa i se atribuĭa efecte extraordinare și miraculoase, ca dominarea elementelor, evocarea morților, vindecarea bolnavilor ș. a., s’a introdus curînd și în Grecia, unde, de alt-fel, ca și aĭurea, poporu era deja stăpînit de superstițiune, ca și poporu românesc, care crede și azĭ în farmece (vrăjĭ, descîntece). Faptu că nicĭ azĭ n’aŭ dispărut chear din Paris, Berlin orĭ Londra cărturăresele și alte ghicitoare arată că, cu toată civilizațiunea, superstițiunea persistă. În evu mediŭ, în asupra Eŭropeĭ, pe fărmăcătorĭ îĭ ardeaŭ de viĭ. – La Cant. maghie (ngr. magía).

MAGIE s. 1. descîntec, farmec, vrajă, vrăjitorie, (pop.) descîntătură, fapt, făcătură, făcut, fermecătorie, fermecătură, legămînt, legătură, meșteșug, solomonie, (înv. și reg.) măiestrie, (reg.) băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, farmazonie, năprătitură, rîvnă, rîvnitură, solomonărie. (A practica ~.) 2. magie albă = teurgie. 3. farmec, fascinație, încîntare, vrajă, (fig.) poezie. (~ minunată a nopții.)

MAGÍE (< fr., lat.) s. f. 1. Ansamblu de procedee, formule sau rituri, mai mult sau mai puțin secrete, prin care se utilizează forțe misterioase pentru obținerea unor rezultate contrare celor posibile prin tehnici obișnuite. M. implică o credință într-o continuitate confuză între cosmos și psihismul uman, ca și cum ar fi traversate de același curent de forțe. Etnologii disting: m. albă = m. bună, obișnuită, care manevrează realitatea prin procedee precum forța sonoră a rostirii, forța creatoare a imaginii etc., servind interesului comunității sau persoanei pentru alungarea spiritelor rele, vindecarea victimelor vrăjilor etc.; m. neagră = m. rea, care invocă demonii spre a cauza moartea sau nenorocirea unei persoane. Tradițional, evoluția gândirii omenești este înfățișată în ordinea: m.-religie-știință, m. fiind interpretată ca o formă primitivă de religie și ca o pseudoștiință. M. a jucat un rol important în religiile primitive, dar nu este cu totul exclusă în timpurile moderne; anumite fenomene atribuite m. sunt de netăgăduit; încă neexplicate de știință, ele țin de competența cunoașterii esoterice. 2. Fig. Putere de atracție deosebită; farmec, încântare, seducție (ex. m. muzicii).