Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

21 defini╚Ťii pentru maghiar

MAGHI├üR, -─é, maghiari, -e, s. m. ╚Öi f., adj. 1. S. m. ╚Öi f. Persoan─â care face parte din popula╚Ťia Ungariei sau este originar─â de acolo; ungur. 2. Adj. Care apar╚Ťine Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ÔÖŽ (Substantivat, f.) Limba maghiar─â. ÔÇô Din magh. magyar.
MAGHI├üR, -─é, maghiari, -e, s. m. ╚Öi f., adj. 1. S. m. ╚Öi f. Persoan─â care face parte din popula╚Ťia de baz─â a Ungariei sau este originar─â de acolo; ungur. 2. Adj. Care apar╚Ťine Ungariei sau popula╚Ťiei ei; privitor la Ungaria sau la popula╚Ťia ei, originar din Ungaria; unguresc, ungar. ÔÖŽ (Substantivat, f.) Limba maghiar─â. ÔÇô Din magh. magyar.
MAGHIÁR1, -Ă, maghiari, -e, adj. Propriu maghiarilor, al maghiarilor; unguresc, ungar. Limba maghiară.
MAGHI├üR2, -─é, maghiari, -e, s. m. ╚Öi f. Persoan─â f─âc├«nd parte din popula╚Ťia de baz─â a Ungariei sau originar─â de acolo; ungur.
maghiár (-ghiar) adj. m., s. m., pl. maghiári; adj. f., s. f. maghiáră, pl. maghiáre
maghiáră (limbă) (-ghia-) s. f., g.-d. art. maghiárei
maghiár s. m., adj. m. (sil. -ghiar), pl. maghiári; f. sg. maghiáră, g.-d. art. maghiárei, pl. maghiáre
maghiáră (limba) s. f. (sil. -ghia-), g.-d. art. maghiárei
MAGHIÁR s., adj. 1. s. v. ungur. 2. adj. ungar, unguresc. (Statul ~.)
MAGHIÁRĂ s. unguroaică.
MAGHI├üR1 ~─â (~i, ~e) Care apar╚Ťine Ungariei sau popula╚Ťiei ei; din Ungaria; unguresc; ungar. [Sil. -ghiar] /<ung. magyar
MAGHI├üR2 ~─â (~i, ~e) m. ╚Öi f. Persoan─â care face parte din popula╚Ťia de baz─â a Ungariei sau este originar─â din Ungaria. [Sil. -ghiar] /<ung. magyar
MAGHIÁRĂ f. mai ales art. Limba maghiară. [G.-D. maghiarei] /<ung. magyar
maghiar a. relativ la Unguri: limba maghiar─â. ÔĽĹ m. pl. numele na╚Ťional al Ungurilor: Maghiarii neme╚Öi o mie AL.
Maghiari m. pl. V. Unguri.
Unguri sau Maghiari m. pl. neam de rass─â finez─â, venir─â ├«n Panonia sub ducele lor Arpad (890-898) ╚Öi fur─â cre╚Ötina╚Ťi sub ╚śtefan cel Sf├ónt. Printre urma╚Öii acestuia fu Mateiu Corvin de Huniade, eroicul lupt─âtor ├«n contra Turcilor, cari (dup─â b─ât─âlia dela Mohaci) se f─âcur─â st─âp├óni pe o parte a Ungariei (1526), p├ón─â fur─â alunga╚Ťi de Casa de Habsburg. Independenta politic─â a Ungurilor dateaz─â dela 1866.
*magh─ş├ír, -─â s. (ung. Magyar). Rar. Ungur. Adj. Unguresc.
MAGHIAR s., adj. 1. s. ungur. 2. adj. ungar, unguresc. (Statul ~.)
MAGHIAR─é s. unguroaic─â.
MAGHI├üR─é s. f. (< magh. magyar): limb─â din familia ugro-finic─â (├«mpreun─â cu estona, finlandeza, karela, lapona etc.), ramura uralian─â, subgrupul ugric, vorbit─â de locuitorii Ungariei ╚Öi de ungurii care tr─âiesc ├«n alte ╚Ť─âri din Europa (Iugoslavia, Austria, Croa╚Ťia, Slovacia, Rom├ónia ╚Öi Ucraina) ╚Öi din America. Este caracterizat─â din punct de vedere fonetic printr-un num─âr relativ mic de sunete ╚Öi prin fenomenul armoniei vocalice (v.), printr-un accent care cade pe prima silab─â, printr-un sistem morfologic, bazat pe aglutinare (pentru eviden╚Ťierea valorilor gramaticale), r─âd─âcina se combin─â cu diferite afixe: h├íz ÔÇ×cas─âÔÇŁ ÔÇô h├ízban ÔÇ×├«n cas─âÔÇŁ, h├ízak ÔÇ×caseÔÇŁ h├ízakban ÔÇ×├«n caseÔÇŁ, h├ízam ÔÇ×casa meaÔÇŁ, h├ízad ÔÇ×casa taÔÇŁ; k├ęrem ÔÇ×eu cerÔÇŁ, k├ęred ÔÇ×tu ceriÔÇŁ etc.) ╚Öi prin ordinea relativ liber─â a cuvintelor. ├Än istoria limbii maghiare exist─â trei perioade: a) perioada veche, ├«ntre secolele al VIII-lea ╚Öi al XIV-lea, perioad─â ├«n care m. a ├«mprumutat un mare num─âr de cuvinte din limba turcilor bulgari (├«ntre secolele al VIII-lea ╚Öi al X-lea, c├ónd erau stabili╚Ťi ├«n regiunea Caucazului ╚Öi a Donului) ╚Öi din limba slav─â (├«ntre secolele al X-lea ╚Öi al XII-lea, dup─â stabilirea lor ├«n Panonia). Tot din perioada aceasta, exist─â primele atest─âri de limb─â maghiar─â (cuvinte izolate, p─âstrate ├«n documente latine din jurul anului 1000, data trecerii la cre╚Ötinism a ungurilor). Primul text de limb─â maghiar─â dateaz─â din secolul al XIII-lea (e vorba de un discurs funebru de vreo 300 de cuvinte); b) perioada medie, ├«ntre secolele al XV-lea ╚Öi al XVI-lea, ├«n care se duce lupta de emancipare a limbii maghiare de sub influen╚Ťa latinei, care era folosit─â ca limb─â oficial─â, lupt─â u╚Öurat─â de Reform─â, de introducerea tiparului ╚Öi de traducerea Bibliei; c) perioada nou─â, care ├«ncepe ├«n secolul al XVII-lea, prin dezvoltarea limbii literare maghiare. ├Än secolul al XVIII-lea, m. ├«mprumut─â multe cuvinte din german─â ╚Öi din francez─â; ca o reac╚Ťie, ├«ncepe lupta pentru ÔÇ×re├«nnoirea limbiiÔÇŁ prin crearea unui mare num─âr de cuvinte, prin elaborarea de gramatici ╚Öi de dic╚Ťionare ╚Öi prin introducerea ├«n limba literar─â, ├«n locul cuvintelor str─âine, a unui num─âr ├«nsemnat de termeni dialectali ╚Öi arhaici. ├Än secolul al XIX-lea s-a dezvoltat limba poeziei ╚Öi a prozei, r─âsp├óndirea limbii literare maghiare fiind legat─â acum ├«n primul r├ónd de crea╚Ťia marelui poet Pet├Âfi S├índor. Existen╚Ťa unor elemente lexicale maghiare ├«n limba rom├ón─â ╚Öi a unor elemente lexicale rom├óne ├«n limba maghiar─â ÔÇô pe baza vecin─ât─â╚Ťii statale ╚Öi a convie╚Ťuirii istorice dintre cele dou─â popoare ÔÇô i-a determinat pe lingvi╚Öti s─â vorbeasc─â despre o influen╚Ť─â maghiar─â asupra limbii rom├óne ╚Öi, invers, despre o influen╚Ť─â rom├ón─â asupra limbii maghiare (v. influ├ęn╚Ť─â).
M─âgearu, M─âghiar v. Mager 2. 4.

Maghiar dex online | sinonim

Maghiar definitie

Intrare: maghiar (s.m.)
maghiar admite vocativul substantiv masculin
  • silabisire: ma-ghiar
Intrare: maghiar (adj.)
maghiar admite vocativul adjectiv
  • silabisire: ma-ghiar
Intrare: M─âghiar
M─âghiar