MĂTURĂTÚRĂ, măturături, s. f. (Rar) 1. Măturare. 2. (Concr.) Gunoi adunat cu mătura. – Mătura + suf. -ătură.

MĂTURĂTÚRĂ, măturături, s. f. 1. Măturare. 2. (Concr.) Gunoi adunat cu mătura. – Mătura + suf. -ătură.

MĂTURĂTÚRĂ, măturături, s. f. (Rar) Gunoiul adunat cu mătura. Cutia unde cad măturăturile bucătăriei. GALACTION, O. I 130.

măturătúră (rar) s. f., g.-d. art. măturătúrii; pl. măturătúri

măturătúră s. f., g.-d. art. măturătúrii; pl. măturătúri

MĂTURĂTÚRĂ s. v. măturat.

MĂTURĂTÚRĂ ~i f. 1) v. A MĂTURA. 2) Gunoi adunat cu mătura (de pe o suprafață). /a mătura + suf. ~ătură

măturătură f. lucrarea și rezultatul măturării.

măturătúră f., pl. ĭ. Efectu și modu măturăriĭ. Lucru măturat, gunoĭ. V. tîrnomeată.

MĂTURĂTURĂ s. măturare, măturat. (~ curții.)