mătușă definitie

2 intrări

16 definiții pentru mătușă

MĂTÚȘĂ, mătuși, s. f. 1. Sora tatălui sau a mamei unei persoane; (mai rar) verișoara unuia dintre părinți sau soția unchiului; tanti, țață, tușă2. 2. (Pop.) Termen de respect cu care se adresează cineva unei femei în vârstă sau folosit când vorbește despre ea; lele; p. gener. femeie în vârstă; babă. – Lat. amita.
MĂTÚȘĂ, mătuși, s. f. 1. Sora tatălui sau a mamei unei persoane; (mai rar) verișoara unuia dintre părinți sau soția unchiului; tanti, țață, tușă2. 2. (Pop.) Termen de respect cu care se adresează cineva unei femei în vârstă sau folosit când vorbește despre ea; lele; p. gener. femeie în vârstă; babă. – Lat. amita.
MĂTÚȘĂ, mătuși, s. f. 1. Sora tatălui sau a mamei, în raport cu copiii acestora, mai rar în raport cu copiii verilor și verișoarelor ei. Mătușa-mea... mi-a spus plîngînd și sărutîndu-mă: nu se poate, Nicolachi! GALACTION, O. I 76. Nu-i acasă Ion, zise mătușa Mărioara. CREANGĂ, A. 47. E-un congres de rubedenii, vre un unchi, vre o mătușă. EMINESCU, O. I 155. 2. (Popular) Termen de respect cu care se adresează cineva unei femei în vîrstă. Mătușă, de mi-i face acest bine, atunci să știi că ai să ai mai nrnlt de la mine. CREANGĂ, P. 171. Să venim acum la copila d-tale, mătușă. NEGRUZZI, S. I 298.
mătúșă s. f., art. mătúșa, g.-d. art. mătúșii; pl. mătúși
*mătúșă-mea (-ta, -sa) (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. mătúșă-mii (-tii, -sii)
mătúșă s. f., art. mătúșa, g.-d. art. mătúșii; pl. mătúși
MĂTÚȘĂ s. 1. tanti, (pop. și fam.) tușă, (pop.) țață, (reg.) babă, tătăișă, (Olt.) muică, (Ban.) teică, (prin Ban. și Transilv.) tetă, (Ban.) uină, (înv.) lele. (~ Stana, sora mamei.) 2. v. lele.
MĂTÚȘĂ s. v. bunică, mamă-mare.
mătúșă (-e), s. f.1. Tanti,țață, tușă. – 2. Adresare populară respectuoasă față de o femeie. – Var. (fam.) tușe. Lat. mĭta în loc de amĭta „mătușă” (Pușcariu 1054; Candrea-Dens., 1075; REW 424), cu suf. -ușe, ca auș, cf. comel. amdä, engad. amda, ticinezul anda, v. fr. ante, alb. emtë (Meyer 92; Philippide, II, 631). Pentru forma redusă mita, cf. Castro 160. Der. din sl. mati „mamă”, prin mijlocirea rus. mátuška „mămică” (Cihac, II, 182; Scriban) este dificilă fonetic. E cuvînt de uz general (ALR, I, 167). Rut. matuša, pe care Pascu, Beiträge, 8, îl consideră greșit ca etimon al rom., provine din acesta (Candrea, Elemente, 408). – Der. mătușo(n)iu, s. m. (Banat, unchi).
MĂTÚȘĂ ~i f. 1) Soră (sau verișoară) a unuia dintre părinți, luată în raport cu copiii acestora. 2) pop. (folosit și ca termen de adresare) Femeie în vârstă. [G.-D. mătușii] /<lat. amita + suf. ~ușa
mătușă f. 1. sora mamei sau a tatălui; 2. femeie în vârstă: mătușa preoteasă. [Lat. AMITA, cu sufixul ușă (cf. cătușă)].
mătúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (rus. mátuška, mămucă, d. matĭ, mamă. D. rom. vine rut. matuša, mătușă. Uniĭ îl derivă d. lat. ámita cu sufixu -ușă, ceĭa ce e greŭ!). Sora tatăluĭ saŭ a mameĭ. Epitet respectuos uneĭ femeĭ maĭ bătrîne, maĭ ales în popor (V. păpușă). – Fam. tușă: tușa Marina.
MĂTUȘĂ s. 1. tanti, (pop. și fam.) tușă, (pop.) țață, (reg.) babă, tătăișă, (Olt.) muică, (Ban.) teică, (prin Ban. și Transilv.) tetă, (Ban.) uină, (înv.) lele. (~ Stana, sora mamei.) 2. lele, leliță, țață, (pop.) tătăișă, (reg.) dadă, daică, leică, nană, (Olt.) țaică, (Ban.) uină. (~ Maria, vecina noastră.)
mătușă s. v. BUNICĂ. MAMĂ MARE.
MĂTUȘĂ subst. 1. – Ion (Hur). 2. Tușa f. (16 B I 36) < tușă, familiar < mătușă. 3. Matușița f. (Dm; C Ștef). 4. Mătușu b., dobr. (RI XI 210); -l (Olt; 17 B I 450).
la spate păpușă, la față mătușă expr. pe jumătate admirativă și pe jumătate peiorativă folosită pentru descrierea unei femei care se apropie de senectute, dar are un trup bine conservat și, privită din spate, pare mai tânără.

mătușă dex

Intrare: mătușă
mătușă substantiv feminin
Intrare: Mătușă
Mătușă