mătrăgună definitie

13 definiții pentru mătrăgună

MĂTRĂGÚNĂ, mătrăgune, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care conțin atropină și cu fructe negre, lucitoare, folosită în medicină pentru proprietățile ei antiseptice și cardiace; beladonă, doamna-codrului, doamnă-mare (Atropa belladonna). ◊ Expr. Parcă i-a dat cineva (sau a mâncat) mătrăgună = parcă e nebun. – Cf. alb. matërgonë.
MĂTRĂGÚNĂ, mătrăgune, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care conțin atropină și cu fructe negre, lucitoare, întrebuințată în medicină pentru proprietățile ei antiseptice și cardiace; beladonă, doamna-codrului, doamnă-mare (Atropa belladonna). ◊ Expr. Parcă i-a dat cineva (sau a mâncat) mătrăgună = parcă e nebun. – Cf. alb. matërgonë.
MĂTRĂGÚNĂ s. f. Plantă erbacee otrăvitoare, din familia solanaceelor, cu flori brune-violete și cu fructe negre, lucitoare, asemănătoare cu cireșele; în corpul său conține atropină și alți alcaloizi; crește în stare sălbatică și cultivată, avînd întrebuințări în medicină (Atropa Belladona); beladonă. Tot în asemenea gărăfioare strînge dumneaei și zamă de mătrăgună. SADOVEANU, N. E. 35. Azi așterne-mi pe sub piept Flori de mătrăgună. COȘBUC, P. I 184. Văzură o babă... săpînd mătrăgună. ȘEZ. I 208.
mătrăgúnă (mă-tră-) s. f., g.-d. art. mătrăgúnei; pl. mătrăgúne
mătrăgúnă s. f. (sil. -tră-), g.-d. art. mătrăgúnei; pl. mătrăgúne
MĂTRĂGÚNĂ s. (BOT.; Atropa belladona) beladonă, (reg.) împărăteasă, țilidonie, cireașa-lupului, doamna-codrului, doamnă-mare, floarea-codrului, iarba-codrului.
mătrăgúnă (mătrăgúne), s. f. – Mandragoră (Atropia belladona). – Mr. mătrăgună. Gr. μανδραγόρα (Philippide, Principii, 17; Diculescu, Elementele, 485), cf. alb. mandragure, it. martagone, sp. martagón. Der. este dificilă (după Pușcariu 1049, prin intermediul unui lat. *mandragona; după Pușcariu, Lr., 265, prin intermediul alb. matërgonë, care poate proveni și el din rom. sau din mr.). Cf. REW 5291 și contra acestei der., Densusianu, Rom., XXXIII, 281.
MĂTRĂGÚNĂ ~i f. Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brune-violete și cu fructe negre-lucioase, folosite în medicină; beladonă. /cf. alb. matërgonë
mătrăgună f. numele popular al beladonei cu care babele dela țară fac de dragoste și descântă pe cei bolnavi. [Din ital. martagone, varietate de crin, nume confundat cu mandragora, ambele plante având, după credințele poporului, însușiri comune].
mătrăgúnă f., pl. e (cp. cu alb. matărgonă, mandragură, d. gr. mandragóra, de unde probabil și it. martagone și sp. -on și -ona, crin de pădure). O buruĭană solanee veninoasă în toate părțile eĭ (átropa belladónna), numită și ĭarba codruluĭ și beladonă, din ale căreĭ frunze se scoate atropina. – La Cant. mandragóră.
MĂTRĂGU s. (BOT.; Atropa belladona) beladonă, (reg.) împărăteasă, țilidonie, cireașa-lupului, doamna-codrului, doamnă-mare, floarea-codrului, iarba-codrului.
mătrăgúnă, mătrăgune, s.f. – (bot.) Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brun-violete și cu fructe negre, lucitoare (Atropa belladonna). Crește prin păduri umbroase, prin poieni și tăieturile de fag din regiunile montane. ♦ (med. pop.) Utilizată pentru dureri de picioare, șale, mâini, friguri (Borza, 1968: 27), dar și pentru excitarea sistemului nervos central și accelerarea ritmului cardiac (Dumitru, 1992: 163). ♦ (mag.) Are puterea să mărite fetele, să poarte noroc în dragoste și fecunditate în căsnicie; poate spori cantitatea de lapte a vacilor, acționează benefic asupra mersului afacerilor, aduce bogăție în general (Eliade, 1970: 215). „Când mătrăguna este culeasă, trebuie să i se descânte (...). Apoi o stropesc cu miere, cu vin, cu țuică etc. și iar îi descântă. Apoi o sapi, o scoți afară și în locul ei pui bani, miere și pască slujită. Ca să poată fi luată din pământ, trebuie să fie două femei îmbrăcate de sărbătoare. După ce o scot din pământ, joacă pe lângă ea în pielea goală (...). O așază pe o față de masă lângă tot felul de bucate. După ce sosești cu ea acasă, trebuie să o pui în cel mai frumos loc, și anume în grădiniță, între flori, unde sapi o groapă, pui miere și bani, apoi descânți: Doamna doamnelor, / Stăpânitoarea florilor, / Ne-am trudit și te-am găsit / Și te-am adus / Și-n grădinuță te-am răsădit. / Și te-am pus în loc de frunte / Ca să ne fii de folos. Nu-i place să stea oriunde și nu-i voie să arunci spre ea spălături, gunoaie; trebuie ținută într-un loc frumos. E năzdrăvană și nu-i place loc urât. Ea poate să meargă dintr-un loc în altul. Fructele ei sunt otrăvitoare și înnebunești dacă le mănânci” (Antologie, 1980: 266-267; Nănești). Plantă erotică prin excelență. Felele de măritat o caută în pădure, mai ales între Paști și Rusalii și, când o găsesc, „se dezbracă și toate, împreună, în pielea goală și despletite, se învârtesc de 9 ori în jurul mătrăgunei, rostind: Mătrăgună, Doamnă bună, / Mărită-mă astă lună...” (Memoria, 2001: 36-37). – Cf. alb. matërgonë (Scriban, DER, DEX, MDA) < gr. mandragóra.
mătrăgúnă, -e, s.f. – (bot.) Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brun-violete și cu fructe negre, lucitoare (Atropa belladonna); doamna codrului, doamnă mare, împărăteasă: „Mătrăgună, doamnă bună, / Mărită-mă într-o lună”. În med. pop., se folosește pentru dureri de picioare, șale, mâini, friguri (Borza 1968: 27). – Cf. alb. matërgonë (DEX).

mătrăgună dex

Intrare: mătrăgună (pl. -e)
mătrăgună pl. -e substantiv feminin
  • silabisire: -tră-
Intrare: mătrăgună (pl. -i)
mătrăgună pl. -i