MĂTCĂLẮU s. m. (Reg.) Sărbătoare populară care se ține într-una din zilele de după Paște, când băieții și fetele se adună pentru a schimba între ei ouă roșii și a se prinde frați sau surori de cruce. [Var.: mâtcălắu s. m.] – Din magh. mátkáló.

MÂTCĂLẮU s. m. v. mătcălău.

MĂTCĂLẮU s. m. (Reg.) Sărbătoare populară care se ține într-una din zilele de după Paști, când băieții și fetele se adună pentru a schimba între ei ouă roșii și a se prinde frați sau surori de cruce. [Var.: mâtcălắu s. n.] – Din magh. mátkáló.

MÂTCĂLẮU s. m. v. mătcălău.

mătcălắu (reg.) s. m., art. mătcălắul

mătcălău s. m., art. mătcălăul

MĂTCĂLĂU s. (reg.) înfărtăție, înfârtățit, însorțit, însurăție, paștelemic. (~ este o sărbătoare populară.)

mătcălău n. Tr. linguroiu de mestecat. [Tras din mătcă].

mătcălău n. sărbătoare bănățeană ce cade după Paște numită și înfărtățit: se adună fete și flăcăi, schimbă ouă roșii și zic că s’au făcut frați de cruce, iar fetele mătcuțe. [Ung. MATKA, iubită, logodnică].

*MĂTCĂLĂU s. (reg.) înfărtăție, înfîrtățit, însorțit, însurăție, paștele-mic. (~ este o sărbătoare populară.)

mătcălăul, obicei de primăvară din Banat și Transilvania. Constă dintr-un ceremonial de legare a prieteniei mai ales între fete, după care își spun „matcă”, „soră (surată)”, „văruică”, atașament care se păstrează până la sfârșitul vieții. Ritualul este însoțit de cântece specifice și de joc*.