MĂTÁNIE, mătănii,
s. f. (În unele practici religioase)
1. Înclinare până la pământ făcută de credincioși în semn de venerație și de pocăință. ♦
P. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală.
2. (La
pl.) Șirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioșii mireni numără rugăciunile rostite.
3. (
Înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [
Var.:
metánie s. f.] – Din
sl. metanija. METÁNIE s. f. v. mătanie. MĂTÁNIE, mătănii,
s. f. (În unele practici religioase)
1. Îngenunchere și înclinare a corpului până la pământ, în semn de venerație și de pocăință. ♦
P. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală.
2. (La
pl.) Șirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioșii mireni socotesc rugăciunile rostite.
3. (
Înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [
Var.:
metánie s. f.] – Din
sl. metanija. METÁNIE s. f. v. mătanie. MĂTÁNIE, mătănii și mătănii,
s. f. (În unele practici religioase)
1. (Mai ales la pi.; construit de obicei cu verbele «a face», «a bate») îngenunchere și înclinare a corpului pînă la pămînt, făcută de credincioși în semn de venerație și pocăință. Iar mama la icoane, Mătănii bate, ține post. COȘBUC, P. I 118. Ce-mi văzură ochii! Lipicescu bate mătănii! ALECSANDRI, T. 1415. ◊ (Glumeț) Sînt copii. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd, Și se-mping și sar rîzînd; Prin zăpadă fac mătănii, Vrînd-nevrind. COȘBUC, P. I 224.
2. (La
pl.) Șirag de mărgele de os, lemn, sticlă etc. pe care credincioșii le trec printre degete pentru a număra rugăciunile pe care le rostesc. M-am săturat să-mi număr anii., Ca un călugăr negrele mătănii. BRNIUC, V. 134. Își amintea ca într-un vis... de pomii bătrîni, ca și dînsul, din livadă, de mătăniile și ciubucul lui. ANGHEL, PR. 64. – Variantă: (învechit)
metánie (HOGAȘ, M. N. 134, CREANGĂ, A. 101, NEGRUZZI, S. II 235)
s. f. METÁNIE s. f. v. mătanie. mătánie (plecăciune) (-ni-e)
s. f.,
art. mătánia (-ni-a),
g.-d. art. mătániei;
pl. mătắnii,
art. mătắniile (-ni-i-)
*mătắnii (șirag de mărgele)
s. f. pl.,
art. mătắniile (-ni-i-)
mătánie s. f. (sil. -ni-e), art. mătánia (sil. -ni-a), g.-d. art. mătániei; pl. mătănii, art. mătăniile (sil. -ni-i-) mătánie (mătắnii), s. f. –
1. Genuflexiune, aplecare. –
2. Respect, ascultare. –
3. (
Pl.) Rozariu.
Var. metanie.
Mr. mitane,
megl. mitańă.
Ngr. μετάνοια, în parte prin intermediul
sl. (
bg.,
sb.,
cr.) metanije (Murnu 36; Tiktin; Conev 110; Berneker, II, 40; Vasmer,
Gr., 97).
Sec. XVII.
MĂTÁNIE ~ănii f. rel. 1) mai ales la pl. Îngenunchere și înclinare a corpului înainte până la atingerea pământului cu capul (în semn de venerație sau de pocăință). A bate (sau a face) ~ănii. 2) la pl. Șirag de mărgele pe care credincioșii (mai ales călugării) numără rugăciunile ce le rostesc. [G.-D. mătaniei; Sil. -ni-e] /<sl. metanija mătanie f.
1. închinăciune, genuflexiune: a făcut o sută de mătănii;
2. pl. șir de globulețe cu cari călugării își numără închinăciunile: noaptea spunea crezul pe șirul de mătănii;
3. ca obiect de lux: învârtia pe degete niște mătănii de chihlibar;
4. se zice de călugării ce se închină la o anumită mânăstire: a luat mătanie la Sfântu Munte;
5. înclinarea corpului (sens generalizat): capul de-a dura săria, trupul mătănii făcea POP. [Gr. mod. METANOIA, căință (lit. schimbarea cugetului rău în bun), s’a restrâns românește la manifestarea exterioară a actului moral, la mijloacele: de a expia păcatele].
metánie f., pl. aniĭ și ăniĭ (ngr. metánia, vgr. metáneia, schimbare de opiniune, penitență, prosternare saŭ plecăcĭune de penitență, d. meta, trans-, și noéo, cuget, concep, nóos, nûs, opiniune, de unde vine și ngr. nóima, rom. noĭmă; vsl. metaniĭa, metaniĭe. V.
dihonie, pronie). Plecăcĭune pînă la pămînt pe care creștiniĭ ortodocșĭ o fac cînd se închină luĭ Dumnezeŭ. (Asta e un obiceĭ oriental fără nicĭ o valoare religioasă. De aceĭa cade în desuetudine): a bate, a face metăniĭ. Locu de închinăcĭune al unuĭ călugăr, mînăstirea de care depinde. Șirag de mărgele pe care călugăriĭ și alțiĭ le țineaŭ odinioară în mînă jucîndu-se cu ele. – Și
mătanie, pl. ăniĭ.
MĂTANIE s. compliment, închinăciune, plecăciune, ploconeală, reverență, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talîm, (fam. rar) selamlîc. (I-a făcut o ~ adîncă.)