mătăhală definitie

17 definiții pentru mătăhală

MATAHÁLĂ, matahale, s. f. 1. Ființă sau lucru de proporții exagerate (cu contururi vagi, greu de identificat); namilă, colos. 2. Ființă fantastică de mărime enormă și cu înfățișare îngrozitoare; p. ext. arătare, nălucă. 3. Sperietoare, momâie (mare). [Var.: mătăhálă s. f.] – Et. nec.
MĂTĂHÁLĂ s. f. v. matahală.
MATAHÁLĂ, matahale, s. f. 1. Ființă sau lucru de proporții exagerate (cu contururi vagi, greu de identificat); namilă, colos. 2. Ființă fantastică de mărime enormă și cu înfățișare îngrozitoare; p. ext. arătare, nălucă. 3. Sperietoare, momâie (mare). [Var.: mătăhálă s. f.] – Et. nec.
MĂTĂHÁLĂ s. f. v. matahală.
MATAHÁLĂ, matahale, s. f. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Ființă foarte mare; ceea ce este voluminos și diform; colos, namilă. De mult nu se văzuse așa matahală de om; înalt, zdravăn ca un uriaș, cu ochii mici ca bobul de mazăre. DUNĂREANU, N. 96. Iar bietul Dragoș, deși era o matahală de om mare și lălîie, se făcuse totuși mic numai cît un purece. HOGAȘ, DR. II 97. ◊ Fig. Agentul se uită la vila domnului ministru, matahală cu zeci de ferestre, plină de întunerec și de pustiu. DUMITRIU, N. 236. ♦ (Rar) Sperietoare. Se tem precum se teme un corb d-o matahală. NEGRUZZI, S. II 254. – Variantă; mătăhálă (BOGZA, C. O. 170, SLAVICI, O. I 218, CONTEMPORANUL, IV 45) S. f.
MĂTĂHÁLĂ s. f. v. matahală.
matahálă s. f., g.-d. art. matahálei; pl. matahále
matahálă s. f., g.-d. art. matahálei; pl. matahále
MATAHÁLĂ s. v. uriaș.
MATAHÁLĂ s. v. momâie, sperietoare.
matahálă (matahále), s. f. – Colos, persoană sau animal de proporție exagerată. – Var. mătăhală (Mold.) mătăhanie, (Trans., Bucov.) mătăhuie, mătăhulă, (Mold.) mahală. Creație expresivă, bazată pe consonanța m-t, cf. motoc, butuc; terminație ca în Păcală, Tîndală (cf. un Radu Mutăhală, într-un doc. din 1609). Forma primitivă pare să fi fost *motohală, cf. motocoși, mototol, cu dublă asimilație vocalică. Der. general admisă, din mag. matoha „spectru, fantomă” (Cihac, II, 189; Candrea; Scriban) se bazează pe presupunerea inexactă că acest cuvînt înseamnă și „sperietoare”, sens pe care dicționarele trebuie să-l fi dat, grație acestei false etimologii. Cf. și metehău, meteahnă. Der. mătăhălos (var. Mold. măhălos), adj. (mărit enorm); mătăhăli (var. mătăhă(n)i, metăhă(n)i, mătănăi, mătălăi), vb. (a se bălăbăni, a se clătina), pentru relația sa semantică cf. sp. bambolear față de bamboche; mătalnic, adj. (extravagant); mătălnici(r)e, s. f. (extravaganță; potlogărie). Der. lui mătalnic din mag. motóla „vîrtelniță” (Loewe 79) nu are nici o probabilitate.
MATAHÁLĂ ~e f. 1) Ființă (sau mai rar lucru) de dimensiuni mari și neproporționate; namilă. 2) Ființă imaginară fioroasă de dimensiuni mari și neproporționate; monstru; dihanie. 3) Făptură cu înfățișare fioroasă. 4) Schelet de lemn înfășurat cu paie și acoperit cu zdrențe, care se pune pe un teren cultivat pentru a speria păsările dăunătoare; momâie. [G.-D. matahalei] /Orig. nec.
matahală f. Mold. namilă, colos: era o matahală cât muntele Ceahlău AL. [Tras din ung. MÁTOHA, fantomă].
matahálă, V. mătăhală.
mătăhálă (vest) și mata- (est) f., pl. e (ung. mátoha, stahie, d. ceh. mátoha, nsl. matoga, stahie, cu term. ca’n poghibală. V. motohoĭ). Monstru colosal, namilă, nanie, arătare luminoasă: o matahală se vedea pin întuneric. Fig. Om prea voluminos, colos. – Maĭ rar mătăhánie (după dihanie) și (Trans.) mătăhúĭe. V. mogîldeață.
mataha s. v. MOMÎIE. SPERIETOARE.
MATAHA s. arătare, colos, namilă, uriaș, (pop.) măgăoaie, (reg.) nămetenie, nătărală, (Mold.) bahahuie, (prin Transilv.) mamiță, (Olt.) sodom, (fam.) huidumă. (O ~ cît toate zilele.)

mătăhală dex

Intrare: matahală
mătăhală
matahală substantiv feminin