mătăciune definitie

10 definiții pentru mătăciune

MĂTĂCÍNĂ, mătăcine, s. f. Numele a două plante erbacee aromatice: a) plantă meliferă, originară din Siberia, cu frunze lanceolate și cu flori albastre sau albe, cultivată ca plantă ornamentală și pentru florile ei bogate în nectar (Dracocephalum moldavica); b) roiniță2. [Var.: mătăciúne s. f.] – Din bg. maticina, sb. matočina.
MĂTĂCIÚNE s. f. v. mătăcină.
MĂTĂCIÚNE, mătăciuni, s. f. v. mătăcină.
MĂTĂCIÚNE, mătăciuni, s. f. Nume dat mai multor plante erbacee aromatice din familia labiatelor: a) plantă cu flori albastre sau albe, cultivată în parcuri și grădini ca plantă ornamentală sau pentru florile ei bogate în nectar, foarte căutate de albine (Dracocephalum moldavica); melisă (1). Cînd se înălța zvonul cel mare al ieșirii roiului... dădea fuga după roiniță și mătăciune. SADOVEANU, P. M. 50. Găsește un buștihan putregăios... îl freacă pe dinăuntru cu cătușnică, cu sulcină, cu mătăciune. CREANGĂ, P. 238. – Variante: mătăcínă, mătăcíne s. f.
mătăcínă / mătăciúne s.f., g.-d. art. mătăcínei / mătăciúnii; pl. mătăcíne / mătăciúni
MĂTĂCIÚNE ~i f. Plantă erbacee perenă cu flori albastre sau albe, bogate în nectar, cultivată ca plantă ornamentală. [Var. mătăcine] /<bulg. maticina, sb. matoțina
mătăciune f. numită și iarba stupilor sau roiște, plantă aromatică cu florile albastre sau albe, din ale carii frunze călugării noștri prepară apă de melisă (Mellissa officinalis). [Și mătăcină = pol. MATECZNIK (cu substituirea sufixelor), din MATKA, matrice, poporul aplicând durerilor interne o infuziune din frunzele acestei plante].
mătăcínă f., pl. ĭ și mătăcĭúne f. (bg. mátečina, -ičina și -očina, melisă, d. matka, matca albinelor; sîrb. matičnjak, rus. mátočnik). Est. Melisă. – Mătăcină în Neam. Rom. Pop. 4, 239 și 298.
MĂTĂCIÚNE (MĂTĂCINE) (< bg., srb.) s. f. Plantă erbacee, aromatică, meliferă din familia labiatelor, cu frunze lanceolate și cu flori albe sau albastre violacee (Dracocephalum moldavica). Din frunzele ei se prepară „apa de melisă”.
DRACOCEPHALUM L., MĂTĂCIUNE, fam. Labiatae. Gen originar din America de N, Europa, 40 specii, erbacee, perene și anuale, lemnificate la bază. Frunze nedentate, dentate sau palmat-sectate, cruciat-opuse sau verticilate, fără stipele. Flori hermafrodite, albastre, purpur sau albe (caliciul; tubulos cu 15 nervuri și 5 lacinii bilobate, labilul superior cu un dinte mare, cel inferior cu 4 dinți înguști, mici, tubul corolei cu limbul bilabiat, buza superioară foarte concavă, cea inferioară erectă, trilobată, 4 stamine), în buchete, în axa frunzei sau în spic terminal. Bractee în formă de frunze dentate.

mătăciune dex

Intrare: mătăciune
mătăciune