măsurare definitie

29 definiții pentru măsurare

MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.
MĂSURÁRE, măsurări, s. f. Acțiunea de a (se) măsura; determinare a valorii unei mărimi; măsură (I, 1), măsurătoare, măsurat1. – V. măsura.
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește nedeslușit. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.
MĂSURÁRE, măsurări, s. f. Acțiunea de a (se) măsura; determinare a valorii unei mărimi; măsură (I, 1), măsurătoare, măsurat1. – V. măsura.
MĂSURÁ, măsór și măsúr, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente de măsurat valoarea unei mărimi în raport cu o unitate de măsură dată; a lua măsura. Cu compasul lumile toate măsoară. CONACHI, P. 275. Meșterii grăbea, Sferile-ntindea, Locul măsura, Șanțuri largi săpa Și mereu lucra, Zidul rădica. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ Expr. (Regional) Măsoară-i vorba cu îmblăciul, se spune cînd se înțelege greu sau nu se înțelege de loc ce spune cineva. Apoi na, zise Ipate. Măsură-i vorba cu îmblăciul. Balan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi, a trage o bătaie. Las’să-ți măsor eu boieria pe spinare cu ciubucu ista. ALECSANDRI, T. 915. Absol. ◊ I-am făgăduit că, în toată viața mea, nu voi măsura decît la drept. ȘEZ. II 161. Măsoară de două ori și taie o dată. Refl. pas. Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvîrtim uitînd cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată. EMINESCU, O. I 132. ♦ (Neobișnuit; cu privire la pedepse, lovituri etc.) A aplica, a număra. Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară Cînd mîna v-o întindeți la bunuri zîmbitoare, Căci nu-i iertat nici brațul teribilei nevoi. EMINESCU, O. I 60. 2. (Mai ales determinat prin «cu ochii» sau «din ochi») A străbate, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. Gîngu măsură cu ochii ascunzișurile, căutînd cel mai adăpostit ungher unde să fugă. C. PETRESCU, S. 40. Sta ziua-n prag, ieșea pe stradă, Cu ochii zarea măsurînd. COȘBUC, P. I 99. Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. EMINESCU, O. I 83. ♦ (Cu privire la un om; determinat adesea prin «cu ochii» sau «din ochi») A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător; a cîntări, a aprecia, a cerceta. Hai, mai repede, că e frig! v-a îndemnat jucînd în loc, să se încălzească, măsurîndu-vă din ochi și rîzînd, PAS, C. I 74. Mă măsoară o clipă și pe urmă îmi răspunde scurt. CAMIL PETRESCU, U. N. 406. Femeia îl măsură fără să răspundă și-i întoarse spatele. C. PETRESCU, C. V. 316. (Refl. reciproc) Balcanul și Carpatul... aprinși de dor de luptă cu ochii se măsoară. ALECSANDRI, P. A. 202. ◊ (Întărit prin «din cap pînă în picioare» sau «de sus pînă jos») Ochiul lui ager măsurase din clipa intrării pe ușă fata, din cap pînă în picioare, și rămăsese înmărmurit de frumusețea ei. CAMIL PETRESCU, O. I 267. Moșneagul se uită cu tot dinadinsul țintă la mine și mă măsură din cap pînă-n picioare. HOGAȘ, M. N. 71. Începe el a o măsura cu ochii de sus pînă jos și de jos pînă sus. CREANGĂ, P. 163. 3. A parcurge (încoace și încolo) o distanță, a străbate de la un capăt la altul un spațiu. Măsură încăperea dintr-un capăt în altul, să-și dezmorțească picioarele înțepenite în căruță. C. PETRESCU, Î. II 161. Văd apoi pe Făt-Frumosul trist, cum măsură poiana, Căci de mult iubește dînsul pe Ileana Cosînzeana. COȘBUC, P. II 138. La Picior-de-munte, pe dealuri mărunte Prin plaiuri tăcute De vînturi bătute, Urcă și scoboară Și drumul măsoară Trei turme de oi. TEODORESCU, P. P. 435. II. Fig. 1. Intranz. (Rar) A avea valoare, a prețui, a valora. Pune oarecare fanfaronadă în graba de a servi pe oricine, poate... pentru a arăta, vanitos, cît îi măsoară puterile. C. PETRESCU, C. V. 62. 2. Tranz. (Cu privire la cuvinte, sentimente, acțiuni etc.) A modera, a cumpăni, a cîntări, a înfrîna, a tempera. Clit are isteție și vorbele-și măsoară. NEGRUZZI, S. II 195. Deci patimile-ți măsoară, omule, și le slăbește. CONACHI, P. 279. ♦ (Rar, cu privire la mers, zbor etc.) A cumpăni, a regulariza. O cucuvea stîrnită din culcușul ei. lunecă pe sub streașină clopotniței și, măsurîndu-și zborul, trecu peste curtea mănăstirii, CAZABAN, V. 62. 3. Refl. reciproc. A se compara, a se întrece, a se lua la întrecere, a rivaliza, a se lupta. El fugea gonit de furtună, măsurîndu-se cu puterile ei, dar niciodată furtuna n-ar fi izbutit să-l ajungă. MIHALE, O. 170. În adevăr, ziceați zînele, noi nu ne putem măsura nici în frumusețe, nici în minte, dar nici în putere cu zîna noastră. RETEGANUL, P. II 15. Deși puțini, ostașii creștini erau însă plini de foc și de dorința de a se măsura cu dușmanul. BĂLCESCU, O. II 86. ◊ Tranz. Ești tu în stare să-ți măsori puterile cu ale mele? ALECSANDRI, T. I 444. ♦ (Rar) A se considera. Ați făcut ca să pricepem a trecutului mărime, Măsurîndu-vă de-o seamă cu-a strămoșilor nălțime. ALECSANDRI, O. 247.
MĂSURÁRE s. f. Acțiunea de a (se) măsura; totalitatea operațiilor prin care se măsoară ceva; măsură.
măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră
măsuráre s. f., g.-d. art. măsurắrii; pl. măsurắri
măsurá vb., ind. prez. 1 sg. măsór, 3 sg. și pl. măsoáră
măsuráre s. f., g.-d. art. măsurării; pl. măsurări
MĂSURÁ vb. 1. v. calcula. 2. v. evalua. 3. v. examina. 4. v. parcurge. 5. v. întrece. 6. v. lupta. 7. v. compara.
MĂSURÁ vb. v. chibzui, cântări.
MĂSURÁR s. v. metru.
MĂSURÁRE s. 1. măsurat, măsurătoare, (înv. și pop.) măsură, (înv. și reg.) măsoriște, măsuriș, (înv.) măsurătură. (~ ariei unui loc.) 2. v. calculare. 3. v. evaluare.
MĂSURÁRE s. v. cântărire.
MĂSURĂ ÎMPREJÚR s. v. circumferință, perimetru.
A MĂSURÁ măsór 1. tranz. 1) (valori, mărimi fizice) A stabili prin comparare cu o unitate de măsură etalon de aceeași speță. ~ cu metrul. ◊ ~ din ochi (sau cu ochiul) a) a măsura cu aproximație, fără a folosi instrumente sau aparate de măsură; b) a privi (pe cineva) din cap până-n picioare; a examina cu atenție. 2) (spații, distanțe etc.) A străbate (pe jos) de la un capăt la altul. 4) (cuvinte, expresii etc.) A utiliza în mod echilibrat; a cumpăni. 2. intranz. A avea drept măsură. /<lat. mensurare
A SE MĂSURÁ mă măsór intranz. (despre persoane) A se compara (unul cu altul) printr-o probă (intelectuală, de forță fizică etc.). /<lat. mensurare
măsurà v. 1. a lua măsura: cum măsuri, ți se măsoară; 2. a străbate: a măsura cu pași repezi casa; 3. a examina, a cerceta: a măsura pe cineva cu ochii; 4. fig. a evalua, a aprecia: a măsura întinderea unui pericol; 5. a regula, a modera: a-și măsura cheltuielile, vorbele; 6. a se lua la lupta, a se bate cu cineva: a se măsura cu dușmanul. [Lat. MENSURARE].
măsór (vest), măsúr (Olt.) și mắsur (est), a măsura v. tr. (lat. mensúro, -áre; it. misurare, pv. cat. sp. pg. mesurar, fr. mesurer. – Măsor, măsoară; să măsoare). Ĭaŭ măsura: a măsura o bucată de pînză, o moșie. Străbat, parcurg: a măsura cu pașĭ rarĭ camera. Examinez, apreciez uĭtîndu-mă de sus pînă jos: în ainte de a se încăĭera, adversariĭ se măsuraŭ unu pe altu. Apreciez, evaluez: a măsura dificultățile întreprinderiĭ. Pun o măsură, regulez, moderez: a-țĭ măsura cheltuĭelile, vorbele. Bat cu bățu, croĭesc (Iron.): a măsura un hoț cu bastonu. V. refl. Mă pun cu, mă compar cu, mă ĭaŭ la luptă orĭ la întrecere, ĭes la concurs: a te măsura cu cineva.
măsura vb. v. CHIBZUI. CÎNTĂRI.
MĂSURA vb. 1. a calcula, a determina, a fixa, a stabili. (A ~ valoarea unei mărimi fizice.) 2. a aprecia, a calcula, a estima, a evalua, a prețui, a socoti, (livr.) a priza, (înv. și reg.) a prinde, (înv.) a prețălui, a sămălui. (A ~ valoarea unui obiect.) 3. a analiza, a cerceta, a examina, a observa, a scruta, a studia, a urmări, (pop.) a iscodi, (înv. și reg.) a oglindi, (înv.) a cerca, a ispiti. (Îl ~ cu atenție.) 4. a parcurge, a străbate. (~ camera de la un capăt la celălalt.) 5. a se încerca, a se înfrunta, a se întrece, a se pune, (pop.) a se prinde. (Cine se ~ cu mine, la trîntă?) 6. a se bate, a se întrece, a se lupta. (Hai să ne ~ în luptă dreaptă.) 7. a se compara, a se pune. (Nu mă ~ eu cu tine!)
măsurar s. v. METRU.
măsurare s. v. CÎNTĂRIRE.
MĂSURARE s. 1. măsurat, măsurătoare, (înv. și pop.) măsură, (înv. și reg.) măsoriște, măsuriș, (înv.) măsurătură. (~ ariei unui loc.) 2. calculare, determinare, fixare, stabilire. (~ valorii unor parametri.) 3. apreciere, calcul, calculare, estimare, estimație, evaluare, prețuire, socotire, (reg.) prețuială, (înv), prețăluire. (~ valorii unui obiect.)
MĂSURARE. Subst. Măsurare, măsură, măsurătoare; măsurat, măsoriște (înv.); determinare, stabilire, precizare, fixare, etalonare; apreciere, estimare, estimație, evaluare, prețuire, prețăluire (înv. și pop.); calculare, calculație, calcul, socotire, socotit, socoteală; numărare, numărat, numărătoare, numârătură; cîntărire, cîntăreală, cîntărit; gradare; calibrare, calibraj; dimensionare; normare, standardizare. Calibru; capacitate; circumferință; conținut; densitate; dimensiune; distanță; greutate; intensitate; masă; putere; forță; volum. Unitate de măsură; kilometru; hectometru; decametru; metru; decimetru; centimetru; milimetru. Metru cub; metru pătrat. Kilogram; hectogram; decagram; gram. Kilolitru; hectolitru; decalitru; litru; decilitru; centilitru; mililitru. Etalon de măsură. Instrument de măsurat. Metrologie; metronomie; topometrie; topografie; planimetrie; altimetrie; cronometrie; fonometrie; fotometrie; colorometrie; volumetrie. Metrolog; măsurător; măsurător de pămînt, inginer hotarnic; topograf, topometru; calculator, socotitor, numărător; apreciator, prețuitor, prețăluitor (înv. și pop.), normator. Adj. Măsurat, determinat, numărat; normat. Măsurabil, calculabil, mumărabil, comensurabil, determinabil, evaluabil, estimabil; dozabil. Metrologic. Vb. A măsura, a determina, a stabili; a calcula, a socoti, a număra; a aprecia, a evalua, a estima, a prețui, a prețălui (înv. și pop.); a cîntări; a doza, a grada, a etalona; a dimensiona, a calibra; a norma, a standardiza. V. dimensiune, formă, înălțime, îngustime, lățime, lungime.
ECHIPAMENT DE MĂSURARE A DISTANȚEI sistem ce permite măsurarea spațiului dintre ipotenuza între aeronavă și stația de pe sol care poate transmite simultan cotele la 100 de aeronave cu o precizie de 3% din distanța măsurată.
MĂSURÁRE (< măsura) s. f. Acțiunea de a măsura; determinare a valorii unei mărimi; măsură (1), măsurătoare. ◊ M. directă = m. efectuată prin compararea nemijlocită a mărimii de măsurat cu unitatea sa de măsură sau prin evaluarea directă a unui efect produs de mărimea respectivă. ◊ M. indirectă = determinare a valorii unei formule, în care se introduc valorile altor mărimi, obținute prin măsurări directe.
a măsura cu ochiometrul / cu ochioscopul expr. a măsura cu aproximație / din ochi.

măsurare dex

Intrare: măsura
măsura verb grupa I conjugarea I
Intrare: măsurare
măsurare substantiv feminin
Intrare: măsurar
măsurar