contór sn [At: LTR. / Pl: ~oare / E: fr comptoir, ger Kontor] Aparat de măsurat cantitatea de apă, energie electrică, gaze etc. consumată într-un anumit timp Si: ceas.

MĂSURĂTOÁRE, măsurători, s. f. Măsurare, determinare. – Măsurat¹ + suf. -oare.

MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

MĂSURĂTOÁRE, măsurători, s. f. Măsurare, determinare. – Măsurat¹ + suf. -oare.

MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., subst. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. și f. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -tor.

MĂSURĂTOÁRE, măsurători, s. f. Determinare a valorii unei mărimi (a unei dimensiuni, a unor cantități etc.); măsurare. într-o zi... veniră mai mulți oameni și făcură niște măsurători. PAS, Z. I 203.

MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj. (Rar) Care măsoară. (Substantivat) Domnul Negru-vodă... măsurător de lume, Ce vrea pe-a ei măsură ca să-și croiască-un nume! ALECSANDRI, P. III 133. ♦ Care ajută la măsurat, cu care se măsoară. Compas măsurător. ♦ (Substantivat, n.) Calibru sau instrument folosít pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect.

măsurătoáre s. f., g.-d. art. măsurătórii; pl. măsurătóri

măsurătór¹ (rar) adj. m., s. m., pl. măsurătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. măsurătoáre

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătoáre (acțiune, instrument) s. f., g.-d. art. măsurătórii; pl. măsurătóri

măsurătoáre (persoană) s. f., g.-d. art. măsurătoárei; pl. măsurătoáre

măsurătór adj. m., pl. măsurătóri; f. sg. și pl. măsurătoáre

măsurătór (persoană) s. m., pl. măsurătóri

măsurătór (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

MĂSURĂTOÁRE s. v. măsurare.

MĂSURĂTÓR s. v. repede.

MĂSURĂTOÁRE ~óri f. Determinare a unei mărimi sau valori; măsurare. /măsurat + suf. ~oare

MĂSURĂTÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) rar Care măsoară; care servește la măsurat. /a măsura + suf. ~ător

MĂSURĂTÓR² ~oáre n. Instrument pentru măsurat sau pentru verificarea măsurării. /a măsura + suf. ~ător

MĂSURĂTÓR³ ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care efectuează operații de măsurare. /a măsura + suf. ~ător

*contór n., pl. oare (fr. compteur, d. compter, a număra. V. cont). Aparat de măsurat distanțele, apa, gazu consumat ș. a. – Curat rom. măsurător, numărător.

măsurătoáre f., pl. orĭ. Operațiunea măsurăriĭ pămîntuluĭ saŭ și a altor lucrurĭ.

măsurătór, -oáre adj. și s. Acela care măsoară. S. m. Cotar (o omidă).

MĂSURĂTOARE s. măsurare, măsurat, (înv. și pop.) măsură, (înv. și reg.) măsoriște, măsuriș, (înv.) măsurătură. (~ ariei unui loc.)

măsurător s. v. REPEDE.