măsură definitie

2 intrări

38 definiții pentru măsură

MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.
MĂSÚRĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportare la o unitate dată; măsurare, determinare. ◊ Loc. adj. și adv. După (sau pe) măsură = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ◊ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporție neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ◊ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu... ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională. ◊ Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. (Muz.) Unitate ritmică divizată în timpi egali ca durată, plasată între două bare și notată cu o fracție la începutul lucrării sau fragmentului vizat. ◊ Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc utilizat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ◊ Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ◊ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete, a arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ◊ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Peste măsură = mai mult decât trebuie, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊ Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat. mensura.
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește nedeslușit. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.
MĂSÚRĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportare la o unitate dată; măsurare, determinare. ◊ Loc. adj. și adv. După (sau pe) măsură = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ◊ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporție neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ◊ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu... ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională. ◊ Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării și grupării duratei sunetelor muzicale și care se notează printr-o fracție plasată la începutul primului portativ. ◊ Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc întrebuințat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ◊ Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ◊ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete, a arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ◊ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Peste măsură = mai mult decât trebuie, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊ Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat. mensura.
MĂSURÁ, măsór și măsúr, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente de măsurat valoarea unei mărimi în raport cu o unitate de măsură dată; a lua măsura. Cu compasul lumile toate măsoară. CONACHI, P. 275. Meșterii grăbea, Sferile-ntindea, Locul măsura, Șanțuri largi săpa Și mereu lucra, Zidul rădica. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ Expr. (Regional) Măsoară-i vorba cu îmblăciul, se spune cînd se înțelege greu sau nu se înțelege de loc ce spune cineva. Apoi na, zise Ipate. Măsură-i vorba cu îmblăciul. Balan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi, a trage o bătaie. Las’să-ți măsor eu boieria pe spinare cu ciubucu ista. ALECSANDRI, T. 915. Absol. ◊ I-am făgăduit că, în toată viața mea, nu voi măsura decît la drept. ȘEZ. II 161. Măsoară de două ori și taie o dată. Refl. pas. Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvîrtim uitînd cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată. EMINESCU, O. I 132. ♦ (Neobișnuit; cu privire la pedepse, lovituri etc.) A aplica, a număra. Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară Cînd mîna v-o întindeți la bunuri zîmbitoare, Căci nu-i iertat nici brațul teribilei nevoi. EMINESCU, O. I 60. 2. (Mai ales determinat prin «cu ochii» sau «din ochi») A străbate, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. Gîngu măsură cu ochii ascunzișurile, căutînd cel mai adăpostit ungher unde să fugă. C. PETRESCU, S. 40. Sta ziua-n prag, ieșea pe stradă, Cu ochii zarea măsurînd. COȘBUC, P. I 99. Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. EMINESCU, O. I 83. ♦ (Cu privire la un om; determinat adesea prin «cu ochii» sau «din ochi») A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător; a cîntări, a aprecia, a cerceta. Hai, mai repede, că e frig! v-a îndemnat jucînd în loc, să se încălzească, măsurîndu-vă din ochi și rîzînd, PAS, C. I 74. Mă măsoară o clipă și pe urmă îmi răspunde scurt. CAMIL PETRESCU, U. N. 406. Femeia îl măsură fără să răspundă și-i întoarse spatele. C. PETRESCU, C. V. 316. (Refl. reciproc) Balcanul și Carpatul... aprinși de dor de luptă cu ochii se măsoară. ALECSANDRI, P. A. 202. ◊ (Întărit prin «din cap pînă în picioare» sau «de sus pînă jos») Ochiul lui ager măsurase din clipa intrării pe ușă fata, din cap pînă în picioare, și rămăsese înmărmurit de frumusețea ei. CAMIL PETRESCU, O. I 267. Moșneagul se uită cu tot dinadinsul țintă la mine și mă măsură din cap pînă-n picioare. HOGAȘ, M. N. 71. Începe el a o măsura cu ochii de sus pînă jos și de jos pînă sus. CREANGĂ, P. 163. 3. A parcurge (încoace și încolo) o distanță, a străbate de la un capăt la altul un spațiu. Măsură încăperea dintr-un capăt în altul, să-și dezmorțească picioarele înțepenite în căruță. C. PETRESCU, Î. II 161. Văd apoi pe Făt-Frumosul trist, cum măsură poiana, Căci de mult iubește dînsul pe Ileana Cosînzeana. COȘBUC, P. II 138. La Picior-de-munte, pe dealuri mărunte Prin plaiuri tăcute De vînturi bătute, Urcă și scoboară Și drumul măsoară Trei turme de oi. TEODORESCU, P. P. 435. II. Fig. 1. Intranz. (Rar) A avea valoare, a prețui, a valora. Pune oarecare fanfaronadă în graba de a servi pe oricine, poate... pentru a arăta, vanitos, cît îi măsoară puterile. C. PETRESCU, C. V. 62. 2. Tranz. (Cu privire la cuvinte, sentimente, acțiuni etc.) A modera, a cumpăni, a cîntări, a înfrîna, a tempera. Clit are isteție și vorbele-și măsoară. NEGRUZZI, S. II 195. Deci patimile-ți măsoară, omule, și le slăbește. CONACHI, P. 279. ♦ (Rar, cu privire la mers, zbor etc.) A cumpăni, a regulariza. O cucuvea stîrnită din culcușul ei. lunecă pe sub streașină clopotniței și, măsurîndu-și zborul, trecu peste curtea mănăstirii, CAZABAN, V. 62. 3. Refl. reciproc. A se compara, a se întrece, a se lua la întrecere, a rivaliza, a se lupta. El fugea gonit de furtună, măsurîndu-se cu puterile ei, dar niciodată furtuna n-ar fi izbutit să-l ajungă. MIHALE, O. 170. În adevăr, ziceați zînele, noi nu ne putem măsura nici în frumusețe, nici în minte, dar nici în putere cu zîna noastră. RETEGANUL, P. II 15. Deși puțini, ostașii creștini erau însă plini de foc și de dorința de a se măsura cu dușmanul. BĂLCESCU, O. II 86. ◊ Tranz. Ești tu în stare să-ți măsori puterile cu ale mele? ALECSANDRI, T. I 444. ♦ (Rar) A se considera. Ați făcut ca să pricepem a trecutului mărime, Măsurîndu-vă de-o seamă cu-a strămoșilor nălțime. ALECSANDRI, O. 247.
MĂSÚRĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoarea unei mărimi (a unei dimensiuni, a unei greutăți etc.), determinată în raport cu o unitate dată. Era un om... de măsura mea. DELAVRANCEA, O. II 64. Cîți voinici de-a mea măsură, Toți în Moldova trecură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 304. ◊ Loc. adj. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, egal, la fel. Ce vis e de-o măsură cu-naltul vis al meu? ALECSANDRI, P. III 387. ◊ Loc. adv. În mare măsură = în cea mai mare parte, în bună parte, mult. Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu..., potrivit cu... Leningradul a fost croit pe măsura aceluia care l-a plănuit, pe măsura lui Petru I, și pe măsura imperiului său, pe măsura poporului rus. STANCU, U.R.S.S. 112. Alții... îmbodoliți în surtuce și jachete croite nu pe măsura lor, erau foarte stîngaci. NEGRUZZI, S. I 105. Sprinteneala la dobitoace scade sau sporește pe măsura vărtutei sau a slăbiciunii. CONACHI, P. 310. ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cît. ◊ Expr. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni în vederea confecționării unor haine, ghete etc. ♦ Operație prin care se măsoară ceva; măsurare. Instrument de măsură. 2. Cantitate determinată, întindere limitată, limită. Cît despre mine, știu atîta că pierd măsura timpului, de îndată ce rămîn pe voia slobodă a pornirilor mele. HOGAȘ, M. N. 63. ◊ Fig. (Atestat în forma de pl. măsure) Acel atelagiu... era mai elegant și covîrșind măsurele obiceiului. NEGRUZZI, S. I 37. ◊ Loc. adv. Peste măsură = mai mult decît trebuie, foarte mult, din cale-afară, exagerat, excesiv. Ne așteaptă în sufragerie masa, încărcată peste măsură. SAHIA, N. 56. O chema cu privirea, ridicînd pleoapele peste măsură. BART, E. 351. Laudele lor desigur m-ar mîhni peste măsură. EMINESCU, O. I 141. ◊ Expr. În măsura posibilului = în limita posibilului, pe cît posibil. 3. Unitate convențională cu care se măsoară o dimensiune, o cantitate, un volum etc. Pe tejghea stăteau, bine rînduite, măsurile, ulcelele și paharele. SADOVEANU, O. I 362. Sistem de măsuri și greutăți = sistem de unități de măsură, care servesc la determinarea dimensiunilor, a greutăților etc. În sistemul de măsuri și greutăți, cele mai cunoscute sînt metrul și kilogramul. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = deopotrivă, la fel. Ilenuța îi răspunde voioasă, cu aceeași măsură, fără să se supere. C. PETRESCU, A. 451. ◊ Fig. Lirismul, după unii, dă măsura frumuseții în orice gen literar. IBRĂILEANU, S. 137. Dac-am putea măsura Pe cît ni-e de plină măsura, Vedea-vei ce multă mi-e ura în ziua din urmă a ta! COȘBUC, P. I 155. 3. Diviziune metrică a unei piese muzicale, scrisă la începutul portativului. Briceag se oprește să-și acordeze vioara. Holbea și Găvan atunci își îndoiesc meșteșugul ca să păstreze măsura. REBREANU, I. 12. ◊ Bară de măsură = liniuță verticală pe portativ, divizînd toată durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu. mîna sau cu piciorul mișcări egale și regulate care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele respective. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. De mult mă lupt cătînd în vers măsura, Ce plină e ca toamna mierea-n faguri. EMINESCU, O. IV 356. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, mijloc, procedeu întrebuințat pentru realizarea unui anumit scop. Măsurile de îmbunătățire a muncii organizatorice de partid trebuie să contribuie la creșterea forței partidului, la întărirea și mai mare a unității rîndurilor sale. REZ. HOT. I 167. Puse mîna pe megafon pentru o măsură repede și hotărîtă. BART, S. M. 92. ♦ Expr. A lua măsuri = a împlini o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. Se scoală mîine dis-de-dimineață, ca să ia măsuri. – Ce măsuri? – Măsuri, ca la un asemenea eveniment. Facem, cunoscut oamenilor, explicăm, sfătuim. SADOVEANU, M. C. 138. Profetiza, ca încheiere, că o pelagră literară Va bîntui cu siguranță, de n-or lua măsuri urgente Cei responsabili de-nflorirea recoltei noilor talente. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 9. Hei, hei! Cînd aud eu de popă și de Smărăndița popii, las muștele în pace și-mi iau alte gînduri, alte măsuri: încep a mă da și la scris. CREANGĂ, A. 7. 2. Valoare, putere. Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Dacă știi a lor măsură? EMINESCU, O. I 198. Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armură Ce un uriaș odată în războaie a purtat; Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură, Ne-ndoim dac-așa oameni întru adevăr au stat. ALEXANDRESCU, P. 134. ◊ Expr. A fi în măsură = a fi în stare, indicat, a avea posibilitatea de a face ceva, de a reuși. Și cum e elevul dumitale, ești cel mai în măsură să-mi dai un sfat din vreme. C. PETRESCU, Î. II 168. A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete. Acest mare și subțire artist nu și-a dat măsura în versuri. SADOVEANU, E. 60. În aceeași măsură = deopotrivă, egal, la fel. Arhitectura sovietică și, în aceeași măsură, tehnica construcției au avut a-și spune și aci cuvîntul lor. STANCU, U.R.S.S. 127. 3. Moderație, înfrînare, cumpătare, sobrietate, rezervă. La gură Să aibă lacăt și măsură. PANN, P. V. I 3. ◊ Loc. adj. și adv. Cu măsură = chibzuit, cum se cuvine, cumpătat, cu socoteală. Tînărul Herdelea se lăuda și se înălța, firește, dar cu măsură. REBREANU, R. I 178. Fără măsură = nechibzuit, din cale-afară, fără socoteală. Mă ceartă fără măsură. DEȘLIU, M. 40. Vorbește tare și cam fără măsură. DELAVRANCEA, O. II 293. – Pl. și: (învechit) măsure.
măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră
măsúră s. f., g.-d. art. măsúrii; pl. măsúri
măsurá vb., ind. prez. 1 sg. măsór, 3 sg. și pl. măsoáră
măsúră s. f., g.-d. art. măsúrii; pl. măsúri
MĂSURÁ vb. 1. v. calcula. 2. v. evalua. 3. v. examina. 4. v. parcurge. 5. v. întrece. 6. v. lupta. 7. v. compara.
MĂSURÁ vb. v. chibzui, cântări.
MĂSÚRĂ s. 1. v. măsurare. 2. v. dimensiune. 3. v. număr. 4. mărime, talie. (O fustă de ~ potrivită.) 5. v. cadență. 6. v. margine. 7. v. chibzuială.
MĂSÚRĂ s. v. baniță, cotă, dublu-decalitru, măsurare, măsurat, măsurătoare, nivel, recrutare, reticență, reținere, rezervă.
MĂSURĂ ÎMPREJÚR s. v. circumferință, perimetru.
măsúră (măsúri), s. f.1. Determinare. – 2. Tact, cadență. – 3. Cumpătare, prudență. – 4. Prevedere, pregătire. – Mr. misură, megl. misur. Lat. mensura (Pușcariu 1047; Candrea-Dens., 1068; REW 5502), cf. it. misura, fr. mesure, sp. mesura. Mr. are și dubletul misură, din it.Der. măsura, vb. (a determina; a merge; a calcula, a examina; a se lua la bătaie; refl., a se modera, a se înfrîna; a se compara, a intra în concurență), cf. mr. misur, misurare (după Candrea-Dens., Tiktin și REW 5503, direct din lat. mensurare); măsurătoare, s. f. (măsură); măsurător, s. m. (cel care măsoară ceva); măsurătură, s. f. (măsurare); măsuriș, s. n. (Trans., măsurarea laptelui la stînă).
A MĂSURÁ măsór 1. tranz. 1) (valori, mărimi fizice) A stabili prin comparare cu o unitate de măsură etalon de aceeași speță. ~ cu metrul. ◊ ~ din ochi (sau cu ochiul) a) a măsura cu aproximație, fără a folosi instrumente sau aparate de măsură; b) a privi (pe cineva) din cap până-n picioare; a examina cu atenție. 2) (spații, distanțe etc.) A străbate (pe jos) de la un capăt la altul. 4) (cuvinte, expresii etc.) A utiliza în mod echilibrat; a cumpăni. 2. intranz. A avea drept măsură. /<lat. mensurare
A SE MĂSURÁ mă măsór intranz. (despre persoane) A se compara (unul cu altul) printr-o probă (intelectuală, de forță fizică etc.). /<lat. mensurare
MĂSÚRĂ ~i f. 1) Valoare a unei mărimi determinată prin raportare la o unitate dată. * În mare ~ în mare (sau bună) parte. De o ~ la fel; deopotrivă. Pe (sau după) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, întocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cât. 2) Valoare, proporție firească a lucrurilor; limită până la care se poate concepe sau admite ceva; mărime normală, rezonabilă. * Cu ~ atât cât trebuie; cu socoteală. Peste ~ mai mult decât trebuie; exagerat. A întrece ~a a depăși limita permisă. 3) Unitate convențională pentru măsurare. * Cu aceeași ~ la fel, în același mod. 4) Cantitatea și natura unităților ritmice din textul unui vers; structura metrică a versului. 5) Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării și grupării duratei sunetelor într-o piesă muzicală. 6) Acțiune (mijloc, procedeu) la care se recurge în vederea realizării unui anumit scop. * A lua ~i a dispune, a hotărî cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. măsurii] /<lat. mensura
măsurà v. 1. a lua măsura: cum măsuri, ți se măsoară; 2. a străbate: a măsura cu pași repezi casa; 3. a examina, a cerceta: a măsura pe cineva cu ochii; 4. fig. a evalua, a aprecia: a măsura întinderea unui pericol; 5. a regula, a modera: a-și măsura cheltuielile, vorbele; 6. a se lua la lupta, a se bate cu cineva: a se măsura cu dușmanul. [Lat. MENSURARE].
măsură f. 1. unitate convențională ce servă a determina o cantitate, o întindere, o forță; pe măsură ce, proporțional și succesiv; 2. dimensiunea evaluată: a lua măsura unei haine; 3. ceea ce servă a măsura: metru, litru; 4. cât conține un vas cu care se măsoară: dați cu măsură dreaptă; 5. Muz. tact: a bate măsura; 6. cantitatea silabelor cerute de ritm în versuri: măsura dactilelor; 7. pl. fig. precauțiuni necesare: a lua măsuri pentru siguranța publică; 8. moderațiune: a vorbi cu măsură; a-și da măsura, a arăta de ce e capabil. [Lat. MENSURA].
măsór (vest), măsúr (Olt.) și mắsur (est), a măsura v. tr. (lat. mensúro, -áre; it. misurare, pv. cat. sp. pg. mesurar, fr. mesurer. – Măsor, măsoară; să măsoare). Ĭaŭ măsura: a măsura o bucată de pînză, o moșie. Străbat, parcurg: a măsura cu pașĭ rarĭ camera. Examinez, apreciez uĭtîndu-mă de sus pînă jos: în ainte de a se încăĭera, adversariĭ se măsuraŭ unu pe altu. Apreciez, evaluez: a măsura dificultățile întreprinderiĭ. Pun o măsură, regulez, moderez: a-țĭ măsura cheltuĭelile, vorbele. Bat cu bățu, croĭesc (Iron.): a măsura un hoț cu bastonu. V. refl. Mă pun cu, mă compar cu, mă ĭaŭ la luptă orĭ la întrecere, ĭes la concurs: a te măsura cu cineva.
măsúră f., pl. ĭ (lat. mensura, d. metiri, mensus, a măsura; it. misura, fr. mesure, sp. mesura. V. imens, dimensiune). Unitate convențională aleasă p. a afla (a ștĭ cît e de mare) pin comporațiune o cantitate o întindere, o forță; unitatea de măsură pentru lungimĭ e metru. Dimensiune: a lua măsura uneĭ haĭne. Cantitate care servește va măsură: în această butelie încap cincĭ pahare, această butelie se umple din cincĭ pahare. În metrică, cantitatea de silabe cerute de ritm: acest vers n’are măsură. În muzică, tact, împărțirea durateĭ unuĭ cîntec în părțĭ egale, care-s indicate în mod sensibil în execuțiune. Fig. Precauțiune, dispozițiunĭ: s’aŭ luat măsurĭ p. prinderea hoților, e răŭ că nu ĭeĭ nicĭ o măsură contra furturilor. Margine, limită, moderațiune: asta întrece orĭ ce măsură, acest om vorbește (bea, mănîncă) fără măsură. A fi în măsură de (orĭ să), a fi în stare, a putea. A avea doŭă măsurĭ, a trata în mod diferit persoanele saŭ lucrurile identice: acest om are doŭă măsurĭ: una pentru el, alta pentru adversarĭ. A umplea măsura, a împinge lucrurile la extrem. A-țĭ da măsura, a arăta ce poțĭ face. Peste măsură, maĭ mult de cît trebuĭe, prea: nu trebuĭe să beĭ peste măsură. Pe măsură ce (fr. à mesure que), în proporțiune și în acelașĭ timp: căruțele se umpleaŭ pe măsură ce soseaŭ.
măsura vb. v. CHIBZUI. CÎNTĂRI.
MĂSURA vb. 1. a calcula, a determina, a fixa, a stabili. (A ~ valoarea unei mărimi fizice.) 2. a aprecia, a calcula, a estima, a evalua, a prețui, a socoti, (livr.) a priza, (înv. și reg.) a prinde, (înv.) a prețălui, a sămălui. (A ~ valoarea unui obiect.) 3. a analiza, a cerceta, a examina, a observa, a scruta, a studia, a urmări, (pop.) a iscodi, (înv. și reg.) a oglindi, (înv.) a cerca, a ispiti. (Îl ~ cu atenție.) 4. a parcurge, a străbate. (~ camera de la un capăt la celălalt.) 5. a se încerca, a se înfrunta, a se întrece, a se pune, (pop.) a se prinde. (Cine se ~ cu mine, la trîntă?) 6. a se bate, a se întrece, a se lupta. (Hai să ne ~ în luptă dreaptă.) 7. a se compara, a se pune. (Nu mă ~ eu cu tine!)
măsu s. v. BANIȚĂ. DUBLU-DECALITRU. MĂSURARE. MĂSURAT. MĂSURĂTOARE. NIVEL. RECRUTARE. REȚINERE. REZERVĂ.
MĂSU s. 1. dimensiune, mărime, proporție, (înv.) mărie, mărire, (fam.) calibru. (Are o ~ foarte mare.) 2. mărime, număr. (Ce ~ ai la pantofi?) 3. mărime, talie. (O fustă de ~ potrivită.) 4. cadență, ritm, ritmică, tact, (înv.) timp. (~ a unei melodii.) 5. margine. (Orice lucru are o ~!) 6. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (A procedat cu multă ~.)
măsură împrejur s. v. CIRCUMFERINȚĂ. PERIMETRU.
măsură (< fr. mesure; lat. mensura), unitate de diviziune (2) în interiorul unei compoziții (1) muzicale, limitată grafic de două bare (II, 3) care taie vertical liniile portativului*. Stă la baza organizării și grupării duratelor* sunetelor*, cuprinde un anumit număr de timpi (1, 2) și este caracterizată de periodicitatea accentelor (III, 1) tari care, în general, cad pe prima notă a m. Este indicată la începutul compoziției, după cheie* și armură*, prin două numere suprapuse în formă de fracție: cel de jos arată durata fiecărui timp, iar cel de sus numărul de timpi conținuți în fiecare m. [ex.: indicația 3/8 se citește „trei optimi” sau „trei pe opt” (nerecomandabil) și înseamnă că în fiecare m. există trei timpi, durata fiecăruia fiind de o optime*]. Schimbarea m. în cursul desfășurării compoziției impune indicarea noii m.M. se clasifică după criterii legate de caracteristicile respective. M. binară* cuprinde doi timpi (ex.: 2/2, 2/4, 6/8 etc.), iar cea ternară* trei timpi (ex.: 3/2, 3/4, 3/8 etc.). Primul timp este accentuat și se numește tare sau forte; ceilalți sunt neaccentuați, slabi. M. simplă cuprinde doi sau trei timpi, cu un singur accent, și corespunde cu metrul (3) din poetică, un timp fiind echivalentul unei silabe. M. compusă este formată din mai multe m. simple omogene (ex.: m. de 9/8 este formată din trei m. simple de 3/8 și echivalează cu o m. ternară în care fiecare timp reprezintă trei optimi). Are atâtea accente câte m. simple cuprinde, primul fiind principal, iar celelalte, secundare. M. mixte, relativ rar utilizate, sunt m. formate din m. eterogene simple (ex.: 5/4 = 3/4 + 2/4 = 2/4 + 3/4, unde accentul primei m. componente este cel principal, iar al celei de-a doua, secundar; ceilalți timpi sunt neaccentuați). Uneori m. mixte sunt separate în m. componente prin bare punctate. M. simetrică cuprinde mai multe accente la intervale de timp egale și este de fapt o m. compusă omogenă, formată deci din mai multe m. simple cu același număr de timpi. M. asimetrice au caracteristicile m. mixte. M. alternative pot fi simetrice (ex.: 9/8, 6/8 sau 2/4, 3/4, notate la cheie pentru întregul discurs muzical) sau asimetrice, notate pe parcurs la fiecare schimbare de metru. Prima și ultima m. a unei compoziții sau a uneia din părțile sale de sine stătătoare pot fi incomplete, în care caz suma duratelor valorilor componente trebuie să fie egală cu valoarea m. întregi (v. anacruză). În structura formală a muzicii clasice există o corespondență între elementele acesteia și m. (ex. motivul* = 1 m.; fraza* = 4 m. etc.) ceea ce a determinat pe teoreticieni să considere m. ca pe o unitate a discursului muzical. ♦ În practica solfegierii* sau a dirijatului*, m. este marcată gestic prin anumite mișcări ale brațului sau mâinii, cu sau fără baghetă. Bătaia* indică fiecare din părțile egale în care se divide o m. A bate măsura (tactul) înseamnă a indica, prin diferite gesturi, felul m., marcând fiecare timp în parte sau chiar o m. întreagă, în cazul tempo(2)-urilor foarte rapide; v. tactare. ♦ În vechea musica plana (v. cantus planus) și în cântul greg.* nu există vreo diviziune a melodiilor în m. și deci nici barele respective, deoarece notele aveau toate aceeași lungime. Nici în muzica mensurală (musica mensurata*) nu existau asemenea diviziuni, deși notele erau de diferite lungimi determinate, ritmul fiind stabilit de înseși valorile notelor [v. timp (I, 1)]. Aceste valori nu erau însă constante, ci dependente de ordinea în care se succedau notele de lungime mai mică sau mai mare, astfel că apăreau situații ambigue. Pentru siguranța execuției s-a introdus (sec. 15) un punct divizionar (punctum divisionis) și un semn grafic asemănător literei (cifrei) romane V, care servea la separarea perioadelor* ritmice, fără a influența valoarea notelor. Aceste semne grafice au fost considerate ca precursoare ale barei de m. și deci ale diviziunii în m. Una din primele utilizări ale acesteri bare se întâlnește în lucrarea Musica instrumentalis deudsch din 1529 a lui Martin Agricola (1486-1556), fiind necesară mai cu seamă în cazul partiturilor* scrise pentru mai multe voci (2). Ulterior, diviziunea în m. prin adoptarea barei, semn grafic foarte practic, s-a generalizat, cu deosebire în urma extinderii procedeelor de tipărire a muzicii. Sunt rare excepțiile de la sistemul diviziunii în m. a compozițiilor muzicale. Ele se întâlnesc în stilul fanteziei*, în unele pasaje de mare virtuozitate (ex.: la începutul ultimului timp al Sonatei op. 106 a lui Mendelssohn-Bartholdy) și, în general, cadențele (2) sau în pasaje de mare neregularitate ritmică. În ultimele decenii, s-a tins însă spre eliminarea m., mai ales în unele compoziții de avangardă (v. modernă, muzica) cum și, destul de des, în notarea melodiilor pop. cu ritm foarte liber sau nederminat (ex. doinele*).
ANTHROPOS PANTON METRON (Aυθρωποζ πἀντωυ μετρου) (gr.) omul e măsura tuturor lucrurilor – Protagoras, Fragm. I. Formulă care rezumă relativismul și subiectivismul antropocentric al filozofiei lui Protagoras.
CAVEANT CONSULES (NE QUID DETRIMENTI REIPUBLICAE CAPIAT!) (lat.) consulii să ia măsuri (ca republicii să nu i se aducă vreun prejudiciu!) – Formulă rostită în Senat prin care consulii erau învestiți cu puteri discreționare în momente de mare primejdie. Azi, avertisment, semnal de alarmă. (Și Cicero, „In Catilinam”, I, 2, 4).
EST MODUS IN REBUS (lat.) este o măsură în toate – Horațiu, „Satirae,” I, 1, 106. Orice exces este reprobabil.
STULTITIAM SIMULARE PRUDENTIA SUMMA EST (lat.) a simula prostia este cea mai bună măsură de prevedere în anumite situații – Cato, „Disticha moralia”, 2, 18.
a întrece măsura expr. v. a se întrece cu gluma.
a lua măsuri și greutăți expr. (er.d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.
a măsura cu ochiometrul / cu ochioscopul expr. a măsura cu aproximație / din ochi.
a umbla cu jumătăți de măsură expr. a fi nehotărât, a nu fi ferm; a nu duce un lucru până la capăt.
măsuri și greutăți expr. (er., glum.) aparatul genital bărbătesc.

măsură dex

Intrare: măsură
măsură substantiv feminin
Intrare: măsura
măsura verb grupa I conjugarea I