măruntaie definitie

13 definiții pentru măruntaie

MĂRUNTÁIE s. n. pl. 1. Totalitatea organelor interne la animale și la om; viscere, vintre; p. restr. organele interne aflate în cavitatea abdominală. ◊ Expr. A ști toate măruntaiele (din cineva) = a cunoaște gândurile cele mai ascunse (ale cuiva). ♦ Spec. Totalitatea organelor interne comestibile ale animalelor. 2. Fig. Partea cea mai adâncă a unui lucru; fund, adâncime, mijloc. ♦ Interiorul ființei omenești, considerat ca sediu al gândirii, al sentimentelor și al conștiinței. [Pr.: -ta-ie] – Lat. minutalia.
MĂRUNTÁIE s. f. pl. 1. Totalitatea organelor interne la animale și la om; viscere, vintre; p. restr. organele interne aflate în cavitatea abdominală. ◊ Expr. A ști toate măruntaiele (din cineva) a cunoaște gândurile cele mai ascunse (ale cuiva). ♦ Spec. Totalitatea organelor interne comestibile ale animalelor. 2. Fig. Partea cea mai adâncă a unui lucru; fund, adâncime, mijloc. ♦ Interiorul ființei omenești, considerat ca sediu al gândirii, al sentimentelor și al conștiinței. [Pr.: -ta-ie] – Din lat. minutalia.
MĂRUNTÁIE s. f. pl. 1. Totalitatea organelor interne, mai ales cele aflate în cavitatea abdominală, la animale (popular și la om); viscere. Zicea că știe măruntaiele omului și leacurile bolilor. DELAVRANCEA, V. V. 45. Și măruntaiele din om tot se ceartă uneori. CARAGIALE, O. III 36. Din creierii capului, Din măruntaiele trupului, Din baierele inimii. TEODORESCU, P. P. 358. ♦ Totalitatea organelor interne ale animalelor (excluzînd intestinele), bune de gătit și de mîncat. O frigare lungă și plină de pui cu mînile în șolduri și cu măruntaiele la subsiori se rumenea, sfîrîind. HOGAȘ, DR. 103. Porunci bucătăresei să nu lepede nimic din ale găinei, nici din măruntaie. ISPIRESCU, L. 271. ◊ Expr. A ști toate măruntaiele (din cineva) = a cunoaște gîndurile cele mai ascunse ale cuiva. Eu șăd călare în inima lor, și nu că mă laud, dar știu toate măruntaiele dintr-însele. CREANGĂ, P. 162. 2. Fig. Partea cea mai dinăuntru, cea mai adîncă a unui lucru; fund, adîncime. Destul am fost certați cu focuri și cutremure din măruntaiele acestui pămînt. CARAGIALE, O. VII 36. Străbateți voi pămîntul și a lui măruntaie. EMINESCU, O. I 94. Șuvoaiele crescute deodată se rostogoleau din măruntaiele munților, mînioase. RUSSO, O. 114. – Variantă: măruntăi (GANE, N. III 190) s. f. pl.
MĂRUNTẮI s. f. pl. v. măruntaie.
măruntáie s. n. pl.
măruntáie s. n. pl.
MĂRUNTÁIE s. pl. 1. (ANAT.) viscere (pl.). 2. (ANAT.) (pop.) mărunțiș, vintre, (reg.) mărunțele (pl.). (~le porcului.) 3. adânc, adâncime, afund, fund, profunzime, străfund, (reg.) afundiș, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) mațe (pl.). (În ~le pământului.)
MĂRUNTÁIE s. pl. v. mărunt, mărunțiș.
MĂRUNTÁIE f. la pl. 1) Organele din interiorul corpului la animal, păsări și oameni. 2) Totalitate a organelor interne comestibile ale animalelor. 3) fig. Partea interioară (adâncă) a unui lucru; adânc; străfund. [Sil. -ta-ie] /<lat. minutalia
măruntaie n. pl. 1. părți mărunte (mațe, ficat, splină) coprinse în pântecele omului sau animalelor; 2. fig. adâncime: măruntaiele pământului. [Lat. MINUTALIA. lit. mărunțișuri].
măruntáĭe și (vest) mănuntáĭe n. pl. (lat. mĭnutalia, lucrurĭ micĭ, tocătură de legume, pl. d. mĭnutal, lucru mic, d. mĭnútus, mărunt; it. minutaglia, pv. menudaio, vfr. menuaille, cat. menudall. Cp. cu bătaĭe, vînătaĭe, canalie, funeraliĭ, reprezaliĭ, rusaliĭ. V. mărunt). Vechĭ. Lucrurĭ micĭ, mărunțișurĭ, fleacurĭ. Azĭ. Părțile mărunte din trup (ficatu, inima, rinichiĭ ș. a.): cĭorbă de măruntaĭe. În măruntaĭele pămîntuluĭ, foarte adînc în pămînt.
măruntaie s. pl. v. MĂRUNT. MĂRUNȚIȘ.
MĂRUNTAIE s. pl. 1. (ANAT.) (pop.) mărunțiș, vintre, (reg.) mărunțele (pl.). (~ porcului.) 2. adînc, adîncime, afund, fund, profunzime, străfund, (reg.) afundiș. afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) mațe (pl.). (În ~ pămîntului.)

măruntaie dex

Intrare: măruntaie
măruntaie substantiv neutru plural