mărturisitor definitie

11 definiții pentru mărturisitor

MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.
MĂRTURISITÓR, mărturisitori, s. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ (Adjectival) Doveditor, probant. ♦ Duhovnic, confesor. – Mărturisi + suf. -tor.
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, adj. (Învechit) Care adeverește, demonstrează ceva; doveditor. Un act mărturisitor de nevinovăția părintelui lor. ODOBESCU, S. I 445.
mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre
mărturisitór adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; f. sg. și pl. mărturisitoáre
MĂRTURISITÓR adj. v. doveditor, justificativ, justificator, probator.
MĂRTURISITÓR s. v. confesor, duhovnic, martir, martor, mucenic, predicator, propagator, propovăduitor.
mărturisitor m. martir: Cuviosul prooroc Vasile Mărturisitorul.
mărturisitór, -oáre adj. și s. Care mărturisește. Confesor (al credințeĭ). Mártir: sfîntu Mihail Mărturisitoru (23 Maĭ).
mărturisitor adj. v. DOVEDITOR. JUSTIFICATIV. PROBATOR.
mărturisitor s. v. CONFESOR. DUHOVNIC. MARTIR. MARTOR. MUCENIC. PREDICATOR. PROPAGATOR. PROPOVĂDUITOR.

mărturisitor dex

Intrare: mărturisitor (adj.)
mărturisitor adjectiv
Intrare: mărturisitor (s.m.)
mărturisitor substantiv masculin