mărturie definitie

17 definiții pentru mărturie

MĂRTURÍE, mărturii, s. f. 1. Declarație făcută de o persoană pentru a adeveri un lucru sau pentru a-și susține părerile. ♦ Spec. Depoziție făcută de un martor în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Mărturie mincinoasă = infracțiune care constă în fapta unui martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe. ◊ Expr. A sta (sau a fi) mărturie = a se afla de față, a fi martor. ♦ (Înv.) Mărturisire a credinței. ♦ (Rar) Martor. 2. Dovadă, atestare; semn, probă, indiciu. 3. (Reg.) Târg săptămânal (fixat în zilele în care oamenii veneau la oraș pentru a depune mărturii 1). – Martur + suf. -ie.
MĂRTURÍE, mărturii, s. f. 1. Declarație făcută de o persoană pentru a adeveri un lucru sau pentru a-și susține părerile. ♦ Spec. Depoziție făcută de un martor în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Mărturie mincinoasă = infracțiune care constă în fapta unui martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe. ◊ Expr. A sta (sau a fi) mărturie = a se afla de față, a fi martor. ♦ (Înv.) Mărturisire a credinței. ♦ (Rar) Martor. 2. Dovadă, atestare; semn, probă, indiciu. 3. (Reg.) Târg săptămânal (fixat în zilele în care oamenii veneau la oraș pentru a depune mărturii 1). – Martur + suf. -ie.
MĂRTURÍE, mărturii, s. f. 1. Declarație a unui martor; depoziție făcută în fața unei instanțe de judecată asupra unui fapt. A depus mărturie scrisă. ♦ Martor. Ostași, boieri, curteni, v-am adunat aci să stați mărturie după ce n-oi mai fi. DELAVRANCEA, O. II 58. Andrei nu putea să ieie mărturie decît pe nevastă-sa și pe copiii săi. SLAVICI, N. I 240. ◊ Fig. Un biet mănunchi de flori trecute... La ce-ntîlnire mărturii tăcute Mi-ați fost? IOSIF, P. 36. 2. Dovadă, probă, atestare. Se găsesc în poveștile lui Ion Creangă mărturii ale timpului său despre stările de lucruri de acum o sută de ani. SADOVEANU, E. 88. Era dovedit cu destule mărturii ceea ce Lică tăgăduia. SLAVICI, O. I 174. Ai tu mărturie, Ca să stea dovadă după datorie? PANN, P. V. I 121. 3. Iconiță sau cruciuliță legată cu o panglică pe care nașul o împarte celor care asistă la botezul unui copil.
mărturíe s. f., art. mărturía, g.-d. art. mărturíei; pl. mărturíi, art. mărturíile
mărturíe s.f., art. mărturía, g.-d. art. mărturíei; pl. mărturíi, art. mărturíile
CORTUL MĂRTURÍEI s. v. tabernacul.
MĂRTURÍE s. 1. v. depoziție. 2. v. probă. 3. v. adeverință. 4. v. dovadă. 5. atestare, dovadă, probă. (Iată o ~ elocventă pentru cele arătate.)
MĂRTURÍE s. v. cunoștință, informație, învățătură, martir, martiraj, martiriu, martor, mucenic, mucenicie, normă, precept, principiu, regulă, supliciu, știre, veste.
MĂRTURÍE ~i f. 1) Declarație a unui martor în fața organelor de anchetare pentru a adeveri un lucru sau pentru a susține părerile cuiva; depoziție; mărturisire. 2) Fapt care servește la confirmarea unui adevăr; dovadă; probă. /martur pop. + suf. ~ie
mărturie f. 1. declarațiunea sau depozițiunea unui martur; 2. dovadă, mijloc de adeverire; 3. medalie comemorativă de botezul unui prunc; 4. confesiune: mărturia credinței. ║ Tr. târg săptămânal: mere (= merge) la o mărturie.
mărturíe f. (vgr. martyría, de unde și bg. martóriĭa). Declarațiunea saŭ depozițiunea unuĭ martur. Dovadă, probă, semn: Dacia e mărturia tenacitățiĭ romane. Confesiune: mărturia credințeĭ. Medalie saŭ cruce metalică comemorativă care se distribue celor ce asistă la un botez creștinesc ortodox. De mărturie, de formă, nu în realitate.
mărturie s. v. CUNOȘTINȚĂ. INFORMAȚIE. ÎNVĂȚĂTURĂ. MARTIR. MARTIRAJ. MARTIRIU. MARTOR. MUCENIC. MUCENICIE. NORMĂ. PRECEPT. PRINCIPIU. REGULĂ. SUPLICIU. ȘTIRE. VESTE.
MĂRTURIE s. 1. (JUR.) declarație, depoziție, mărturisire, (rar) confesiune, (înv.) mărturisanie, tacrir. (~ unui martor în instanță.) 2. (JUR.) dovadă, probațiune, probă. (0 ~ adusă în sprijinul împricinatului.) 3. adeverință, dovadă, (înv.) patentă, răvaș, siguranță, sinet, testimoniu, teșcherea, zapiscă, (rusism înv.) rostiscă. (~ din care rezultă calitatea sa.) 4. dovadă, indicație, indiciu, pildă, probă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 5. atestare, dovadă, probă. (Iată o ~ elocventă pentru cele arătate.)
mărturii (< gr. marturilai), semne ale notației (IV) bizantine, care indică: a) ehul*, când se scriu la începutul unei piese, echivalând cu cheia* din notația (1) liniară; b) cadențele (1) interioare, marcând sfârșitul propozițiilor* și al frazelor* muzicale. Prin evoluția grafiei numeralelor ordinale grecești: a’, b’, g’, d’, care serveau, inițial, la indicarea ehurilor între sec. 13-18 s-au folosit – în ordinea enumerării ehurilor – următoarele m.: pentru treptele* la1 și uneori re1; pentru treapta sol1; sau pentru treapta fa1; pentru treapta sol1; pentru treapta re1; pentru treapta mi1; pentru si sau fa; pentru do1. După reforma lui Chrysant (v. bizantină, muzică), pentru ehuri s-au păstrat m. de mai sus, iar pentru cadențele interioare s-au adaptat, după genuri (II), m.: 1. diatonice*; 2. cromatice* (pentru ehurile 2 și 6); 3. enarmonice* (1). Toate aceste m. sunt alcătuite din: a) inițiala treptei, plasată deasupra; b) semnul treptei (care diferă de la gen la gen) plasat dedesubt. M. diatonice sunt strâns legate de sistemele (II, 2) trifonic și tetrafonic.
mărturíe, mărturii, s.f. – (reg.) Târg săptămânal (fixat în zilele în care oamenii veneau la oraș, în Sighet sau Baia Mare, să depună mărturii): „Vinerea este zi de mărturie. Toate drumurile care duc la Sighet sunt o revărsare de oameni din toate satele. Unii merg să vândă, alții să cumpere. Unii merg doar să vadă cum merg târgurile, ce se aude și ce se spune” (A. Radu, 1941: 48). (Trans., Maram.) ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din martur, martor (< lat. martur) + suf. -ie (DEX, MDA).
mărturíe, mărturii, s.f. – Târg săptămânal (fixat în zilele în care oamenii veneau la oraș, în Sighet sau Baia Mare, să depună mărturii): „Vinerea este zi de mărturie. Toate drumurile care duc la Sighet sunt o revărsare de oameni din toate satele. Unii merg să vândă, alții să cumpere. Unii merg doar să vadă: cum merg târgurile, ce se aude și ce se spune” (A. Radu 1941: 48). – Din martur, martor (< lat. martur) + -ie.
mărturíe, mărturii s. f. Declarația făcută de cineva pentru a adeveri ceva sau a-și susține părerile. ♦ (Înv.) Mărturisire a credinței. ◊ Cortul mărturiei (sau al adunării) v. cort. – Din (înv.) martur + suf. -ie.

mărturie dex

Intrare: mărturie
mărturie substantiv feminin