mărita definitie

2 intrări

24 definiții pentru mărita

MĂRÍT4, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare1; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări1.
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.
MĂRÍT4, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare1; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări1.
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă = ruji galbene. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.
MĂRÍT2, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare; crescut, sporit. Viteză mărită. ▭ Ochii lor, măriți peste măsură, sfredelesc zarea. BART, S. M. 38. 2. Fig. Slăvit, glorios, plin de mărire. Cugeta ce vorbe alese să rostească în fața măritului divan. SADOVEANU, O. VII 107. Mărită fie dimineața Ce-a săvîrșit a noastră nuntă. GOGA, P. 15. Și de n-o fi cu bănat, Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat. EMINESCU, O. I 146.
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se uni legitim, prin căsătorie, cu un bărbat, a se căsători. Irino, tu să mă aștepți, să nu te măriți pînă nu m-oi întoarce, că pe alta n-o să iau. BUJOR, S. 64. Nu erau mai mult decît două săptămîni de cînd se măritase. CREANGĂ, P. 114. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Mîndruța te-a lăsat, Cu altul s-a măritat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. ♦ Tranz. A da în căsătorie. Împăratul vrea să-și mărite fata. CREANGĂ, P. 77. În loc să-și bată capu ca să mărite pe duduca, el umblă să se însoare. ALECSANDRI, T. I 338. Plînsese o zi întreagă cînd auzise c-or să o mărite. NEGRUZZI, S. I 73. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «după» sau «cu») El a măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic. CREANGĂ, P. 294. ◊ Fig. Iar calul... spuma alb-o mărita Cu sînge roș ce picura Din strînsele zăbale. COȘBUC, P. I 195. ♦ (Regional, despre un soț care se stabilește la gospodăria nevestei) A se însura. 2. Tranz. Fig. A vinde, a da cu preț mic ceva nefolositor sau de proastă calitate; a se debarasa de ceva. În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra! CREANGĂ, P. 43.
măritá (a ~) vb., ind. prez. 3 mărítă
mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.
măritá vb., ind. prez. 1 sg. mărít, 3 sg. și pl. mărítă
MĂRÍT adj. 1. v. extins. 2. v. dilatat. 3. v. holbat. 4. v. sporit. 5. rotunjit, sporit. (Avere ~.) 6. v. majorat. 7. v. amplificat. 8. v. preamărit. 9. v. glorios. 10. v. înălțat. 11. lăudat, preaînălțat, prealuminat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, venerat, (reg.) prealuminos, (înv.) prealăudat, preaseninat. (~e Doamne!)
MĂRÍT adj. v. ales, aristocrat, aristocratic, bun, celebru, distins, faimos, ilustru, înalt, mare, nobil, renumit, reputat, vestit.
MĂRITÁ vb. a (se) căsători. (Ea s-a ~ de tânără.)
Mărit ≠ micșorat, redus
A MĂRITÁ mărít tranz. 1) (fete, femei) A face să se mărite; a da în căsătorie; a căsători. 2) fig. (lucruri puțin trebuincioase) A vinde, mai ales cu un preț de nimic. /<lat. maritare
A SE MĂRITÁ mă mărít intranz. (despre fete, femei) A se uni prin căsătorie; a se căsători. /<lat. maritare
mărit a. 1. înălțat, glorios: Domnul nostru ar vrea să vază pe măritul împărat EM.; 2. titlul dat od. Domnilor țării: mărite doamne!
mărità v. a da, a lua de bărbat (vorbind de femei). [Lat. MARITARE].
3) mărít, a v. tr. (lat. marito, -áre, d. maritus, bărbat, soț; it. maritare, pv. cat. sp. pg. maridar, fr. marier). Căsătoresc (vorbind de fete). V. refl. Mă mărit. V. însor.
2) mărit, -ă adj. (d. măresc. V. mare 2). Glorios, plin de mărire: măritu împărat. Titlu cu care te adresaĭ odinioară domnuluĭ: mărite doamne (Măria ta)!
mărit adj. v. ALES. ARISTOCRAT. ARISTOCRATIC. BUN. CELEBRU. DISTINS. FAIMOS. ILUSTRU. ÎNALT. MARE. NOBIL. RENUMIT. REPUTAT. VESTIT.
MĂRIT adj. 1. crescut, extins, lărgit, sporit. (Suprafețe cultivate continuu ~.) 2. dilatat, lărgit. (Un conduct anatomic ~.) 3. bulbucat, căscat, holbat, mare, umflat, zgîit, (rar) bălăbănos, (pop. și fam.) belit, bleojdit, (pop.) boboșat, bolboșat, boldit, (reg.) măciuliat. (Cu ochii ~.) 4. crescut, ridicat, sporit. (Cantități ~ de mărfuri.) 5. rotunjit, sporit. (Avere ~.) 6. crescut, majorat, ridicat, sporit, urcat. (Prețuri ~.) 7. amplificat, crescut, intensificat, întărit, potențat, sporit. (O valoare fizică mult ~.) 8. binecuvîntat, glorificat, lăudat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit. (~ zi a Unirii!) 9. glorios, (înv. și pop.) slăvit. (~ domn al Moldovei.) 10. înălțat, preamărit, preaslăvit, slăvit, (în unele țări) serenisim. (~te doge!) 11. lăudat, preaînălțat, prealuminat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, venerat, (reg.) prealuminos, (înv.) prealăudat, preaseninat. (~te Doamne!)
MĂRITA vb. a (se) căsători. (Ea s-a ~ de tînără.)
MĂRITĂ-MĂ-MA s. (BOT.; Rudbeckia laciniata) (reg.) ruji-galbene (pl.).
mărita, mărit v. t. 1. a pierde ceva. 2. a da ceva de pomană. 3. a vinde ceva. 4. a scăpa de un obiect nefolositor.

mărita dex

Intrare: mărita
mărita verb grupa I conjugarea I
Intrare: mărit (adj.)
mărit 1 adj. adjectiv