mărginire definitie

2 intrări

24 definiții pentru mărginire

MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.
MĂRGINÍRE, mărginiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărgini și rezultatul ei. 2. Fig. Posibilitate redusă de înțelegere, de intuiție; îngustime spirituală, mediocritate (în gândire, în concepții); prostie. – V. mărgini.
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.
MĂRGINÍRE, mărginiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărgini și rezultatul ei. 2. Fig. Posibilitate redusă de înțelegere, de intuiție; îngustime spirituală, mediocritate (în gândire, în concepții etc.) prostie. – V. mărgini.
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Refl. A avea hotar comun cu..., a se învecina cu... Republica Populară Romînă se mărginește la răsărit și la miazănoapte cu Uniunea Sovietică. ▭ Țara împăratului Verde. se mărginea cu împărăția zînelor. RETEGANUL, P. II 11. ♦ Tranz. A pune hotar, a forma marginea, limita unui loc, a îngrădi. Acei care profesează alungarea cercetării cauzelor din speculațiunile cugetării mărginesc ei singuri știința și o reduc la simplă nomenclatură. MACEDONSKI, O. IV 130. În depărtare, dealuri blînde mărgineau vederea. VLAHUȚĂ, la TDRG. Iepuri roșcați... se scufundau în tufele ce mărgineau pîrăul. SADOVEANU, O. I 64. ◊ (Poetic) Fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit. EMINESCU, O. 148. 2. Refl. Fig. Ase limita, a se rezuma, a se reduce. Se mărgini să-l privească țintă în ochi. C. PETRESCU, A. R. 19. Am avea multe de zis în privința articolului «Poeți și critici», dar. acuma ne mărginim la cîteva cuvinte. GHEREA, ST. CR. II 73. Mi se pare că întru atita se cam mărginesc foile de dafin ce am putut culege în cariera mea cinegetică. ODOBESCU, S. III 22. 3. Tranz. (Învechit) A ține sub pază, a închide. Îl mărginea în casă sau la moșie cu pază, ca să nu comunice cu nimeni. GHICA, S. x.
MĂRGINÍRE, mărginiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărgini și rezultatul ei; limitare; p. ext. (rar) limită, capăt. Să punem mărginire la limbuția noastră. NEGRUZZI, S. II 211. 2. Fig. Limitare a puterii de înțelegere și intuiție, lipsă de orizont, îngustime intelectuală; prostie.
mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă
mărginíre s. f., g.-d. art. mărginírii; pl. mărginíri
mărginí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 sg. și pl. mărgineáscă
mărginíre s. f., g.-d. art. mărginírii; pl. mărginíri
MĂRGINÍ vb. 1. v. delimita. 2. v. învecina. 3. a delimita, a limita, a străjui, a țărmuri. (Stâlpii de telegraf ~ șoseaua.) 4. a încadra. (A ~ o suprafață din toate părțile.) 5. a chenărui, a împrejmui, a încadra, a înconjura, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.) 6. v. limita. 7. v. reduce. 8. v. restrânge.
MĂRGINÍ vb. v. defini, determina, preciza, stabili.
MĂRGINÍRE s. 1. v. delimitare. 2. v. limitare. *3. (fig.) îngustime, obtuzitate, opacitate. (~ spiritului cuiva.)
MĂRGINÍRE s. v. limită, restricție.
Mărginire ≠ nemărginire, dezmărginire
A MĂRGINÍ mărginésc tranz. 1) (lucruri, suprafețe etc.) A face să capete margini; a delimita printr-o margine. 2) A pune în anumite limite; a reduce la anumite limite; a limita; a restrânge. 3) A face să se mărginească. /Din margine
A SE MĂRGINÍ mă mărginésc intranz. 1) A avea margini comune (cu ceva sau cu cineva); a fi vecin (cu ceva sau cu cineva); a se învecina. 2) A-și impune anumite limite; a se limita. /Din margine[1]
MĂRGINÍRE ~i f. 1) v. A MĂRGINI și A SE MĂRGINI. 2) fig. Capacitate intelectuală redusă; îngustare a minții. /v. a mărgini
mărginì v. 1. a pune margine, a despărți; 2. fig. a se opri, a se înfrâna: mărginește-te!
mărginésc v. tr. (d. margine). Pun margine, limitez: a mărgini operațiunile. Opresc, pun la locu luĭ, pun cu botu pe labe: l-am mărginit pe acel obraznic. V. refl. Mă limitez, mă mulțămesc cu cît am, mă astîmpăr: mărginește-te, cheltuitorule!
mărgini vb. v. DEFINI. DETERMINA. PRECIZA. STABILI.
MĂRGINI vb. 1. a circumscrie, a delimita, a demarca, a hotărnici, a limita, a marca, (înv.) a hotărî, a semna. (A ~ un teren cu jaloane.) 2. a se învecina, (înv. și reg.) a se hotărî, a se hotărnici, a se megieși, (înv.) a se răzeși, a se răzi, a se răzori, a se sinorisi, a se țărmuri. (La sud se ~ cu...) 3. a delimita, a limita, a străjui, a țărmuri. (Stîlpii de telegraf ~ șoseaua.) 4. a încadra. (A ~ o suprafață din toate părțile.) 5. a chenărui, a împrejmui, a încadra, a înconjura, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.) 6. a se limita, a se mulțumi, a se reduce, a se restrînge, a se rezuma. (S-a ~ la strictul necesar.) 7. a se limita, a se reduce, a se rezuma, a sta, (rar) a se încheia. (Importanța lucrării nu se ~ doar la...) 8. a limita, a restrînge, (fig.) a îngrădi. (I-a ~ libertatea de acțiune.)
MĂRGINIRE s. 1. circumscriere, delimitare, demarcare, demarcație, hotărnicire, limitare, marcare. (~ unui teren.) 2. limitare, reducere, restrîngere, rezumare. (~ cuiva la strictul necesar.) 3.* (fig.) îngustime, obtuzitate, opacitate. (~ judecății cuiva.)
mărginire s. v. LIMITĂ. RESTRICȚIE.

mărginire dex

Intrare: mărgini
mărgini verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: mărginire
mărginire substantiv feminin