mărgăritar definitie

19 definiții pentru mărgăritar

MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) mărgăritari, s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț; perlă, mărgărit1. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, incrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt folosit la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru a fi așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrămioară, cerceluș (2). 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). – Din ngr. margaritári.
MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se întrebuințează ca podoabă de preț; perlă. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, încrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrimioară, cerceluș. 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene (Loranthus europaeus) – Din ngr. margaritári.
MĂRGĂRITÁR, mărgăritare, s. n. 1. Boabă, mărgea rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare, cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor moluște (prin secretare de carbonat de calciu în jurul unor corpuri străine) și care este folosită ca podoabă de preț; perlă. Purta barișul alb cu două mărgăritare prinse de carnea urechii. ARGHEZI, P. T. 116. Stofe cu fir Și cu mărgăritar. ALECSANDRI, P. I 148. Un inel bizantin mare de aur, cu un rubin și mărgăritare. BOLLIAC, O. 268. Ce-i lipsește chelului (sau chelbosului)? Tichie (sau scufie) de mărgăritar v. tichie.Fig. Colecții vechi, reviste prăfuite, Vă răsfoiesc... Înduioșat, cu mîna tremurînd, Adun mărgăritare risipite. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 56. Veselul Alecsandri... înșirînd mărgăritare pe a stelei blondă rază. EMINESCU, O. I 32. ♦ Ceea ce seamănă sau se poate compara ca formă, culoare sau strălucire cu un mărgăritar (1). Cad din cer mărgăritare pe orașul adormit. TOPÎRCEANU, B. 69. Din ochii ei albaștri și mari curgeau șiroaie de mărgăritare apoase. EMINESCU, N. 3. 2. Pietriș mărunt (folosit în diverse lucrări de construcție sau pentru așternut în curți, pe alei etc.). (Fig.) în lunca pudruită cu mărunt mărgăritar Saltă-o veveriță mică pe o creangă de stejar. ALECSANDRI, P. A. 114. 3. Vîsc care crește pe stejari, avînd fructele în forma unor bobițe ovale, galbene și frunzele căzătoare (Loranthus europaeus); mărgărit (2), vîsc de stejar. 4. Lăcrimioară. – Pl. și: mărgăritaruri (GORJAN, H.II 49), (m.) mărgăritari (MACEDONSKI, O. I 213, COȘBUC, P. I 68).
găínă-cu-mărgăritáre (bibilică) s. f., g.-d. art. găínii-cu-mărgăritáre; pl. găíni-cu-mărgăritáre
!mărgăritár (înv., pop.) s. m. / s. n., pl. m. mărgăritári/n. mărgăritáre
scóică-de-mărgăritár (specie de scoici) s. f., g.-d. art. scoicii-de-mărgăritar; pl. scoici-de-mărgăritar
găínă-cu-mărgăritáre (bibilică) s. f., pl. găíni-cu-mărgăritáre
mărgăritár (bot.) s. m.
mărgăritár (perlă) s. n., pl. mărgăritáre
scóică de mărgăritár s. f. + prep. + s. n.
GĂINĂ-CU-MĂRGĂRITÁRE s. v. bibilică.
MĂRGĂRITÁR s. 1. v. perlă. 2. v. lăcrimioară. 3. v. vâsc.
MĂRGĂRITÁR2 mărgăritari m. Plantă erbacee perenă, cu frunze mari, alungite, cu flori mici, albe, în formă de clopoței și cu miros foarte plăcut; mărgărit; lăcrimioară. /<ngr. margaritári
MĂRGĂRITÁR1 mărgăritare n. 1) Formație dură și strălucitoare, de cele mai multe ori sferică, extrasă din scoicile unor moluște și folosită la confecționarea bijuteriilor; perlă; mărgărit. 2) fig. Obiect de valoare foarte mare; mărgărit. /<ngr. margaritári
mărgăritar n. 1. globul de un alb argintiu; produs de unele scoici de mare și întrebuințat ca piatră scumpă; a înșira la mărgăritare, a spune la basme: boierul făcu clacă, adunând pe toți copiii și fetele din sat ca să înșire la mărgăritare ISP.; 2. fig. ce e mai bun în felul său: poezia aceasta e un mărgăritar; 3. de coloarea albă a mărgăritarului: dinți de mărgăritar; 4. colecțiunea cuvântărilor St-lui Ioan Gură-de-aur.
mărgăritár n., pl. e (ngr. margaritári, de unde și alb. margaritár. V. mărgărit). Perlă, o bobiță sferică dură și strălucitoare ca sidefu și care se află în niște scoĭcĭ, maĭ ales în stridiĭ, și căreĭa oameniĭ vanitoșĭ îi atribue mare valoare și o poartă ca ornament. Fig. Lucru orĭ ființă excelentă: acest om e un mărgăritar. Dințĭ ca mărgăritarele, foarte albĭ și frumoșĭ. Un fel de bube (după fr. muguet) care seamănă cu aftele și pe care le cauzează în gura copiilor micĭ, răŭ nutrițĭ, o cĭupercă numită oidium álbicans. S. m. Vest. Lăcrămĭoare, o plantă (convallaria majalis). Est. Hurmuz, un copăcel caprifoliaceŭ ale căruĭ fructe îs niște bobițe albe maĭ marĭ de cît mazărea și care seamănă a mărgăritare (symphori carpus racemosus saŭ symphória racemosa). Un fel de vîsc (numit și vîsc de stejar) care face niște bobițe galbene (loranthus europaeus). – Scoĭcile cu mărgăritare se află maĭ ales în marea Roșie, golfu Persic, împrejurimile Ceylonuluĭ și, în general, în oceanu Indian pînă pin Australia. Pescuirea lor se face în timpu liniștiĭ musonilor de nord-est, de la răsăritu pînă la apusu soareluĭ. Cufundătoriĭ, de ordinar negri, se lasă în apă pin ajutoru uneĭ funiĭ de capătu căreĭa e legat un bolovan, pe care-șĭ sprijină picĭoarele. Eĭ culeg în grabă scoĭcile pe care le găsesc, le pun într’o rețea, scutură funia, și alțiĭ îĭ trag afară. Uniĭ cufundătorĭ ajung să poată sta supt apă maĭ multe minute, pe cînd omu neobișnuit de abea ajunge la 40-50 de secunde fără să răsufle.
găină-cu-mărgăritare s. v. BIBILICĂ.
MĂRGĂRITAR s. 1. perlă, (înv. și pop.) mărgărit. 2. (BOT.; Convallaria majalis) lăcrimioară, mărgăritărel, (pop.) mărgărit, (reg.) clopoțel, suflețel. 3. (BOT.; Loranthus europaeus) vîsc, (reg.) mărgărit.
CONVALLARIA L., LĂCRĂMIOARĂ, MĂRGĂRITAR, fam. Liliaceae. Gen cu o singură specie: Convallaria majalis, L., crește spontan în pădurile foioase din Europa. Plante vivace, erbacee, cu rizom tranșanți (10-24 cm lungime), din care pornesc 2 frunze de un verde ca iarba, lanceolat-eliptice, la baza unui peduncul subțire, cca 25 cm înălțime, pe care sînt inserate cca 13 flori globuloase, albe sau roz (terminate în 6 dinți mici, curbați în afară), scurt-pedunculate, atîrnînde ca niște clopoței parfumate. La baza pedunculului fiecărei flori există o mică frunzuliță. Se întîlnesc în cultură soiuri cu flori învoalte, albe, cu flori roz, cu frunze panașate etc. (Pl. 24, fig. 139).

mărgăritar dex

Intrare: mărgăritar (s.m.)
mărgăritar s.m. substantiv masculin
Intrare: mărgăritar (s.n.)
mărgăritar s.n. substantiv neutru
Intrare: scoică-de-mărgăritar
scoică-de-mărgăritar substantiv feminin